Stomac

Parte a tubului digestiv situata dedesubtul diafragmului, intre esofag si duoden, unde alimentele sunt stocate, amestecate, predigerate si sterilizate inainte de a fi trimise in intestin pentru a fi absorbite.
Stomacul este o punga in forma de J, impartita intr-o portiune verticala, fundusul sau fundul stomacului si o portiune orizontala, antrul. Partea superioara a fundusului comunica cu esofagul prin cardia si formeaza marea tuberozitate. Antrul este separat de duoden prin pilor, dotat cu un sfincter puternic ce deschide si inchide comunicarea spre intestin. Stomacul este situat intre ficat, la dreapta, splina la stanga, diafragm in sus, colon transvers in jos si pancreas, in spate.

Functie – Stomacul exercita doua activitati principale: motrica si secretorie.
– Motricitatea stomacului este caracterizata prin doua functii: o functie de rezervor, asigurata de fundus si o functie de evacuare, asigurata de antru.
– Secretia gastrica este constituita dintr-un amestec de acid clorhidric, de pepsina, de factor intrinsec si de mucus. Factorul intrinsec, o glicoproteina secretata de fundus, este un element esential pentru absorbtia vitaminei B 12 in intestinul subtire.

Patologie – Stomacul poate fi sediul unui cancer, al unui ulcer, al tulburarilor autoimune (boala Biermer, cauzata de incapacitatea peretelui gastric de a produce factorul intrinsec), al unui volvulus (torsiune).

Caută un termen medical

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.