Homeopatia

Homeopatia este o doctrina medicala introdusa de Christian Friedrich Samuel Hahnemann (1755-1843). Nemultumit de metodele barbare ale medicinii timpului, printre care purgatia si sangerarea erau la loc de frunte si in care se administrau amestecuri de substante carora nu li se stiau toate efectele, Hahnemann a cautat sa gaseasca principii ferme pe care sa se bazeze practica medicala.

Traducand Materia Medicala a lui Cullen (o autoritate a vremii), Hahnemann a observat o inadvertenta in ceea ce priveste simptomele produse de coaja arborelui de China si s-a hotarat sa experimenteze efectele acesteia pe el insusi. Rezultatele le-a notat cu minutie si a observat ca aceasta substanta poate provoca simptome asemanatoare febrelor intermitente pe care le vindeca. Astfel au aparut primele doua – si cele mai importante – dintre principiile noii sale doctrine: principiul experimentarii pe omul sanatos al efectelor diferitelor substante si principiul similaritatii. Stradania de o viata a lui Hahnemann a fost aceea de a gasi principii rationale ferme si simple pentru practica medicala. Idealul practicii sale medicale este " refacerea rapida, blanda si permanenta a sanatatii sau, altfel spus, indepartarea si anihilarea in intregime a bolii pe calea cea mai scurta, mai sigura si mai putin daunatoare". Pentru a impiedica reactiile adverse starnite de diferitele substante sau riscul intoxicatiilor, Hahnemann a diminuat progresiv dozele folosite; iar dupa o perioada a introdus scara centezimala de diluare, ajungand la asa-numitele doze infinitezimale. Ceea ce este esential in prepararea remediului homeopatic este faptul ca la fiecare diluare are loc o scuturare energica, ritmica, prin care informatia substantei este reiterata asupra lichidului solvent. Astfel, remediul homeopatic nu este doar o substanta diluata, ci una "dinamizata" sau "potentata", fiecare treapta de dilutie fiind astfel preparata incat, desi substanta diminueaza, informatia continuta este transmisa mai departe. Termenii in care se pot intelege remediile homeopatice nu sunt mole-culari, ci informatici: asa cum diminu-area instrumentelor de stocare din informatica nu a dus la pierderea informatiei (dimpotriva, astazi cipuri de memorie foarte mici contin informatii imense), la fel remediul homeopatic in doze infinitezimale pastreaza informatia substantei.

De ce este nevoie de homeopatie?
Daca nu ar exista, homeopatia ar trebui inventata… pentru ca ea raspunde unor probleme reale ale medicinii. Nevoia unei alternative care sa foloseasca substante diminuate apare datorita multitudinii de reactii adverse ce apar la folosirea medicamentelor. Sunt reactii de sensibilizare ce duc la alergii si care, uneori, fac imposibila utilizarea unor medicamente. Homeopatia tine seama de aceste idiosincrazii individuale. Pe de alta parte, alopatia este cantonata ferm in domeniul tratarii entitatilor nosologice bine definite (a bolilor), dar complexitatea reactiilor umane la boala este foarte mare, ceea ce face ca boala sa nu se prezinte ca o realitate abstracta ci, in fapt, avem de a face cu bolnavi care prezinta boli. Homeopatia ia in seama nu doar simptomele bolii, ci toate simptomele si caracteristicile individului bolnav, fiind astfel o doctrina holistica si raspunzand nevoii de completitudine a pacientilor si medicilor. Exista o multime de conditii de granita, prost definite nosologic, in care, desi suferinta este reala, perspectiva strict nosologica a alopatiei nu le face fata. De asemenea, exista perturbari ale sistemului imun sau ale homeostaziei organismului care necesita o echilibrare a acestuia si nu doar o actiune strict simptomatica; acestea sunt domeniul predilect al homeopatiei. Pe de alta parte, pacientii au devenit din ce in ce mai constienti de riscurile tratamentelor chimice cu doze mari (care uneori au si eficacitate re-lativa) si doresc o alternativa mai putin nociva si mai naturala. Abuzul de antibiotice, de corticoizi, de antidepresive sunt o trista realitate a zilelor noastre si multi pacienti doresc o medicina care sa le evite.

Principiul individualizarii
Daca alopatia merge de la particular (simptome si semne) la general (diagnosticul de boala), homeopatia face un pas mai departe si incearca sa ajunga la individul suferind. Este pro-babil disciplina care aplica cel mai consecvent dictonul "nu exista boli, ci doar bolnavi", pentru ca ea incearca sa treaca dincolo de notiunea abstracta a diagnosticului si sa revina la suferinta concreta a fiecarui pacient. Tratamentele homeopatice vindeca boala prin reactia pe care o isca in pacient, prin punerea in miscare a resorturilor sale de autoechilibrare fiziologice, psihice si imunologice. Pentru ca aceasta reactie sa aiba loc, trebuie ca remediul sa fie bine ales si intreg consultul homeopatic are ca scop gasirea acelui remediu care sa acopere totalitatea simptomelor pacientului, remediu fata de care acesta este probabil cel mai sensibil.

Relatia cu alopatia
Una dintre problemele spinoase atat pentru pacient, cat si pentru medici este relatia dintre medicamentele homeopatice si medicamentele alopate. In general, fiecare dintre aceste discipline se opune la renuntarea tratamentului prescris iar pacientul este de multe ori derutat, prins intre jocul argumentelor (si orgoliilor, din pacate) fiecareia. O buna colaborare si o atitudine corecta din punct de vedere deontologic este de dorit pentru medicii ambelor discipline si cu siguranta solutia cea mai buna pentru pacient.
In principiu este de preferat ca cele doua tipuri de prescriptie sa nu se amestece decat atunci cand este absolut necesar. Medicamentele alopate, in marea lor majoritate, blocheaza anumite mecanisme fiziologice (receptorii pentru durere; mecanismele febrei sau ale alergiei, inflamatia etc.), astfel blocand expresia bolilor, dar nu neaparat si cauza lor. Homeopatia actioneaza asupra acelorasi meca-nisme, dar din alta perspectiva; daca aceste mecanisme sunt blocate, actiunea ei este mai redusa. Cu toate acestea, in special in bolile cronice, s-a observat ca este posibil de inceput tratamentul homeopatic in timp ce pacientul foloseste medicamente alopate, si ca, in timp, un bun tratament homeopatic poate duce la scaderea dozelor alopatice; asa este cazul in hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat de tip 2, in astmul bronsic etc.) La fel ca la copiii care au luat multe antibiotice sau la pacientii cu corticoterapie, in aceste cazuri rezultatele apar mai greu si mai lent, pentru ca organismul trebuie sa invete sa isi reia patternurile reactionale depasite de boala si puse in paranteza de medicamentele alopate.

Pe de alta parte, continuarea la nesfarsit a medicatiei alopate, mai ales cand e vorba de doze mari, face aproape imposibila atingerea obiectivului tratamentului homeopatic, care este vindecarea definitiva, permanenta, pentru ca mecanismele care ar duce la aceasta vindecare sunt blocate. De aceea este necesara o atitudine inteleapta din partea tuturor medicilor care participa la actul terapeutic si, cel putin in cazurile grave, scaderea dozelor de medicamente alopatice sa se faca atent si in masura in care nu pericliteaza bolnavul.
In cazul bolilor acute, situatia este oarecum diferita. In principiu, majoritatea bolilor acute pot fi tratate cu succes prin homeopatie, mai ales daca este vorba de persoane care au o vitalitate buna si nu au luat recent (sau prea multe) medicamente alopatice. Oricum, medicul curant este suveran sa hotarasca ce alternativa este mai adecvata pacientului sau, iar daca este vorba de un homeopat, atitudinea sa tine mai mult de experienta personala si de evaluarea fiecarui caz in parte decat de indicatii generale. Daca homeopatul stie ca poate rezolva un caz acut prin remediile sale in deplina siguranta, daca isi poate asuma responsabilitatea cazului, sa o faca. Daca simte insa ca nu este sigur sau cazul il depaseste este preferabil sa recurga la metodele clasice pentru a evita ca pacientul sa fie pus in pericol.
Din pacate, atitudinea medicilor fata de homeopatie tine mai mult de convingerile personale decat de informare sau stiinta. Cei care simt ca actuala paradigma molecularista si excesele de medicamente sunt insuficiente sau nocive, medicii practicieni care se confrunta cu cazuri dificil de rezolvat si greu de incadrat nosologic, chirurgii care vad in fapt puterile vindecatoare ale naturii, sunt adeseori mai deschisi spre aceasta alternativa blanda, nenociva si in concordanta cu natura. Este adevarat ca exista suficiente probleme nerezolvate, de principiu, in legatura cu homeopatia dar cele mai aprigi cri-tici vin adeseori din partea unor medici neinformati si tin mai putin de principii cat de optiunile personale sau de lipsa celei mai elementare experiente in acest domeniu. In timp ce lumea stiintei si a informaticii progreseaza cu pasi repezi si exponential, in domeniul medical functioneaza o anumita inertie (explicabila si pana la un punct justificata) care refuza pluralismul si alternativele. La aceasta se adauga si marile presiuni exercitate de infloritoarea industrie a medicamentelor alopatice, care de multe ori transforma medicina intr-un domeniu de consum, lansand pe piata – cu multe studii si o sustinuta activitate de marketing – noi si noi medicamente, care sunt inlocuite dupa cativa ani, ca rezultat al unor studii negative. Fata de aceasta pletora de medicamente noi, homeopatia vine cu relativ putine remedii, cele mai multe dintre ele deja istorice, dar care au in favoare verificarea in timp si o buna cunoastere a efectelor lor.

In cazurile cronice nu este intotdeauna posibil de renuntat dintr-o data la medicamentele alopatice si aceasta din doua motive:
n oprirea medicamentelor alopatice duce la o de-supresie a mecanismelor bolii ceea ce de obicei se manifesta ca o recrudescenta a simptomatologiei. Mecanismele fizi-ologice prin care organismul se opune bolii sunt supresate de alopatie si pana sa intre sub influenta remediilor e nevoie de timp;
n pe de alta parte, oprirea medicamentele alopate duce la aparitia si evolutia naturala a bolii, ceea ce provoaca adeseori o agravare a simptomelor si inrautatirea starii pacientului.

In timp ce medicamentele alopatice sunt din ce in ce mai specializate, homeopatia inca aspira la idealul totalitatii si integralitatii pe care orice om, bolnav sau nu, si-l doreste atunci cand este vorba de propria persoana.

Dr. Gheorghe Jurj
Timisoara, ianuarie 2006

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate