Penicilină G

Medicamente/dispozitive medicale

  • PENICILINA G POTASICĂ (Antibiotice SA, România). Pulb. pt. sol. inj. Flac. x 1 milion u.i.
  • PENICILINA G SODICĂ (Antibiotice SA, România). Pulb. pt. sol. inj. Flac. x 400000 u.i.; 1 mil u.i.;

Indicații

Infecţii sistemice şi/sau localizate cu microorganisme
sensibile, în special cu streptococi, pneumococi, gonococi, meningococi şi spirochete, cum sunt: infecţii ORL, infecţii ale căilor respiratorii inferioare, infecţii din sfera ginecologică, actinomicoză, difterie, endocardită, erizipel, cangrenă gazoasă, meningită şi abces cerebral, osteomielită, peritonită, septicemie, tetanos, infecţia plăgilor, infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi, antrax, leptospiroză, listerioză, febra muşcăturii de şobolan, boala Lyme, pasteureloză, complicaţii secundare gonoreei şi sifilisului (de exemplu: artrită gonococică sau endocardită, sifilis congenital şi neurosifilis).

Doze și mod de administrare

Adult. Doze medii 1–2 milioane u.i. /zi. În infecţii grave 2–20 milioane u.i./zi. Administrare la 4–6 ore. Copil. Nou-născut, doza uzuală i.m. sau i.v. 60.000 u.i./Kg/zi sau doză mare 1 milion u.i./kg/zi, în 2 prize (12 ore interval) la nou născuţi în primele săptămâni de viaţă şi în 2–3 prize între 2–4 săptămâni de viaţă. Sugar: doza uzuală i.m. sau i.v. 40.000–100.000 u.i./kg/zi, în infecţii severe 200.000–400.000 u.i./kg/zi, eventual 1 milion u.i./kg/zi, în 4–6 prize. Copil mic doza uzuală i.m. sau i.v. 40.000–60.000 u.i./kg/zi, doză mare 400.000–500.000 u.i./kg/zi, în 4–6 prize. Pentru acţiune locală, intrapleural sau intraarticular 50.000–200.000 u.i. folosind soluţii de 2000–5000 u.i./ml.

Reacții adverse

Reacții tip Jarisch-Herxheimer, pentru pacienți tratați de sifilis. Reacţii de hipersensibilizare: erupţie cutanată tranzitorie, erupţii maculo-papulare,
dermatită exfoliativă, erupţii urticariene, eozinofilie, febră. Durere, noduli, tumefiere la locul de injectare, în cazul injecţiilor intramusculare, iar în cazul injecţiilor intravenoase, flebită.

Contraindicații

Hipersensibilitate la penciline, cefalosporine și carbapeneme.

Caută un medicament

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.