Tulburările de limbaj: Partea I

  • Lambdacismele:
    • lacunar – sunetul este omis;
    • semi-muiat – aerul se scurge pe părţile laterale şi sunetul îşi pierde sonoritatea;
    • nazal – aerul trece în cea mai mare parte pe cale nazală şi asta pentru că vălul nu închide suficient trecerea spre căile nazale, din cauze organice sau funcţionale;
    • bilabial – sunetul este pronunţat cu limba între buze;
    • interdental – produs de limba în formă de lopată, cu vârful prins între dinţi sau chiar ieşit în afară şi ridicat pe incisivii superiori;
    • nesonor sau mut – bine articulat, dar fără sunet laringial;
    • fricativ retropalatal – partea posterioară a limbii se apropie de cea a palatului, iar aerul emis produce un sunet asemănător lui h.
    • Paralambdacismul – sunetul l este înlocuit cu unul din  sunetele din zona sa de articulare.

    Pentru regiunea a treia de articulare vom distinge trei tipuri clinice:

    • capacism şi paracapacism (afectarea sunetului c);
    • gamacism şi paragamacism (afectarea sunetului g);
    • hapacism şi parahatacism (afectarea sunetului h).

    Dislalia centrală

    Dislalia centrală (de evoluţie) are caracter dismaturativ, cu întârziere în apariţia şi dezvoltarea vorbirii, ca şi în dezvoltarea motorie (mersul, ţinerea capului, a corpului, controlul sfincterian). Cel mai frecvent alterate sunt sunetele a căror biomecanică articulatorie este mai dificilă, pentru că acestea solicită o capacitate discriminativă, care este diminuată de microsechelele corticale. Astfel, vor fi afectate siflantele: s, z, t şi vibranta (linguală) r, apoi sunetele palatale posterioare c g şi mai rar sunetele: m, p, b, d, n şi vocalele.

    Factorii etiologici identificați sunt de natură organică, respectiv factori neurogeni ce determină o leziune micro- sau macrosechelară, care exercită o frână în procesul maturizării fono-articulatorii, factori somatopsihici şi factori constituţionali, reprezentaţi prin ascendenţi pe linie paternală, care au avut întârzieri în maturizarea fonoarticulatorie sau de natură funcţională, respectiv factori psihogeni cu greşelile de educaţie, supraprotecţie, vorbire infantilă dincolo de limita fiziologică.

    Formele clinice ale dislaliei centrale sunt:

    • Dislalia motorie poate fi caracterizată printr-un deficit motor global sau numai în forţa musculară necesară pentru executarea unor mişcări fonoarticulatorii.
    • Dislalia receptiv-senzorială se manifestă prin deficit de auz fonematic, mod nediscriminativ de receptare a vorbirii şi a incapacităţii de a se corecta; dificultăţi de articulare a siflantelor şi explozivelor, confundarea sunetelor sş, zj, rl, chiar atunci când trebuie articulate izolat. Sunt frecvente inversiuni de sunete şi silabe, se diferenţiază şi un deficit auditiv, în receptarea  sunetelor cu frecvenţă înaltă.
    • Forma psihogenă sau reactivă se caracterizează prin limbaj infantil și o mare varietate a alteraţiilor fonetice. Cauzele care conduc la apariția acestei forme sunt traumele psihice, stările conflictuale, suprasolicitarea, care se asociază şi cu o simptomatologie nevrotică (onicofagie, enurezis, convulsii, crize de vărsături, insomnii, labilitate vasculară) etc.

     


    Rinolalia

    Termenul provine de la grecescul rhinos = nas şi lalie = vorbire. Este o formă a tulburărilor de pronunţie, care asociază tulburările specifice dislaliilor cu tulburarea rezonanţei sunetelor şi a vocii, cu caracter predominant nazal, determinând nazalizarea ca trăsătură specifică. În etiopatogenia acestei tulburări sunt incriminate cauze organice ca afecţiunile congenitale labio-maxilo-palatine sau afecţiunile dobândite ale palatului dur, ale vălului moale (fisuri posttraumatice sau postvirale, pareze, hemipareze ale vălului şi ale luetei) și cauze fiziologice prin insuficienţa funcţională a mişcărilor vălului şi a limbii (hipotonie velară, linguală, cât şi lipsa de contact a vălului cu peretele posterior al faringelui). Această tulburare îmbracă două forme clinice: organică și funcțională. În rinolalia organică, tulburările de pronunţie se extind atât asupra consoanelor, cât şi asupra vocalelor. Cel mai profund afectate sunt sunetele: iîu și cel mai puţin afectată este vocala a. Ca urmare a alterării vocalelor vorbirea devine neinteligibilă.

    Se descriu trei varietăți clinice:

    • Rinolalia organică deschisă (aperta) – apare în insuficienţa velară, nu se poate forma istmul velo-faringian, care separă cei doi rezonatori, oral şi nazal. Astfel, suflul aerului necesar pronunţării cuvintelor se scurge pe cale nazală. Se manifestă prin deformări mai ales a consoanelor fricative fv, omisiuni ale siflantelor sz (acestea necesită un suflu puternic, inexistent în această situaţie), înlocuiri ale consoanelor explozive surde cu sunete indescifrabile;
    • Rinolalia organică închisă (clauza) – apare în obstrucţia nazală şi blocarea faringelui  (vegetaţii, tumori ale cavităţii nazale, rinofaringelui, faringelui). În această situație, presiunea intraorală se realizează fără participarea rezonatorului nazal. Vorbirea are rezonanţa „unui fund de sac”, unda respiratorie necesară pronunţării sunetelor nazale mn scurgându-se pe traiectul bucal;
    • Rinolalia organică mixtă – coexistă factori etiologici din ambele forme citate anterior;
    • Rinolalia funcţională are, la rândul ei, tot trei varietăți clinice;
    • Rinolalia funcţională deschisă (aperta) – este cauzată de tulburări respiratorii, hipoacuzie, surditate, bâlbâială, hipotonie velară (sunt deformate siflantele);
    • Rinolalia funcţională închisă (clauza) – este determinată, de asemenea, de hipotonie velară, de văl, cu luetă lungă şi închidere mare oto-laringiană;
    • Rinolalia funcţională mixtă – este determinată de asocieri etiologice diverse, unda respiratorie scurgându-se alternativ pe cale bucală şi nazală, deteriorând caracteristicile articulatorii ale sunetelor.

    Dizartria

    Dizartria este o tulburare care se manifestă printr-o rostire confuză, disritmică, disfonică, cu un evident aspect nazal, monotonă. Această tulburare nu afectează limbajul propriu-zis, ci doar latura lui instrumentală, la un nivel intermediar, între organul periferic de execuţie şi centrul cortical de elaborare şi comandă. Este determinată de lezarea anumitor zone din SNC.  Dizartria corticală este produsă de deficienţele de la nivelul scoarţei cerebrale, putând avea la bază meningoencefalita, tulburările vasculare, traumatismele cranio-cerebrale și se manifestă prin tulburări de pronunţie, tulburări de voce, tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii.

    Dizartria subcorticală îmbracă cinci forme clinice: dizartria piramidală, dizartria extrapiramidală, dizartria cerebeloasă, dizartria bulbară, dizartria pseudobulbară. Pentru dizartria piramidală și dizartria extrapiramidală, simptomatologia este relativ similară. Se manifestă prin fenomene de tip dislalic, tulburări de voce, tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii, retard verbal, dificultăţi de comunicare prin mimică şi gestică. Dizartria cerebeloasă este produsă de leziuni ale cerebelului şi ale căilor cerebeloase și se manifestă prin vorbirea neclară, monotonă, bolborosită. Dizartria bulbară este produsă de tulburările neuronilor motori şi ai nervilor din bulb, rezultând efecte negative asupra coordonării mişcărilor limbii, a celor legate de respiraţie şi de inervare a cavităţii bucale, a faringelui şi a laringelui și se manifestă prin vorbirea neclară, însoţită de mişcări faciale dizgraţioase de tipul ticurilor, strâmbăturilor, schimonoselilor. Dizartria pseudobulbară este produsă de afecţiuni ale căilor cortico-bulbare care determină paralizii totale sau parţiale de la nivelul buzelor, limbii, vălului palatin şi a coardelor vocale și se manifestă prin fenomene de tip dislalic, tulburări de voce,  tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii.

    Diagnosticul diferenţial în dizartrie ţine mai mult de neurolog care trebuie să precizeze localizarea leziunii şi etiologia acesteia. Delimitarea se face faţă de: dislalie, alalie, afazie, retardul de limbaj, rinolalie, bâlbâială. Prognosticul dizartriei se face în funcţie de momentul în care a apărut procesul patologic, de tabloul clinic, momentul începerii terapiei, complicarea cu alte deficienţe etc.

    Cuvinte-cheie: , , ,

    Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

    Sunt de acord cu politica de confidentialitate

    Politica de confidentialitate