Căutare

Rezultatele căutării după „dr alexandru rafila

Interviu prof. dr. Alexandru Rafila

Este şeful Disciplinei de Microbiologie I a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi al Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti. A fost director general… Citește mai mult

România, pe locul 5 în Europa la consumul de antibiotice

Consumul irațional de antibiotice continuă să fie foarte mare în țara noastră, chiar dacă în momentul de față nu mai conducem clasamentul european la acest capitol. Tragedia de la Colectiv… Citește mai mult

Vaccinarea salvează anual aproximativ 3 milioane de vieți

Vaccinurile ajung pe piață după cel puțin 10 ani de dezvoltare și cercetare, iar anual, la nivel mondial, aproape 3 milioane de persoane sunt salvate datorită acestora. Datele sunt furnizate… Citește mai mult

Colegiul Medicilor solicită adoptarea rapidă a legii vaccinării

Într-o adresă trimisă către Camera Deputaților, Colegiul Medicilor din România (CMR) solicită urgentarea adoptării legii vaccinării, în condițiile în care vaccinarea este un drept al copilului, reprezentând măsura profilactică cu… Citește mai mult

Rata vaccinării copiilor din România, tot mai scăzută

Acoperirea vaccinală în țara noastră a continuat să scadă în ultimii ani, fiind cu mai bine de 5% sub nivelul optimal, de 95%, recomandat de către Organizația Mondială a Sănătății…. Citește mai mult

Conferința Națională „Actualități în Vaccinologie − RoVaccin 2016”

Pentru a facilita dialogul profesioniștilor implicați în vaccinare cu autoritățile, reprezentanții societății civile și ai mass-media și Societatea Română de Microbiologie organizează o nouă ediție a Conferinței Naționale „Actualități în… Citește mai mult

Campania de vaccinare anti-HPV va fi reluată, dacă legea vaccinării va fi aprobată

În condițiile în care 30000 de femei mor anual în Europa din cauza cancerului de col uterin, iar România se află pe primul loc în ceea ce privește mortalitatea și… Citește mai mult

România – acoperire vaccinală sub 75%

Conform datelor Centrului Național de Supravegherea și Controlul Bolilor Transmisibile (2014), acoperirea vaccinală în România este sub nivelul recomandat de OMS.  Monitorizând copiii cu vârsta de 12 luni născuți în… Citește mai mult

Românii nu au încredere vaccinuri

Rata de vaccinare in România are tendin?? de sc?dere, ajungând sub 90% la mai multe tipuri de vaccinuri, de?i OMS recomand? o acoperire medie de 95%. Mai mult, în sezonul… Citește mai mult