Președintele Spitalului Monza, decorat cu Ordinul „Steaua Italiei” în grad de Cavaler

res-monzaCarmen Drăgan, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Monza din București, a fost decorată, miercuri, 6 aprilie, cu Ordinul „Steaua Italiei” în grad de Cavaler. Spitalul privat Monza este parte a grupului italian „Policlinico di Monza”.

Cu o activitate în mediul de afaceri italian de peste 20 de ani, Carmen Drăgan a făcut primii pași în domeniu atunci când a înființat o companie de consultanță juridică pentru antreprenori români și străini, dezvoltând proiecte green-field și societăți noi cu capital italian și oferind, totodată, consultanţă pentru companii start-up.

Spitalul Monza este unul dintre aceste proiecte green-field, iar eforturile pe care Carmen Drăgan le-a depus i-au fost recunoscute miercuri, 6 aprilie, în cadrul unei ceremonii organizate la Ambasada Italiei la București, când a fost decorată, de Ambasadorul Italiei, E. S. Diego Brasioli, cu Ordinul „Steaua Italiei” în grad de Cavaler. Distincția a venit din partea Președintelui Republicii Italiene, E. S. Sergio Mattarella.

„Sunt onorată să primesc acest titlu și mulțumesc, pe această cale, Ambasadei Italiei și tuturor reprezentanților cu care am avut o colaborare strânsă de-a lungul întregii cariere”, a declarat Carmen Drăgan, Președinte al Spitalului Monza din București.

Spitalul Monza face parte din grupul „Policlinico di Monza”, un grup de spitale private din Italia care oferă programe de formare pentru specialiștii români din domeniul medical.

Text: Dana Săporan

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.