Clorhexidină + clorură de benzalconiu

Medicamente/dispozitive medicale

  • DERMOBACTER ® (Lab. Innotech Int, Franţa), Sol. cut. Clorură de benzalconiu 0,5%; Digluconat de clorhexidină 0,2%.

Indicații

Realizarea antisepsiei şi tratamentul adjuvant al afecţiunilor cutaneo-mucoase de etiologie bacteriană primară sau care se pot suprainfecta.

Doze și mod de administrare

Soluţia se administrează nediluată sau diluată, o dată sau de două ori pe zi, timp de 7-10 zile. Soluţia nediluată se administrează cutanat. Soluţia diluată 1:10 se administrează la nivelul mucoaselor. Soluţia diluată trebuie preparată cu foarte puţin timp înainte de a o folosi şi nu trebuie păstrată. Administrarea trebuie întotdeauna urmată de o clătire atentă.

Reacții adverse

Senzaţie de uscăciune a pielii şi a mucoaselor, care poate fi atenuată de o clătire atentă; uşoare iritaţii ale pielii la începutul aplicării; eczemă de contact.

Contraindicații

Hipersensibilitate la oricare dintre componentele medicamentului sau la substanţe înrudite; la nivel ocular sau auricular; acest medicament nu trebuie să pătrundă în canalul auditiv, mai ales dacă timpanul este perforat şi nici nu trebuie să fie pus în contact cu ţesutul nervos sau cu meningele; dezinfectarea echipamentului medical sau chirurgical.

Caută un medicament

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.