CISTITA

Cistita reprezinta inflamatia acuta infectioase a vezicii urinare. Datorita modificarilor care au loc in organism, simptomele sunt deosebit de evidente: urinari frecvente, dar slabe cantitativ, insotite de tenesme, urina putand fi tulbure din cauza puroiului. Tenesmele sunt spasme dureroase insotide de nevoia de a urina, in consecinta, bolnavul este nelinistit, nu-si gaseste locul, iar mictiunea nu aduce nici o usurare, cel putin la inceput, ba chiar dimpotriva. Uneori are loc si hematurie, adica urinarea cu sange, acest fapt find consecinta congestiei intense a mucoasei.

Debutul cistitei este brusc, expunerea la frig si umezeala fiind factorii declansatori cei mai des incriminati. Rolul raporturilor sexuale este foarte rar amintit, totusi influenta lor in declansarea cistitei acute nu trebuie omis. Bolnavii nu au febra, prezenta acesteia indica existenta unui focar infectios acut in vecinatate. Starea generala se mentine buna, dar bolnavul resimte consecintele insomniei datorata urinarilor frecvente si a senzatiilor de usturime si durere.

In timpul tratamentului pentru cistita este necesar repausul la pat, evitarea frigului si a umezelii. Regimul alimentar trebuie sa fie usor, astfel in cat sa nu suprasolicite stomacul: un repaus alimentar de 2-3 zile este foarte indicat.

Statisticile spun ca aproximativ 50% la suta dintre femei a facut cel putin o data in viata infectie urinara. Anatomia aparatului urinar si faptul ca la femei orificiul anal este mult mai aproape de uretra decat la barbati, ceea ce favorizeaza contaminarea cu bacterii intestinale a orificiului uretrei, fac ca ele sa fie mult mai predispuse la acest tip de infectii. In plus, la femeile active sexual, microorganismele care contamineaza pot proveni din vagin, actul sexual facilitand infectarea.

La femeile aflate la menopauza, gradul de risc este crescut datorita faptului ca a aparut un deficit de hormoni feminini ce mentineau sanatatea si pH-ul mucoasei vaginale, deficit ce favorizeaza dezvoltarea bacteriilor producatoare de infectii urinare.

Igiena deficitara sau incorecta poate fi considerata un factor de risc.

 

Tratamentul cistitei

 

Plante utile in tratarea cistitei: afin, aloe, anin negru, albastrele, alun, batranis, brad, brancuta, branca-ursului, brusture, caltunasi, capsun, catina, cerentel, cimbru, cires, ciubotica-cucului, coacaz negru, coada-calului, coada-soricelului, cozi de cirese, fasole, feciorica, fragi, frasin galbenele, ghimpe, hamei, iarba-neagra, in, jneapan, leustean, levantica, limba-mielului, maces, matase de porumb, merisor de munte, mesteacan, muschi de piatra, musetel, plop-negru, porumb, sfecla rosie, smochine, soc, sorbestrea, spanac, splinuta, stejar, sunatoare, tataneasa, toporas, traista-ciobanului, tintautra, urzica, urzica-moarta, visin, vulturica, zamosita, zmeur.

 

Tinctura de propolis – luata intern

Laptisor de matca – se poate lua zilnic, pentru a mari capacitatea de rezistenta a organismului.

Miere – se pot consuma zilnic cate 2-3 lingurite sau va inlocui zaharul din alimentatie.

Polen de albine – se iau 20 g pe zi in 2-3 reprize cu 15 minute inainte de mese si mestecat foarte bine in gura. Se va lua minimum 20 de zile pentru a intari organismul.

Pastura – se va putea consuma cate o bucata de 2-3 cm, de 2-3 ori pe zi, in cure de mai multe zile.

Ovule de propolis – se vor introduce intravaginal cate unul seara, dupa o spalatura cu ciaiuri medicinale. Este indicat sa se puna un tampon pentru a nu pata lenjeria peste noapte.

Unguent cu propolis 10-20% – se poate aplica local, in strat subtire, o data sau chiar de doua ori pe zi.

Baile sau spalaturile cu plante medicinale, beneficiile produselor stupului, evitarea frigului si a umezelii vor duce la o vindecare foarte rapida a cistitei, fara a se mai ajunge la cistite cronice.

Tratamentul de mai sus este util chiar si in cazurile in care este vorba despre o cistita cronica. In acest caz, nu se va face tratamentul doar 15 zile, cat ar fi normal, ci se va face minimum o luna, in functie de reactia organismului.

Chiar daca trec simptomele suparatoare, aceasta nu inseamna ca v-ati vindecat de cistita, ci doar ca tratamentul ales este cel corect. In cazul cistitelor incipiente, se va continua minimum 15 zile tratamentul, iar in cele cronice, minimum 30 de zile, fara intrerupere.

In cazul in care sangele este prezent in urina, pentru a opri hemoragia se vor face ceaiuri dintr-una din plantele de mai jos sau chiar combinatii din mai multe plante, in functie de gravitatea afectiunii:

Ceai combinat – 1 lingurita coada-soricelului si 1 lingurita urzica-moarta se pun maruntite la 250 ml apa clocotita. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoara. Se pot consuma doua cani pe zi. Cu acest tip de amestec se pot face si spalaturi vaginale.

Carbune medicinal – se poate introduce in vagin sub forma de praf cat mai fin, pus intr-un saculet facut din tifon. Are efect dezinfectant. Se poate introduce unul dimineata, dupa o spalare prealabila. si unul seara.

Se procedeaza astfel pentru ca, de multe ori, infectiile urinare si cele vaginale merg mana in mana.

In magazinele de specialitate se gasesc si multe ceaiuri complexe, care sunt produse dupa criterii stiintifice si sunt mult mai active decat orice ceai simplu, pentru ca, prin asocierea mai multor plante, principiile active din aceste plante se cumuleaza si efectul este mult mai puternic. De aceea, pentru ceaiurile diuretice este foarte bine daca se opteaza pentru unul din ceaiurile complexe. Aveti probabil de ales intre firme de renume.

Eu va propun sa nu incercati anumite retete produse de firme straine, ci sa incercati produsele facute de firme romanesti de prestigiu: Planta-Vorel, Piatra Neamt; Fares, Orastie; Extract Plant, Cluj: Dacia, Sebes etc. Sunt doar cateva, dar au ceaiuri renumite intrucat la noi in tara avem o sumedenie de plante benefice. Aduceti-va aminte ca, in regimil trecut, eram una dintre tarile mari exportatoare de plante medicinale, pentru ca, la noi, plantele sunt in flora spontana. La noi, campurile si poienele nu sunt poluate cu ingrasaminte. Deci, apelati cu incredere la produsele naturale produse de firmele noastre, nu pentru ca sunt mai ieftine, ci pentru ca sunt mult mai bune ca cele straine.

Formula Plafar-ceai diuretic 1-2-3 etc. sunt retete verificate si foarte utile. Exista si o alt serie de retete tot Plafar, pentru afectiunile renale. In privinta hemoragiilor, aveti, de asemenea, ceaiuri antihemoragice. Deci, optati pentru un ceai complex, mai ales cand aveti o afectiune acuta. In cazul afectiunilor cronice, va trebui insa sa va preparati in casa un ceai din plante pe care le gasiti la indemana si pe care vi le-am descris mai sus. Incercati si combinati 2-3 plante mai accesibile.

 

Tratamente ajutatoare pentru cistita

 

Comprese cu ceapa sau cartofi calzi – sunt indicate in special copiilor. Se taie ceapa, se incalzeste bine in cuptor, apoi se pune intr-un saculet de panza mai tare si se aseaza pe burta, in zona vezicii urinare. Cu cartofii se procedeaza la fel: pot fi folositi atat copti, cat si fierti in coaja lor si zdrobiti usor inainte de a fi pusi in saculet.

Cataplasma cu ceai de musetel – 2 linguri de flori la 100 ml apa clocotita. Se lasa 10 minute, apoi se strecoara. Se inmoaie un prosop si se aplica cald pe regiunea vezicii urinare. Deasupra, se pune un prosop uscat. Se lasa timp de 30 de minute.

Cataplasme cu mamaliguta – se face o mamaliguta putin mai tare. Se taie o bucata de panza corespunzatoare ca dimensiune, se intinde mamaliguta in strat de 2-3 cm, se presara apoi tamaie pisata cat mai fin, doar asa cum se pune sare pe o felie cu unt. Se aplica apoi cat mai fierbinte (sa nu arda) pe locul afectat. Se acopera cu o bucata de lana pentru a mentine cat mai mult timp temperatura ridicata. Se lasa pana se raceste. Se aplica de 2 ori pe zi timp de 10 zile, apoi se face o pauza de 10 zile, dupa care se poate relua tratamentul inca o data.

Renostim- produs de Dacia Plant, Sebes. Se gaseste la toate magazinele naturiste si se foloseste conform indicatiilor producatorului. Are un efect antiseptic puternic, cea ce duce la imbunatatirea starii si apoi vindecarea intr-un timp scurt a infectiilor aparatului urinar.

 

 

Dr. Coca Vasile, medic primar gastroenterologie

 

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate