Terapia ocupațională: modele multidisciplinare în programele de reabilitare – VIDEO

Pe 1 iunie 2018, la hotel Caro din București a avut loc workshopul de terapie ocupațională, un eveniment de interes dedicat medicilor, asistentelor, terapeuților, dar și studenților la medicină. Evenimentul, organizat de fundația Light into Europe și Harrison Training – Marea Britanie, în parteneriat cu Institutul Național de Recuperare, medicină fizică și balneologie și Universitatea de Medicină din București, a reunit specialiști în terapia ocupațională din Anglia, implicați în proiecte în România.

Light into Europe susține persoanele cu dizabilități

Rolul terapiei ocupaționale este acela de a facilita participarea persoanelor cu dizabilități la activitățile de zi cu zi. Deși domeniul este unul aflat încă la început de drum în România, prin organizarea acestui workshop tematic și popularizarea informației, terapia ocupațională trebuie să vină în ajutorul persoanelor cu nevoi speciale. La nivel mondial, terapia ocupaţională este una dintre profesiile medicale cu evoluție rapidă (o creștere de 50% în ultimii 5 ani), doar în Uniunea Europeană profesând în jur de 80.000 de terapeuți ocupaționali.

Revista Galenus a fost partener media al evenimentului și a stat de vorbă cu organizatorii, speakerii și specialiștii prezenți la eveniment.

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.