Colegiul Farmacistilor din Romania a lansat campania „Antigripale Naturale”

In urma studiului efectuat, care stabileste ca 72% dintre romani merg la birou cand sunt raciti, Colegiul Farmacistilor a lansat, intre 3 si 7 noiembrie, campania „Antigripale Naturale”.

In cadrul campaniei, bucurestenii care lucreaza in zona Eroilor, Buzesti, Piata Presei Libere, Victoriei si Piata Charles de Gaulle au avut posibilitatea sa ia la birou un fruct care sa contribuie la intarirea sistemului imunitar.
Clara Popescu, Vicepresedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, a precizat ca „raceala nu trebuie subestimata, pentru ca pot aparea complicatii precum sinuzita, otita, laringita, amigdalita, chiar pneumonii. O alimentatie sanatoasa in aceasta perioada a anului poate tine raceala departe. Din acest motiv, prin campania „Antigripale Naturale”, Colegiul Farmacistilor doreste sa deschida apetitul pentru un desert sanatos in fiecare zi, un obicei cu care ar trebui sa ne obisnuim toti, mai ales in perioada aceasta a anului”.

Frigul, asociat cu umezeala, dar si cu stresul cotidian, slabesc sistemul imunitar si duc la aparitia unor afectiuni specifice, precum si la activarea unora preexistente. Raceala este cea mai des intalnita afectiune in aceasta perioada a anului. 45% dintre respondentii din cadrul studiului efectuat de CFR au identificat raceala ca principala problema de sanatate, alaturi de oboseala (20%), dureri abdominale (11%) si sinuzita (9%). Cu toate acestea, odata cu sosirea anotimpului ploios, doar 39% dintre respondenti au spus ca isi iau masurile necesare de prevenire.

Peste 60% dintre romani sufera in fiecare an de afectiuni specifice sezonului ploios, iar 16% dintre acestia gasesc singuri remedii pentru problema de care sufera. 56% dintre respondenti tin cont de pareri specializate, 36% se sfatuiesc cu medicul de familie si 20% cu farmacistul.

Un procent de 26% dintre romani asculta de familie in momentul in care frigul le afecteaza sanatatea.
Studiul a fost efectuat in perioada 2-3 octombrie 2008, pe un esantion reprezentativ pentru populatia romana din mediul urban. Studiul a urmarit investigarea modului in care romanii sunt afectati de bolile specifice toamnei si ce fac pentru a preveni chiar si o mica raceala.

Cuvinte-cheie:

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.