A IV-a Conferință Managementul Bolilor Pulmonare are loc pe 2-3 octombrie

Evenimentul de referință în Pneumologia Românească, Conferința Managementul Bolilor Pulmonare a ajuns la a IV-a Ediție și se va desfășura în acest an în perioada 2-3 octombrie la Hotel ramada Parc, în București. Tema principala a conferinței este ”Pneumologia la granița cu alte specialități”.

În condițiile în care, în fiecare an, 1 din 8 persoane moare în UE din cauza bolilor respiratorii sau pulmonare și 6 milioane de persoane  ajung să se interneze în spital din cauza acestor afecțiuni, evenimentul își propune să abordeze dintr-o perspectivă nouă managementul afecțiunilor pulmonare.

„Dorim ca prin abordarea interdisciplinară a celei de-a IV-a Conferințe Managementul Bolilor Pulmonare să aducem o plus-valoare conținutului științific, punând accent pe importanța schimbului de experiență între specialiști. Sperăm astfel, ca evenimentul nostru să creeze  prin diversitatea temelor un confort echipelor multidisciplinare, să asigure un dialog constructiv, să deschidă şi să simplifice  drumurile spre  colaborări și  dezbateri fructuoase, fiind în acest mod și un exemplu edificator al necesității organizării  şi pe viitor a unor  întâlniri  similare, aflate  la graniţa dintre specialităţi”, a declarat prof. univ. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.

Importanța diagnosticării precocea bolilor pulmonare și problemele pe care medicii le întâmpină în îngrijirea persoanelor cu boli pulmonare sunt subiectele pe care se vor axa discuțiile din cadrul acestei conferințe.

Teme conferințe 2 octombrie:

Sindromul de apnee de somn (prof.dr. Monica Pop), Tratamentul anticoagulant în practica medicală (dr. Cezar Pop), Arealul non–aderenței pulmonare. Cauze de non–aderența în patologia pulmonară (dr. Cristian Oancea, Emanuela Tudorache), Severitatea BPOC din perspectiva nutritională (conf.dr. Ovidiu Fira-Mlădinescu, Voicu Tudorache), Medicina defensivă – mit sau realitate? (Ruxandra Ulmeanu, Alexandra Ulmeanu), Managementul bolilor respiratorii cronice în practica medicului de familie conform CoCa 2015 (dr. Daciana Toma), Granulomatoza Wegener: un cal troian (dr. Roxana Maria Nemeș ), Diagnosticul precoce al cancerului bronhopulmonar (conf.dr. Doina Tofolean, Laura Mazilu), Fumatul la femei, problemă de sănătate publică (conf.dr. Doina Todea), Tehnici de abordare a pacienților fumători, adaptate medicului pneumolog (dr. Magda Ciobanu), Este screening-ul o metodă eficientă de detecție a cancerului bronhopulmonar? (dr. Dorin Vancea, Ionela Iovan).

Teme conferințe 3 octombrie:

Comorbiditățile cardiovasculare în BPOC (prof.dr. Florin Mihălțan ), Tratamentul trombembolismului pulmonar în 2015 (dr. Gabriel Tatu-Chițoiu), Abordul hipertensiunii arteriale la pacienții cu boli cronice obstructive pulmonare (dr. Ruxandra Râjnoveanu), Algoritm de diagnostic în practica medicului de familie (dr. Valeria Herdea), Ecografia pleurală – tehnica neinvazivă indispensabilă pentru diagnosticul și tratamentul afecțiunilor pleurale (prof.dr. Gabriela Jimborean, Edith Simona Ianoși, Tudor Toma), Reabilitarea pulmonară și managementul bolilor pulmonare (conf.dr.Paraschiva Postolache), Somnul – o necessitate (dr. Oana Claudia Deleanu), Fumatul pasiv si riscul de astm si BPOC la copii (dr. Mihaela Oros) , Hipoxemia în bolile pulmonare cronice și răspunsul la oxigenoterapie (dr. Ștefan Dumitrache-Rujinski), Sindromul obstructiv distal verigă de legătură între astm și BPOC (conf.dr. Oana Arghir), Tratamentul actual al fibrozei pulmonare idiopatice (dr. Claudia Toma), Tuberculoza în România şi locul ei între ţările UE (pro f.dr. Constantin Marica), Cum tratăm o exacerbare a bronhopneumopatiei cronice obstructive? (dr. Beatrice Mahler, Constantin Marica, Ruxandra Ulmeanu).

Manifestarea se adresează exclusiv profesioniștilor din domeniul medical. Pentru medicii care doresc să participe la eveniment, înscrierile sunt gratuite, în limita locurilor disponibile, și pot fi realizate pe site-ul www.bolipulmonare.ro

Text: Bianca Bădescu

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.