Terapii inovatoare în obezitate

Obezitatea reprezintă o problemă majoră de sănătate publică pe plan mondial, fiind considerată o pandemie ce crește atât morbiditatea, cât și mortalitatea în rândul persoanelor care se confruntă cu această problemă. Costurile în ce privește managementul obezității sunt extrem de mari, ceea ce implicit înseamnă eforturi economice imense. Ca urmare a acestui aspect, începând cu anul 2016 și chiar înainte de această dată au apărut numeroase studii pe plan mondial, legate de descoperirea unor terapii inovatoare în tratarea obezității. Astfel, au luat naștere noile terapii injectabile inovatoare, care au început să schimbe „jocul” în ceea ce privește terapia obezității.

Liraglutida [1,2]

Liraglutida a fost aprobată de către FDA (Food and Drug Administration) pentru tratarea obezității la adult în anul 2014, mai precis în 23 decembrie. Pe data de 4 decembrie 2020, FDA a aprobat liraglutida în tratarea obezității la adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.

Liraglutida reprezintă un analog de GLP-1, care va duce la o evacuare gastrică întârziată, astfel încât va apărea o senzație crescută de sațietate. Trebuie subliniat că va duce inclusiv la secreția scăzută de glucagon, hormonul ce crește glucoza. Din punct de vedere al absorbției, liraglutida are un punct maximum de absorbție de 11 ore, cu o eliminare la 13 ore.

Liraglutida este un tratament injectabil pentru obezitate, ce reprezintă un ajutor în ce privește modificarea stilului de viață, alături de o dietă hipocalorică și mișcare zilnică. Indicația pentru liraglutidă este la un IMC – indice de masă corporală de peste 30 kg/m2, ce indică obezitate de gradul I, sau la un IMC de peste 27 kg/m2, atunci când există cel puțin una dintre următoarele afecțiuni – hipertensiune arterială, diabet zaharat de tip 2, dislipidemie mixtă. Doza inițială pornește de la 0,6 mg zilnic, timp de o săptămână, după care se poate crește gradual până se ajunge la 3 mg zilnic.

Ca orice tratament, și liraglutida poate prezenta efecte adverse. Într-un procent de peste 10%, pot surveni următoarele efecte adverse:

  • greață – 40%;
  • diaree – 21%;
  • constipație – 20%;
  • vărsături – 16%;
  • migrene – 14%.

Alte efecte adverse pot fi:

  • apetit scăzut – 10%;
  • dispepsie – 10%;
  • oboseală și amețeală;
  • dureri abdominale;
  • senzație de gură uscată.

Contraindicațiile sunt la următoarele categorii:

  • persoanele care prezintă un risc personal/familial sau istoric personal/familial de cancer tiroidian și/sau sindroame endocrine neoplazice;
  • sarcina.

Atenționări există în cazul persoanelor cu:

  • pancreatită acută/cronică;
  • colecistită și colelitiază acută;
  • boli renale.

Fiind o terapie zilnică injectabilă, se poate administra în abdomen, membre superioare și inferioare. Administrarea se poate realiza în orice moment al zilei, independent de mese. Se păstrează în frigider, la o temperatură cuprinsă între 2 și 8 °C, atunci când nu este utilizată, și la temperatura camerei, pentru utilizarea frecventă. În momentul de față, liraglutida este singura terapie împotriva obezităţii pe continentul european și implicit în România.

Semaglutida [3,4]

O altă terapie inovatoare în tratarea obezității este semaglutida de 2,4 mg, dar în momentul de față, doar S.U.A. beneficiază de această terapie injectabilă. Totuși, această moleculă va intra în curând și pe piața europeană și implicit în România.

Aceasta reprezintă o terapie injectabilă care se administrează o dată pe săptămână și este o terapie adjuvantă alături de o dietă hipocalorică și activitate fizică. Indicația este pentru persoanele al căror IMC este de peste 30 kg/m2 sau de 27 kg/m2, dar care asociază una dintre următoarele comorbidități – hipertensiune arterială, diabet zaharat, dislipidemie mixtă.

Inițierea se face cu doza de 0,25 mg și se va crește gradual, până se ajunge la 2,4 mg/săptămânal, pentru a se reduce efectele adverse gastrointestinale.

Recomandarea pentru dozare este astfel:

  • 1 – 4 săptămâni, doza de 0,25 mg;
  • 5 – 8 săptămâni, doza de 0,5 mg;
  • 9 – 12 săptămâni, doza de 1 mg;
  • 13 – 16 săptămâni, doza de 1,7 mg;
  • > 17 săptămâni, doza de 2,4 mg.

În cazul în care o persoană ajunge la doza de 2,4 mg și prezintă greață, se poate trece înapoi la 1,7 mg pentru alte 4 săptămâni. Efectele adverse care pot surveni sunt asemănătoare cu cele care survin în urma administrării liraglutidei.

Peste 10% ca frecvență pot surveni:

  • greață – 44%;
  • diaree – 30%;
  • vărsături – 24%;
  • constipație – 24%;
  • durere abdominală – 20%;
  • migrene – 14%;
  • oboseală – 11%.

Sub 11% ca frecvență:

  • dispepsie  – 9%;
  • amețeală – 8%;
  • distensie abdominală – 7%;
  • hipotensiune/sincopă;
  • apendicită;
  • afectare renală;
  • colecistită.

Contraindicațiile semaglutidei sunt asemănătoare cu cele survenite în urma administrării liraglutidei:

  • istoric personal/familial de cancer tiroidian și sindroame endocrine neoplazice;
  • în sarcină este contraindicat.

Atenționări:

  • colelitiaza, în special dacă se observă o scădere rapidă în greutate;
  • creșterea ratei cardiace.

Administrarea semaglutidei se face:

  • în abdomen, membre superioare și inferioare;
  • se realizează injectabil o dată pe săptămână, independent de programul meselor;
  • se recomandă a se administra în aceeași zi săptămânal, și uneori se poate modifica intervalul dintre 2 doze, dacă nu se depășesc maximum 48 ore.

Studiile au evidențiat o scădere în greutate cu 16% în cazul liraglutidei și de 6% în cazul semaglutidei. Evident, scăderea ponderală variază de la o persoană la alta și nu poate fi identică. În concluzie, viitorul în tratarea obezității sună bine. În momentul de față, avem la dispoziție molecule inovatoare, iar în viitor vor mai apărea și altele. Trebuie subliniat doar că singure nu au efectul scontat și se recomandă în special modificarea completă a stilului de viață în ceea ce privește alimentația și mișcarea.

Referinţe bibliografice:

  1. https://emedicine.medscape.com/article/123702-overview#a2;
  2. https://www.drugs.com/history/saxenda.html;
  3. https://reference.medscape.com/drug/ozempic-rybelsus-wegovy-semaglutide-1000174#5;
  4. https://www.medscape.com/viewarticle/978805#vp_3.

 

 

 

Medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Oradea

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.