Trei studenți români au câștigat un premiu important în domeniul sănătății digitale

res-enty deviceFlavia Oprea, Cristian Alexandrescu și Iulian Mateșică sunt trei tineri români studenți la Universitatea Politehnică din București (echipa ENTy), care au crezut în proiectul lor de a revoluționa diagnoza problemelor de echilibru printr-o tehnologie accesibilă. Ei au câștigat marele premiu al competiției Microsoft Imagine Cup în valoare de 50.000 de dolari.

Microsoft Imagine Cup este un program de competiție globală de tehnologie, care oferă oportunitatea pentru studenții din toate disciplinele de a-și folosi creativitatea, pasiunea și cunoștințele de tehnologie pentru a crea aplicații, jocuri și pentru a integra soluții care pot îmbunătăți modul de viață. Pentru a ajunge câștigătorii marelui premiu, cei trei tineri au trecut prin mai multe etape de departajare, în ultima concurând cu alte 35 de echipe din toată lumea.

O nouă reușită în domeniul sănătății digitale

Proiectul propus de ENTy este un dispozitiv purtabil cu precizie medicală, destinat testării echilibrului, o alternativă la îndemână pentru testarea piloților, a celor care lucrează la înălțime sau a șoferilor profesioniști. Dotat cu 3 senzori și corelat cu un algoritm, sistemul are capacitatea de a monitoriza aparatul vestibular din urechea internă – cel care coordonează simțul echilibrului. În plus, dispozitivul verifică poziția coloanei vertebrale în timp real. Echipa a reușit să vină cu o soluție accesibilă pentru orice medic, înlocuind cu succes dispozitivele masive și scumpe utilizate până acum. Printre bolile care pot fi diagnosticate și monitorizate, menționăm boala Parkinson ca fiind printre cele mai importante, apoi vertijul, boala Meniere etc.

Această reușită este doar începutul planurilor echipei ENTy care vede posibilă lansarea produsului în aproximativ un an. „Sperăm că în mai puţin de un an o să reuşim să-l lansăm. Trebuie să facem rost de certificările medicale pentru a putea lansa dispozitivul”, este declarația lui Cristian Alexandrescu (pentru Digi24).

Text: Andreea Bunea

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.