Fibrilatie auriculara

Tulburare a ritmului cardiac caracterizata prin disparita ritmului sinusal normal, inlocuit prin contractii rapide (intre 400 si 600 pe minut) si ineficace pentru auricule, si provocand contractia neregulata si adesea rapida a ventriculelor.

Cauze – Cauzele sunt multiple: ele cuprind majoritatea bolilor cardiovasculare, unele boli bronhopulmonare cu rasunet asupra inimii si cateva boli metabolice, ca hipertiroidia. De asemenea, poate fi provocata de unele medicamente.

Simptome si semne – Fibrilatia auriculara nu este resimtita intotdeauna de catre bolnav; dar, adesea, acesta simte palpitatii. Ea poate fi evidentiata printr-o complicatie embolica, absenta contractiilor eficace ale auriculelor provocand oprirea sau incetinirea curgerii sangvine in acest loc si riscul de formare a cheagurilor susceptibile sa migreze in circulatia sangvina.

Diagnostic si tratament – Se bazeaza pe palparea pulsului si mai ales pe auscultarea cardiaca prelungita, care permite sa se constate existenta unor batai neregulate. Electrocardiografia confirma diagnosticul. Tratamentul poate fi medicamentos, vizand fie incetinirea cadentei ventriculelor, fie reinstaurarea unui ritm regulat. O cardioversiune (soc electric extern) poate servi la regularizarea contractiilor cardiace. Un tratament anticoagulant este asociat, in general, pentru a preveni riscul formarii de cheaguri. Prognosticul depinde de cardiopatia subiacenta.

Sinonim: fibrilatie atriala.

Caută un termen medical

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.