Progrese extraordinare în medicina regenerativă, prezentate la Congresul SIMCR

Progrese extraordinare în medicina regenerativă, prezentate la Congresul SIMCRPe 12, 15 și 16 mai, peste 300 de cercetători, medici și studenți la Medicină s-au reunit la București în cadrul primului Congres al Societății de Medicină și Chirurgie Regenerativă (SIMCR). Cu această ocazie au fost prezentate progresele care s-au făcut în medicina regenerativă, un domeniu încă nou dar care așa cum se arată lucrurile, va ajunge la rezultate extraordinare.

“Acest prim congres a fost un real succes, deoarece a deschis noi frontiere în medicina regenerativă. Am avut alături de noi cercetători renumiți din patru continente și 10 țări, profesioniști de top din țară și din străinătate, precum și numeroși medici și specialiști tineri, extrem de interesați de acest domeniu. De asemenea, faptul că au fost prezente 15 specialități și discipline, experți din toată lumea demonstrează  dorința de dialog și caracterul interdisciplinar, transfrontalier al acestei manifestări”, a declarat prof. asoc. dr. Dana Jianu, copreședinte SIMCR.

La eveniment a fost prezent și copreședintele Consiliului Științific al SIMCR, prof. dr. Eckhard Alt ( Germania), care a vorbit despre studiile care se fac în legătură cu capacitatea imensă a corpului de a se regenera și care vor duce la apariția unor terapii revoluționare: “Trebuie să reușim să înțelegem pe deplin acest nou domeniu, însă sunt convins că în viitor vom fi capabili să regenerăm atât organe, cât și diferite părți ale corpului”.

Viitorul sună promițător dacă ținem cont și de faptul că Departamentul de Sănătate din Statele Unite ale Americii consideră că în următorii cinci ani prin medicina regenerativă se vor rezolva cel puțin un sfert din problemele nerezolvate ale medicinei. “În chirurgia generală sunt aplicații incredibile, deja se realizează organe – trahee, plămân, vezică urinară, artere cu celulele proprii ale pacientului și, în curând, vom avea și ficat, pancreas sau rinichi, ceea ce va rezolva problema listei de așteptare pentru transplant. În ortopedie se folosește deja terapia cu celule stem recoltate din țesutul adipos propriu pentru refacerea cartilajului în gonartroză și coxartroză, ceea ce va diminua semnificativ numărul de proteze de sold și genunchi”, susține dr. Ștefan Jianu, medic șef al Departamentului de chirurgie generală din Centrul Medical ProEstetica.

Un alt pas important este încercarea de a crea sânge artificial din celule pluripotent induse. În ceea ce privește noutățile din medicina regenerativă, un progres la fel de important prezentat la Concres a fost succesul înregistrat prin folosirea celulelor stem în cardiologie, mai precis în regenerarea țesutului valvei cardiace. “Din cele 49 de intervenții realizate pe oi, 40 s-au dovedit un succes în implantarea valvei cu celule stem. De asemenea am realizat cu succes și alte șapte intervenții de implantare a valvei fără celule stem”, a declarat prof. asoc. dr. Dan Simionescu, de la Universitatea Clemson din Carolina de Sud (SUA).

Text: Bianca Bădescu

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    1 comentariu

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

    1. B**b**a**w**s**:

      After I lost my job last month, I found this amazing site to make a living online… now I’m making $3000 on a average month. http://tinyurl.CoM/os9ok4y