Carica papaya L. a demonstrat efect antiproliferativ asupra celulelor tumorale

Rezumat
Papaya, cunoscuta si ca mamao sau pepene de copac, este fructul arborelui Carica papaya, din familia Papayaceae. Originara din Mexicul de sud, America Centrala si nordul Americii de Sud, papaya este acum cultivata in majoritatea tarilor tropicale, avand multiple intrebuintari, atat in domeniul culinara, cat si fitoterapie.

Abstract
The papaya, papaw or pawpaw is the fruit of the plant Carica papaya, in the Papayaceae family. It is native to the tropics of the Americas. It was first cultivated in Mexico, now the papaya is cultivated in most tropical countries. Papaya has many uses, including as food, as cooking aid, in medicine.

Carica papaya este un arbore de 5-10 metri inaltime, cu frunze aranjate in spirala in varful trunchiului. Frunzele sunt mari, au 50-70 cm in diametru si sunt palmat-divizate. Florile sunt dispuse la axila frunzelor. Fructele lungi de 15-45 cm si cu diametrul de 10-30 cm, devin galben-portocalii la maturitate si contin numeroase seminte negre.

Papaya are numeroase utilizari, in alimentatie, drept condiment si in fitoterapie. Fructul copt se consuma ca atare, fara epicarp (membrana externa, subtire, constituita dintr-unul sau doua straturi de celule, care acopera fructul unei plante) sau seminte, avand calitati nutritive deosebite. Astfel, 100 g de fruct contin: 89 g apa, 0,61 g proteine, 0,14 g lipide, 9,8 g glucide, 24 mg calciu, 0,1 mg fier, 5 mg fosfor, 257 mg potasiu, 10 mg magneziu, 3 mg sodiu, 0,34 mg niacin, 0,22 mg acid pantotenic, 1094 U.I. vitamina A, 0,73 mg vitamina E, 1,8 g fibre, beta-caroten, licopen, benzilisotiocianat, lipaze, hidrolaze si doua enzime proteolitice – papaina si chemopapaina (in cantitate mai mare in fructul necopt) (2).

Compozitie
Fructul verde, imatur, se poate consuma dupa fierbere sub forma de salata. Latexul fructelor verzi este puternic iritant si poate provoca dermatite severe, conjunctivite, crize astmatiforme, iar prin ingerare, gastrita. Fructele verzi sunt contraindicate gravidelor, din cauza efectului abortiv. Semintele sunt comestibile si au un gust iute. Uneori, sunt macinate si inlocuiesc piperul negru.

Proprietati
Papaya este inclusa drept condiment pentru fragezirea carnii, datorita continutului in papaina. Recent au fost puse in evidenta calitati curative valorificate pana acum de medicina traditionala specifica zonelor tropicale.
Astfel, pentru extractele din fruct si frunze, s-a demonstrat in vitro un efect antiproliferativ asupra celulelor tumorale, datorat probabil licopenului. Semintele de papaya au actiune antibacteriana in caz de Escherichia coli, Staphylococcus aureus Si Salmonella typhi. De asemenea, extractul obtinut din seminte este nefroprotector.
Prin administrarea extractelor din frunzele tinere de papaya, s-a constatat o crestere rapida a numarului trombocitelor, care ar putea fi benefica in tulburarile de coagulare sangvina.
Datorita enzimelor proteolitice, fructul este indicat in dispepsii si alte afectiuni digestive. Extractul din fructul copt poate fi aplicat extern, favorizand vindecarea ranilor si arsurilor.

Bibliografie:
1. Green E., Amidou S., Obi L. C., Bessong P. O., Ndip R. N., Inhibitory properties of selected South African medicinal plants against Mycobacterium tuberculosis., J Ethnopharmacol. 2010, p. 45-49;
2. Oliveira Dda S., Lobato A. L., Ribeiro S. M., Santana A. M., Chaves J. B., Pinheiro-Sant’Ana H.M., Carotenoids and Vitamin C during Handling and Distribution of Guava (Psidium guajava L.), Mango (Mangifera indica L.), and Papaya (Carica papaya L.) at Commercial Restaurants., J Agric Food Chem. 2010, 58(10):6166-72;
3. Collard E., Roy S., Improved Function of Diabetic Wound-site Macrophages and Accelerated Wound Closure in Response to Oral Supplementation of a Fermented Papaya Preparation. Antioxid Redox Signal, 2010, p.87-90;
4. Ezike A. C., Akah P. A., Okoli C. O., Ezeuchenne N. A., Ezeugwu S., Carica papaya (Paw-Paw) unripe fruit may be beneficial in ulcer. J Med Food. 2009, 12(6):1268-73;
5. Otsuki N., Dang N. H., Kumagai E., Kondo A., Iwata S., Morimoto C., Aqueous extract of Carica papaya leaves exhibits anti-tumor activity and immunomodulatory effects., J Ethnopharmacol. 2010, 127(3):760-7;
6. Indran M., Mahmood A. A., Kuppusamy U. R., Protective effect of Carica papaya L leaf extract against alcohol induced acute gastric damage and blood oxidative stress in rats. West Indian Med J. 2008, 57(4):323-6;
7. Padilla F. C., Rincón A. M., Bou-Rached L., Polyphenol content and antioxidant activity of several seeds and nuts, Arch Latinoam Nutr. 2008, 58(3):303-8.

Sef lucrari dr. Hovanet Marilena-Viorica,
Botanica farmaceutica si Biologie celulara,
Facultatea de Farmacie, UMF „Carol Davila”, Bucuresti

Cuvinte-cheie:

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.