Stg (scaderea tolerantei la glucoza)

Testul de toleranta la glucoza pe cale orala (TTGO) – se indica in urmatoarele situatii:
1. Cand laboratorul arata valori ale glicemiei a jeun intre 100 si 125 mg/dl;
2. La persoane cu risc diabetogen crescut, indiferent de valoarea glicemiei a jeun (ereditate diabetica certa, obezitate, femei care au nascut copii cu greutatea peste 4000 g);
3. Pentru diagnosticul DZ (Diabet Zaharat) gestational si in orice alta situatie ce ridica suspiciunea de DZ.

TTGO se efectueaza si se interpreteaza dupa criterii OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii):
– cu trei zile inainte de testare se indica o alimentatie cu cel putin 150 g de glucide (deci nu post sau cura de slabire).
– TTGO se efectueaza dimineata, in repaus, dupa minim 8 ore de repaus caloric (post nocturn).
– in ziua efectuarii TTGO, se recolteaza sange venos pe anticoagulant pentru dozarea glicemiei a jeun din plasma rezultata; imediat dupa aceasta subiectul va trebui sa ingere o solutie formata din 75 g de glucoza pulvis dizolvata in 300 ml de apa (concentratie 25%) in decurs de 5 minute. Dupa doua ore se repeta prelevarea de sange in acelasi mod. Dozarea glicemiei se face prin metoda enzimatica, cu glucozoxidaza.

Interpretarea rezultatelor se face in functie de valoarea glicemiei la 2 ore:
– glicemie <140 mg/dl = normal
– glicemie 140-199 mg/dl = scaderea tolerantei la glucoza (STG)
– glicemie ≥200 mg/dl = DZ.

In prezent, se considera ca efectuarea TTGO nu aduce beneficii notabile fata de glicemia a jeun. Totusi, se considera ca este util la:

1. Orice individ in varsta de peste 45 de ani (cu repetare din 3 in 3 ani).
2. Subiecti cu risc crescut pentru DZ:
a) persoane cu ereditate sigura la rude de gradul I;
b) supraponderali si obezi;
c) femei care au nascut copii macrosomi (≥4000 g la termenul de 9 luni) sau au fost diagnosticate cu diabet gestational;
d) hipertensivi (≥140/90 mmHg);
e) subiecti cu HDL ≤35 mg% si/sau trigliceride ≥250 mg%;
f) pacienti cu STG sau MGB (modificarea glicemiei bazale – glicemie a jeun de 110-125 mg/dl) diagnosticati in prealabil.
Sinonim: testul de toleranta la glucoza, TTGO.

Caută un termen medical

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.