Particularitățile și farmacoterapia unor afecțiuni osteoarticulare

Daniela Alunita Topala1, Razvan Mario Mocanu2

 

1 – UMF „Vasile Goldis”, Facultatea de Farmacie – Arad

2 – UMF „Gr. T. Popa”, Facultatea de Bioinginerie Medicala – Iasi

 

REZUMAT

Mobilitatea este esentiala pentru o viata independenta si orice patologie care o diminueaza are un impact medical si social major asupra individului. Din acest motiv prezentam succint cateva caracteristici fizio-patologice ale unora dintre cele mai cunoscute afectiuni osteoarticulare, precum si cateva directii terapeutice care conduc la ameliorarea acestora.

ABSTRACT

Mobility is essential for an independent life and any pathology that diminishes mobility has a major medical and social impact on the individual. For this reason we briefly present a few physiological and pathological characteristics of some of the best known osteoarticular diseases and we also show some therapeutic options that favor recovery to some extent.

INTRODUCERE

Tulburarile osteomusculare sunt patologii complexe care afecteaza numeroase categorii de pacienti si care necesita o abordare multidisciplinara pentru a fi remediate in mod eficient. Acestea pot fi favorizate atat de factori exogeni cat si endogeni, determinand alterari semnificative ale calitatii vietii pacientilor, prin reducerea mobilitatii si capacitatii de munca. Identificarea solutiilor terapeutice optime pentru astfel de afectiuni constituie atat o necesitate medicala cat si una economico – sociala si presupune o cunoastere temeinica a mecanismelor care duc la aparitia acestor patologii.

Afectiunile reumatice se impart in:

  • reumatisme inflamatorii (poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta, etc)
  • reumatisme degenerative (artroze)
  • reumatisme periarticulare (se refera la suferintele unor tendoane sau muschi situati in vecinatatea articulatiilor)

1. ARTROZA [1,4,5,7]

– este cea mai frecventa suferinta articulara caracterizata prin:

  1. leziunea cartilajului
  2. osteoscleroza
  3. proliferare osoasa si cartilaginoasa cu formare de osteofite
  4. inflamatii sinoviale

–          primele manifestari apar in deceniul IV de viata si devin tot mai frecvente cu inaintarea in varsta

–          poate fi primara de etiologie necunoscuta sau secundara, consecutiva unor traumatisme sau unor disfunctii la nivelul proceselor ce asigura troficitatea articulara

Patogenia: – artroza este determinata de o  perturbare a procesului normal de remodelare cartilaginoasa si osoasa (cartilajul normal neted si lucios devine rugos si predispus la fisuri)

Cauze: – factori genetici, endocrini (somatotropina favorizeaza artroza, in timp se estrogenii o inhiba)

Manifestari clinice:

– initial asimptomatica, artroza debuteaza prin dureri articulare in urma unor activitati fizice prelungite, dureri ce sunt indepartate in prima faza prin repaos

– cu timpul durerile devin tot mai frecvente la eforturi tot mai reduse pana cand apar si in repaos, fiind exacerbate de frig si umezeala

– miscarile tind sa devina tot mai anevoioase mai ales dimineata la trezire

– apar contracturi musculare reflexe si deformari ale articulatiilor

Factori favorizanti:

–          suprasolicitare fizica specifica anumitor profesii

–          microtraumatisme si/sau traumatisme majore

–          obezitate

Evolutie:

–          boala progreseaza lent in absenta factorilor de risc, fiind afectate de obicei articulatiile gleznelor, genunchilor, coatelor, incheieturile mainilor si degetele mainilor

–          poate capata caracter invalidant mai ales in obezitate  cand sunt afectate articulatiile genunchilor si cele coxofemurale

Tratament [2,3]:

Exista 4 directii terapeutice care pot fi abordate:

  • dietoterapia – la pacientii obezi in scopul reducerii suprasolicitarilor articulare
  • fizioterapie – in scopul mentinerii tonusului functional articular
  • farmacoterapia – in scopul combaterii durerilor si inflamatiei
  • terapia chirurgicala – in scopul inlocuirii partiale sau totale a elementelor unei articulatii cu materiale sau dispozitive biomecanice

Din punct de vedere farmacoterapeutic se utilizeaza frecvent:

–          AINS inhibitoare COX – neselective in administrare sistemica precum acid acetilsalicilic 3g/zi, diclofenac 50mg x 2/zi, ketoprofen 100mg x 2/zi, piroxicam 20mg/zi

–          AINS inhibitoare COX – neselective in administrare locala sub forma de creme unguente sau geluri precum diclofenac gel 10mg/g, fenilbutazona crema 4%, indometacin crema 4%, ketoprofen gel 2.5%

–          AINS inhibitoare COX – neselective in administrare rectala precum supozitoarele cu diclofenac, indometacin, aceclofenac sau ketoprofen

–          AINS inhibitoare COX2 – selective in administrare sistemica precum meloxicam 7.5mg x 2/zi, nimesulid 100mg x 2/zi

–          AINS inhibitoare COX2 – specifice in administrare sistemica precum celecoxib 100mg x 2/zi, etoricoxib 90mg/zi

2. ARTRITA REUMATOIDA [1,4,5,7]

Artrita reumatoida este una dintre cele mai invalidante forme ale artritei, deoarece provoaca dureri ale articulatiilor si duce in cele din urma la deformarea acestora. Astfel, chiar si cele mai simple activitati – deschiderea unui recipient sau mersul pe jos – pot deveni foarte dificile.

Spre deosebire de osteoartrita, care este rezultatul uzurii articulatiilor, artrita reumatoida este o afectiune inflamatorie. Nu se cunoaste cu exactitate cauza artritei reumatoide, dar boala este inclusa in categoria bolilor autoimune.

Articulatia atinsa de inflamatie sufera mai multe modificari. Debutul consta in inflamatia cronica a sinoviei (membrana care captuseste interiorul articulatiilor). Apoi, inflamatia afecteaza alte structuri articulare: cartilajul, capsula, tendoanele, ligamentele, muschii si oasele, determinand eroziuni ale osului si afectand functia articulatiei.

Etiologie:

Desi se consdera ca poliartrita reumatoida este rezultanta actiunii simultane a mai multor factori (genetici, ambientali, hormonali, nutritionali, ocupationali), recent a fost propusa o cauza infectioasa. Agentul infectios este inca neclar, fiind suspectati virusul Epstein-Barre, parvovirus, citomegalovirus sau virusul rubeolei. Patrunderea agentului infectios la nivelul articulatiei declanseaza inflamatia, care, la randul ei induce aparitia unui raspuns imun. Expunerea articulatiilor la acest raspuns imun prelungit determina alterari anatomice si functionale ale acestora. Rezultatul este ca organismul incepe sa perceapa structurile modificate ca fiind «nonself» si astfel apare o reactie de tip autoimun.

Factori de risc

* sexul feminin – incidenta artritei reumatoide este de 2-3 ori mai mare la femei decat la barbati

* antecedentele familiale – cca 10% din pacientii cu poliartrita reumatoida au cel putin o ruda de gradul intai afectata de aceasta boala

* factori genetici: gena HLA DR 4 – particularitatile acestei gene au fost asociate cu o predispozitie pentru poliartrita reumatoida

* factori hormonali – sarcina

* tabagismul – fumatul pe o perioada lunga de timp creste riscurile de a suferi de artrita reumatoida, cu simptome mai grave decat cele obisnuite

* obezitatea – creste usor riscul de artrita reumatoida. In plus, dupa instalarea bolii, obezitatea este un factor agravant.

Manifestari clinice

Simptomele sistemice:

* oboseala, redoare si dureri generalizate

* transformarea progresiva a durerii intr-o jena permanenta

* inapetenta si pierderea in greutate

* stare de slabiciune generala

* febra usoara si transpiratie in perioadele de criza

* perturbarea somnului

* uscarea ochilor si gurii (sindromul Gougerot- Sjogren)

* depresie, cauzata de durere, cronicitatea bolii sau de calitatea vietii

Simptomele articulare cuprind durerea si redoarea articulara matinala, ce persista cel putin o ora. Aceasta redoare poate surveni si in alte momente ale zilei, in special dupa o perioada prelungita de inactivitate. Articulatiile afectate pot deveni dureroase, cu eritem (roseata), caldura, inflamatie si limitarea miscarilor.

Tratament

Poliartrita reumatoida este o boala cronica, invalidanta, cu caracter progresiv.

Obiectivele tratamentului sunt reducerea simptomelor, inducerea si mentinerea unei remisii de durata, restaurarea si mentinerea unei bune functionari a articulatiilor, prevenirea invaliditatii si a complicatiilor bolii. Remisia consta in absenta simptomelor de inflamatie (redoarea matinala si durerile), absenta semnelor de inflamatie la examenul fizic si in analiza sangelui, oprirea evolutiei leziunilor articulare, decelabile la radiografie.

Principalele mijloace farmacoterapeutice care se pot folosi in lupta cu aceasta maladie sunt:

  • Antiinflamatoarele nesteroidiene
  • Antiinflamatoarele steroidiene
  • Antireumaticele specifice
  • Modificatorii raspunsului biologic

Farmacoterapia simptomatica [2,3] este reprezentata de administrarea de antiinflamatoare ce reduc durerea si redoarea articulara, dar nu opresc evolutia bolii si nu previn aparitia eventualelor deformari articulare. Antiinflamatoarele sunt utilizate in special la debutul bolii, apoi in mod intermitent. In acest scop pot fi administrate:

–          AINS inhibitoare COX – neselective in administrare sistemica precum acid acetilsalicilic 5g/zi, diclofenac 100mg x 2/zi, ketoprofen 150mg x 2/zi, piroxicam 20mg/zi

–          AINS inhibitoare COX – neselective in administrare locala sub forma de creme unguente sau geluri precum diclofenac gel 10mg/g, fenilbutazona crema 4%, indometacin crema 4%, ketoprofen gel 2.5%

Dezavantajul major al acestora il constituie gradul relativ scazut de toleranta gastrica pe termen lung. Cu o mai buna tolerabilitate orala sunt AINS – COX2 selective sau specifice:

–          AINS inhibitoare COX2 – selective in administrare sistemica precum meloxicam 7.5mg x 2/zi, nimesulid 100mg x 2/zi (maxim 14 zile datorita riscului de tulburari hepatice)

–          AINS inhibitoare COX2 – specifice in administrare sistemica precum celecoxib 100mg x 2/zi, etoricoxib 60mg x 2/zi

Corticosteroizii – cortizon, prednison – sunt medicamente mai eficiente in diminuarea inflamatiei si reducerea durerilor si a redorii articulare decat AINS. Actiunea lor este rapida si complexa, dar de scurta durata si se caracterizeaza prin faptul ca:

  • exista o relatie gradata direct proportionala intre doza si efectul antiinflamator
  • reduc inflamatia indiferent de agentul cauzator
  • sunt activi in toate fazele inflamatiei (exudativa, proliferativa, necrotica)
  • se acumuleaza in tesutul inflamat unde:

–          inhiba migrarea leucocitelor si procesul de fagocitoza

–          stabilizeaza capilarele si impiedica permeabilizarea lor

–          reduc formarea edemului local

  • inhiba fenomenele de regenerare din faza proliferativa a inflamatiei prin:

– reducerea numarului fibroblastilor

– reducerea formarii colagenului

– limitarea proliferarii capilarelor

  • au efect imunodepresiv inhiband o serie de celule implicate activ in procesul inflamator (macrofage, bazofile, limfocite, celule endoteliale)

Utilizarea timp indelungat a corticoizilor nu este recomandata datorita complexului de reactii adverse pe care le induc precum:

  • hipercorticism exogen
  • hipocorticism endogen manifest la intreruperea brusca a tratamentului
  • diabet cortizonic
  • ulcer peptic
  • osteoporoza
  • miopatie cortizonica
  • atrofierea pielii
  • retentie hidrosalina
  • scaderea rezistentei la infectii
  • tulburari nevrotice, psihotice sau neurologice

Farmacoterapia etiotropa[2,3] consta in administrarea de antireumatice specifice precum:

  • compusi ai aurului

aurotiomalatul de sodiu 10-20mg/sapt intramuscular profund in prima saptamana (pentru testarea tolerabilitatii) dupa care se creste treptat la 50mg/sapt in prima luna, iar apoi administrarile se raresc la 2-4 sapt si se continua pana la o doza totala de 0.5-1g

auranofin 6mg/zi in 2 prize oral (efectele devin manifeste dupa luni de tratament)

  • antimalarice de sinteza

clorochina 300mg/zi oral, timp de cel putin 3 luni

  • derivati tiolici

penicilamina 150 – 300mg/zi (prima luna), 300 – 600mg/zi (luna a doua), 600 – 900mg/zi (din luna a treia)

  • imunodepresive – modulatori ai raspunsului biologic

– metotrexat 7.5mg/sapt oral cu optimizarea posologiei in functie de raspuns fara a depasi 20mg/sapt

– ciclosporina 3-5mg/kg/zi oral

– etanercept 25mg x 2/sapt injectabil subcutanat

– infliximab 5mg/kg perfuzie iv lenta, timp de 2 ore  cu repetare dupa 2 si respectiv 6 saptamani

  • alte substante

– sulfasalazina 0.5g/zi oral in prima saptamana, 1g/zi in a doua saptamana, 1.5g/zi in a treia saptamana, 2g/zi din a patra saptamana

Sub aspectul mecanismelor de actiune implicate in combaterea poliartritei reumatoide se pot emite urmatoarele afirmatii:

–          sarurile de aur inhiba capacitatea functionala a fagocitelor mononucleare

–          clorochina inhiba eliberarea interleukinei-1 si astfel este redus raspunsul limfocitelor

–          penicilamina inhiba limfocitele fara a afecta functia de fagocitare a mononuclearelor

–          metotrexatul actioneaza ca citotoxic prin perturbarea sintezei acidului folic

–          ciclosporina inhiba transcriptia genica a interleukinelor-2;3 si a interferonului γ

–          etanercept si infliximab inhiba factorul necrotic tumoral (TNF-α)

–          sulfasalazina si metabolitii sai activi (sulfapiridina si mesalazina) prezinta efecte imunomodulatorii actionand la nivelul cascadei acidului arahidonic si alterand activitatea anumitor enzime implicate in procesul inflamator

Farmacoterapia uneori trebuie completata si de alte forme de tratament:

  • interventii chirurgicale
  • fizioterapie
  • ergoterapia

Tratamentul chirugical

In cazurile in care leziunile articulare deterioreaza calitatea vietii pacientilor, interventiile chirugicale pot deveni necesare.

Sinovectomia – consta in indepartarea chirugicala a membranei sinoviale atinsa de artrita. Aceasta interventie poate fi practicata prin chirurgie sau prin injectarea unui produs radioactiv in articulatie. In acest caz, excedentul de membrana sinoviala este distrus de catre produsul radioactiv. Aceste masuri sunt temporare, deoarece dupa un anumit interval de timp membrana sinoviala se va ingrosa din nou, iar procesul inflamator va fi reluat.

Inlocuirea articulatiei – articulatia afectata poate fi inlocuita printr-o articulatie artificiala. Proteza poate fi din metal sau plastic. Aceasta interventie reda mobilitatea articulatiei, reducand in acelasi timp durerea si poate corecta eventualele deformari. Acesta interventie este uneori propusa inainte ca leziunile osoase si articulare sa devina prea importante.

Fizioterapia si ergoterapia

Fizioterapia utilizeaza exercitii fizice adaptate conditiei fizice a indivizilor, astfel incat corpul sa isi pastreze mobilitatea si forta, in ciuda afectiunii. Ergoterapia propune solutii concrete pentru persoanele afectate de poliartrita reumatoida, pentru a putea efectua sarcinile zilnice fara prea mare dificultate. De exemplu, mai multe obiecte si instrumente pot fi utilizate fara a provoca dureri la incheieturi, iar unele posturi permit reducerea durerii si oboselii.
Interventia unui fizioterapeut, si in unele cazuri a unui ergoterapeut, contribuie la mentinerea capacitatilor fizice, atat in viata personala cat si in cea profesionala.

  1. ARTRITA REUMATOIDA JUVENILA (ARJ) [6]

Def: – este cea mai comuna forma de artrita cronica la copii si totodata o cauza majora de invaliditate musculoscheletica. Exista trei subtipuri ale bolii, determinate de caracteristicile clinice ce survin in primele 6 luni de boala:

ARJ sistemica: determina 5-10% din cazuri la copii; in general se caracterizeaza prin debut febril si eruptii cutanate tranzitorii, asociate cu multiple anomalii fizice si de laborator

ARJ poliarticulara: determina 30-40% din cazuri; se caracterizeaza prin afectare poliarticulara (> 4 articulatii) si manifestari sistemice minime

ARJ pauciarticulara: determina 40-50% din cazuri; se caracterizeaza prin afectarea ≤ 4 articulatii, in general articulatiile mari; la baietii de varsta mai mare exista riscul afectarii scheletului axial, iar la fetele tinere riscul de uveita cronica

Manifestari

ARJ sistemica:

–          artralgii

–          dureri toracice difuze

–          dispnee

–          oboseala

–          stari febrile

–          hepato si/sau splenomegalie

–          mialgii

–          eruptii cutanate

–          scaderi ponderale

ARJ sistemica:

–          artralgii

–          intoleranta la frig

–          dificultati la scris

–          oboseala/ astenie

–          intarzieri in crestere

–          hipotonie a muschilor mainii

–          redoare matinala

–          noduli reumatoizi

–          chisturi sinoviale

ARJ pauciarticulara

–          mers anormal

–          dureri oculare/ fotofobie

–          tumefierea articulatiilor

–          lungime inegala a picioarelor

Cauze

–          raspuns imun anormal

–          predispozitie genetica

–          suprapunerea mai multor factori ambientali favorizanti

–          interventia unor agenti infectiosi

Tratament

–          presupune imbinarea tehnicilor de fizioterapie individualizate dupa specificul fiecarui caz in parte, cu farmacoterapia simptomatica si/sau etiotropa specifica artritelor

–          in cazul varstelor fragede se evita terapia cu salicilati datorita riscului de aparitie a sindromului Reye

  1. 4. BOALA DE DISC DEGENERATIVA [1,4,5,7]

Introducere

Discul intervertebral este o structura complexa. Prevalenta durerii lombare si cervicale, asociate cu modificarile degenerative ale discului reprezinta probleme epidemiologice majore. Durerea de spate este a doua cauza care indreapta pacientul la controlul medical. Peste 80% dintre pacienti au experimentat cel putin un episod de durere lombara, iar 5% au raportat probleme cronice.

Sectiune transversala prin coloana vertebrala

Dintre toate tesuturile conjunctive discul intervertebral sufera cele mai importante modificari legate de varsta. In cea de-a treia decada de viata nucleul pulpos este inlocuit cu fibrocartilaj iar distinctia dintre nucleu si inel dispare. Proteoglicanii, apa si proteinele noncolagenice scad iar concentratia de colagen creste. Cresterea colagenului este mai pronuntata in coloana lombara.

Debut si evolutie

Pacientii cu durere discogenica descriu tipic un eveniment traumatic declansator, o flexie fortata sau o miscare de rotatie excesiva. Durerea si slabiciunea apar in membrele inferioare, parestezii in fese si degete. Durerea discogenica clasica este exacerbata de activitati care incarca discurile cu greutate, cum este sezutul, ridicatul din pozitie de sezut, ridicatul din pat dimineata, flexia lombara, rotatiile, vibratiile, tusea, stranutul sau rasul. Durerea discogenica se manifesta initial in pusee acute care sunt ameliorate printr-o farmacoterapie corespunzatoare, dar tinde sa se cronicizeze pe masura ce degradarile structurale de la nivelul discurilor avanseaza.

Cauze si factori de risc

Aparitia acestei maladii nu poate fi atribuita unei cauze singulare. Cele mai frecvente cauze sunt:

–          fisuri ale inelului fibros induse traumatic

–          predispozitie genetica

Anumiti cercetatori considera ca acesta afectiune este consecinta naturala a procesului de imbatranire.

Dintre factorii favorizanti, cei mai frecventi pot fi amintiti:

–          practicarea unor meserii ce presupun suprasolicitarea continua si prelungita a coloanei vertebrale

–          expunerea la traumatisme, agenti proinflamatori si infectiosi

Farmacoterapie [2,3]

Antiinflamatoarele nesteroidiene sunt terapia de baza. Sunt eficiente prin reducerea efectelor biologice ale inflamatiei si durerii. Administrarea lor trebuie monitorizata pentru efecte adverse precum arsuri epigastrice, toxicitate renala, hipertensiune, tulburari hepatice si hemoragii.

Tratamentul este de natura conservativa. Regimurile terapeutice cele mai folosite sunt antiinflamatoarele nesteroidiene, terapiile fizice si modificarea stilului de viata. Imobilizarea coloanei lombare este standardul terapiei conservative pentru acesti pacienti. Imobilizarea limiteaza miscarile si reduce iritarea nervoasa.

Relaxantele musculare precum carisoprodol, tolperison (efect stabilizator la nivelul membranei neuronale, inhiband transmiterea impulsurilor nervoase spre motoneuroni), clorzoxazon (reduce pana la abolire reflexele spinale mono si polisinaptice), baclofen (agonist pe receptorii GABA-B ceea ce determina inhibarea eliberarii neuromediatorilor activatori precum acidul glutamic, acidul aspartic si a substantei P algice) sau tetrazepam (intensifica activitatea neurotransmisiei inhibitoare GABA) sunt benefice la pacientii cu spasm al muschilor lombari.

Analgezice morfinomimetice. Opioizii sunt indicati la pacientii cu durere moderat-severa prin degenerarea structurala semnificativa, care nu sunt candidati la chirurgie.

Steroizii. La unii pacienti cu radiculopatie semnificativa o doza mare de steroizi poate reduce durerea si scurta cursul simptomelor. Unii pacienti cu mielopatie degenerativa progresiva prezinta de asemenea beneficii. Injectiile steroidice epidurale ajuta pacientii cu simptome radiculare. Pacientii care prezinta leziune medulara acuta determinata de osteofitele ventrale beneficiaza de doze mari de metilprednisolon.

Antidepresivele triciclice sunt indicate pacientilor care experimenteaza durere cronica prelungita cu impact defavorabil asupra tonusului psihic, mai ales daca acestia prezinta o labilitate in acest sens. Efectele adverse comune includ gura uscata, sedare, retentie urinara, constipatie, bloc atrio-ventricular.

Fizioterapia

Stimularea nervoasa electrica transcutanata – Reprezinta o tehnica terapeutica implicand aplicarea de electrozi cutanati care elibereaza un stimul electric nervilor periferici pentru a ameliora durerea noninvaziv. Asemenea dispozitive sunt disponibile in regimuri terapeutice la domiciliu.

Suportul lombar – Aduce beneficii pacientilor suferinzi de durere cronica de spate secundara proceselor degenerative. Acestea limiteaza miscarile coloanei, stabilizeaza, corecteaza deformarile si reduce fortele mecanice. Au efecte prin masajul zonelor afectate si aplicarea de caldura locala.

Tractiunea lombara – Aceasta aplica o forta longitudinala pe coloana axiala prin folosirea unui ham atasat de creasta iliaca si coastele inferioare pentru a ameliora durerea cronica de spate. Aceste forte largesc spatiul intervertebral si corecteaza lordoza.

5. HERNIA DE DISC [1,4,5,7]

Introducere

Hernia de disc poate apare in orice parte a coloanei vertebrale, de cele mai multe ori la nivelul inferior al coloanei (lombar). Uneori hernia de disc apare la nivelul gatului (cervical) si mai rar toracic.

Coloana vertebrala este compusa dintr-o serie de oase care se numesc vertebre, legate intre ele printr-un disc intervertebral, format dintr-un inel exterior fibros si rezistent si un tesut gelatinos elastic, numit nucleul pulpos. Un disc sanatos este ca un amortizor, care confera coloanei vertebrale o protectie la socurile produse de miscari ample, cum ar fi fuga, saritul sau ridicarea unor greutati.

Daca discurile sunt indemne, au rol de amortizare a socurilor si de a mentine coloana vertebrala flexibila. Cand aceste discuri se deterioreaza in urma accidentelor sau a imbatranirii, vor iesi in exterior sau se vor rupe, proces numit hernie de disc.
Daca inelul exterior este lezat prin traumatisme sau slabit prin imbatranire, ca urmare a unor boli degenerative, poate da posibilitatea nucleului gelatinos, care se afla sub presiune, sa proemine (hernie contenta) sau sa iasa din disc (hernie prolabata), ceea ce duce uneori la compresiunea nervilor sau a maduvei spinarii, producand dureri, amorteala sau slabiciune in membre. In unele cazuri, simptomele pot fi ameliorate prin tratamente conservative cum ar fi medicamente, infiltratii, repaos la pat si fizioterapie.

Cauze

* distrugerea discului sau degenerarea lui, asociata cu pierderea unei parti din lichidul care le mentine flexibilitatea

* raniri la nivelul coloanei vertebrale, dezvoltandu-se astfel fisuri la nivelul stratului exterior al discului. Materialul gelatinos din interiorul discului (nucleul), poate fi impins in afara prin fisurile din capsula sau se poate rupe in bucati

* o tensionare puternica sau o presiune crescuta la nivel lombar

*  activitatile zilnice care supun spatele unui stres, ridicari vicioase, expuneri prelungite la vibratii sau accidentari la sport

Simptome

Hernia de disc devine simptomatica doar atunci cand tulburarile morfologice de la nivelul discului determina aparitia unei presiuni asupra unui nerv adiacent. Astfel apare durerea, amorteala si slabiciunea la nivelul ariilor strabatute de nervul respectiv. O durere specifica acestei afectiuni este la nivelul membrelor inferioare si se caracterizeaza prin urmatoarele elemente:

–          de obicei apare doar pe un singur picior

–          poate debuta brusc sau treptat

–          poate fi constanta sau sporadica

–          se poate accentua la tuse, stranut, efort de defecatie, pozitie ortostatica sau sezanda prelungita, efectuarea unor miscari de rasucire a trunchiului, etc

–          se atenueaza in timpul pozitiilor care permit relaxarea coloanei vertebrale

Principala complicatie a herniei de disc este ruptura de disc partiala sau totala, cu posibilitatea ca fragmentele libere sa ajunga in canalul coloanei vertebrale si sa lezeze ireversibil maduva.

Tratament [2,3,7]

Obiectivul tratamentului este ameliorarea simptomelor si stoparea evolutiei procesului etiopatogenic.

Farmacoterapia simptomatica se bazeaza pe:

–          AINS inhibitoare neselective COX de tip diclofenac, indometacin, piroxicam

–          AINS inhibitoare selective COX-2 de tip coxibe

–          miorelaxante de tip tolperison

–          analgezice opioide de tip pentazocina sau cu mecanism mixt opioid si monoaminergic de tip tramadol (in puseele acute)

–          corticoterapie (in cazurile mai grave)

In multe situatii se impune interventia chirurgicala ce poate fi reprezentata prin:

–          laminectomie (indepartarea presiunii acumulate la nivel medular)

–          discectomia (indepartarea partiala sau totala a discului afectat)

–          chemonucleoliza (procedura ce presupune injectarea enzimei chimopapaina in interiorul discului herniat cu scopul de a dizolva substanta gelatinoasa din nucleul pulpos, responsabila de aparitia simptomelor dureroase)

BIBLIOGRAFIE:

  1. Beers MH, Porter RS, Jones TV, Kaplan JL, Berkwits M: Manualul Merck de diagnostic si tratament, Editia a – XVIII – a, Merck Research Laboratories – Divizia Merck  & CO. INC, 2006; 294 – 297; 283 – 290; 1902 – 1903
  2. Cristea AN, Negres S, Marineci CD, Turculet IL, Chirita C, Brezina A, Pavelescu M, Hriscu A, Dogaru MT, Vari CE, Mogosan C, Popescu F, Cristescu C, Taralunga G.: Tratat de Farmacologie, Editia I, sub redactia Cristea AN, Editura Medicala, 2010; 617 – 639.
  3. Dobrescu D, Negres S, Dobrescu L, Popescu R, Chirita C, Zbarcea CE, Seremet O, Buzescu A, Velescu BS, Stefanescu E: MEMOMED 2013, Editura Universitara, 2013; 733 – 764
  4. Kamina P: Atlas de anatomie, Editura Litera, 2014;176, 177, 437 – 439, 522 – 526.
  5. Niculescu CT, Voiculescu B, Nita C, Carmaciu R, Salavastru C, Ciornei C: Anatomia si fiziologia omului – Compendiu, Editura Corint Educational, 2014; 48 – 121.
  6. Person DA: Juvenile rheumatoid arthritis. Diagnosis and medical management. AORN J. 1986 Sep;44(3):428-9, 432-6.
  7. *** Dictionar de Medicina, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2011; 90, 93, 423
  8. *** http://www.sfatulmedicului.ro
  9. *** http://www.reumatism.ro

 

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate