Petidină

Medicamente/dispozitive medicale

  • MIALGIN (Zentiva SA, România),   Sol. inj. 50 mg/ml. Fiole 2 ml.

Indicații

Premedicaţie în anestezia generală. Tratamentul durerilor acute, de intensitate moderată până la severă şi/sau rebele la alte antialgice, cum
sunt: colici (în asociere cu antispastice), infarct miocardic acut, dureri postoperatorii, dureri obstetricale post-partum (în special în prezenţa contracţiilor uterine cu excepţia celor din travaliu).

Doze și mod de administrare

Durere acută. s.c. sau i.m. 25–100 mg, repetat la 4 ore. Copii, i.m., 0,5–2 mg/kg. i.v. lent 25–50 mg, repetat la 4 ore. Analgezie obstetricală. s.c. sau i.m. 50–100 mg, repetat la 1–3 ore, la nevoie, maximum 400 mg/24 ore. Premedicaţie. i.m. 25–100 mg cu o oră înainte de operaţie. Copii, 0,5–2 mg/kg. Durere postoperatorie. s.c. sau i.m. 25–100 mg la 2–3 ore, la nevoie. Copii. i.m. 0,5–2 mg/kg. Supraveghere pt. analgezie şi deprimare respiratorie.

Reacții adverse

Reacţii de hipersensibilitate: anafilaxie, inclusiv şoc anafilactic. Hipotensiune arterială şi/sau tahicardie, înroşirea feţei, transpiraţii şi prurit ca urmare a eliberării de histamină; dezorientare, confuzie, delir, halucinaţii, schimbări ale dispoziţiei (euforie, disforie), agitaţie, insomnie; coşmaruri, în special la vârstnici; sedare, ameţeli, tremor, mişcări musculare involuntare (spasme musculare, mioclonii), convulsii, senzaţie de slăbiciune, cefalee, creşterea tensiunii intracraniene cu posibilitatea agravării tulburărilor cerebrale preexistente, tulburări vizuale; tahicardie, bradicardie, sincopă; deprimare respiratorie; greaţă, vărsături, constipaţie, xerostomie; colici biliare; retenție urinară.

Contraindicații

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi. Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani. Deprimare respiratorie, boală obstructivă respiratorie, astm acut. Insuficiență renală sau hepatică severă.
Intoxicaţie alcoolică acută şi delirium tremens. Stări convulsive şi status epilepticus. Tratament concomitent cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) și nici mai devreme de 14 zile de la terminarea unui asemenea tratament. Tahicardie supraventriculară. Feocromocitom. Acidoză diabetică, cu risc mare de comă. Traumatisme craniene şi hipertensiune intracraniană. Sarcina şi alăptarea. Conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor.

Cuvinte-cheie:

Caută un medicament

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.