Interviu Conf. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, Medic Specialist Psihiatrie

Cu o prezență plăcută și o pregătire profesională ireproșabilă, Dr. Anamaria Ciubară a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și simpatizați medici din țară. După mai mulți ani de practică medicală în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iași, acum activează ca Medic Specialist Psihiatru în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” și Hiperclinicii MedLife din Galați. Interesată de cercetare, nu s-a distanțat niciodată de domeniul academic și a investit timp și energie inclusiv în cariera didactică, fiind la ora actuală Conferențiar Universitar Doctor la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În interviul pe care ni l-a acordat, ne-a vorbit despre provocările, dar mai ales despre realizările și împlinirile profesionale.

GALENUS: Dintre toate specializările medicale, de ce ați ales psihiatria? Când ați luat decizia de a vă îndrepta către această ramură?

„Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi e superior prin ceva. De aceea, încerc să învăț câte ceva pe lângă fiecare”, spunea Sigmund Freud. Psihiatria este o specialitate a medicinei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea, tratamentul și reabilitarea persoanelor cu boli mintale. Este o specialitate care, alături de psihologie, explorează complexitatea fascinantă a minții umane, atât în partea sa luminoasă, cât și în zona ei tenebroasă. Psihiatria este zona în care medicul și pacientul lucrează împreună pentru ca întrebările să-și primească răspunsurile, iar problemele să-și găsească soluțiile. Interviul psihiatric are ca scop acumularea de informații, pe baza cărora medicul poate trece la etapele următoare, cea de diagnostic și cea de tratament. Încă de pe băncile facultății am fost atrasă spre această specialitate.

Doriți să vă abonați la Revista Galenus și să beneficiați de creditele de specialitate? Click aici!

G.: Cu ce așteptări v-ați început parcursul profesional? Câte dintre ele au prins contur?

În România a existat mereu o reticență în ceea ce privește adresarea către medicul psihiatru. Încă de la începutul carierei mele am luptat pentru depășirea acestei bariere prin toate mijloacele pe care le-am avut la dispoziție. Progrese în domeniu se fac an de an, dar încă mai sunt multe de realizat. Legislația actuală, armonizată la Directivele Europene, vine în ajutorul acestor eforturi și reușește să sprijine reintegrarea pacienților cu dizabilități. Astfel, există programe pentru destigmatizarea pacienților psihiatrici și reintegrarea lor socială, economică și familială. Pot afirma cu certitudine că nu există o satisfacție profesională mai mare pentru un medic psihiatru ca aceea când un pacient care putea fi considerat irecuperabil se întoarce în cabinet și povestește cum a reușit în viață.

G.: Cum se vede din interior starea sistemului de sănătate și a psihiatriei din România?

Așa cum au arătat de atâtea ori colegii mei din toate specialitățile, nu pot să spun decât că sistemul de sănătate în țara noastră se confruntă cu o subfinanțare cronică. Din această subfinanțare rezultă toate problemele care se propagă atât pe orizontală, cât și pe verticală. Nu se poate realiza performanță la standarde europene cu finanțarea de la noi din sistem. La aceasta se adaugă și lipsa unei educații adecvate a populației privind accesarea serviciilor de sănătate și absența unor programe eficiente de prevenție. În toate specialitățile și cu atât mai mult în psihiatrie − unde există acea reticiență vizavi de consultul psihiatric −, adresabilitatea are loc în faze în care etapa curativă este de multe ori depășită, iar prevenția deja nu-și mai găsește locul. Toate aceste aspecte duc la o creștere a nevoii de finanțare, deoarece costurile per pacient sunt foarte mari și se ajunge astfel într-un cerc vicios.

G.: De penuria de medici psihiatri auzim ori de câte ori se întâmplă câte un incident ce deschide buletinele de știri în care sunt implicați pacienți cu tulburări mintale. Cât de gravă este, de fapt, situația?

Nu trebuie să cădem în capcana judecării tuturor informațiilor pe baza titlurilor din presă și să dăm vina în totalitate pe sistemul medical și pe migrația medicilor. Da, este adevărat că pleacă medicii din țară și ne confruntăm cu o criză în ceea ce privește acoperirea cu personal medical superior în multe specialități. Cu toată această lipsă, nu aici este marea problemă în incidentele mediatizate care implică pacienți cu tulburări psihiatrice. Să nu uităm că pacienții ajung în cabinetul de psihiatrie ori după comiterea unor fapte care apar la știri sau ca urmare a trimiterii de la medicul de familie. O măsură care va duce cu siguranță la controlul mai eficient al patologiei psihiatrice este implementarea programelor din fonduri europene, un apel de proiecte fiind lansat chiar în această perioadă și care privește programe de depistare și prevenție în sănătatea mintală.

G.: De câți specialiști ar fi nevoie pentru a se ajunge la un raport corect medic/pacient?

2_result
Nu putem aprecia care este un necesar exact al numărului de medici psihiatri. Cert este că nu doar numărul total al specialiștilor este un criteriu de evaluare, ci și distribuția în teritoriu a acestor specialiști, astfel încât să fie cât mai bine acoperite nevoile de sănătate ale populației. Chiar dacă există spitale de psihiatrie în marile centre universitare, unde numărul de medici este suficient pentru acoperirea nevoilor locale, există multe alte spitale care funcționează pe modul de avarie, medicii nefăcând față solicitărilor, fiind supranormați. Dacă este să ne referim la date strict statistice, potrivit UE REPORT 2015, România este pe unul din ultimele locuri în Europa în privința specialiștilor în domeniul psihiatriei cu un număr de 10 specialiști la 100.000 de locuitori, la polul opus fiind Elveția cu 49 de specialiști psihiatri la 100.000 de locuitori.

G.: Știm că nu există date epidemiologice privind incidența bolilor psihice în țara noastră, în afara unor studii izolate. Totuși, în ce zonă s-ar situa, din perspectiva dumneavostră, prevalența acestor afecțiuni? Ați sesizat o creștere în acest sens în ultimii ani?

Conform raportului EUROSTAT pentru anul 2015, la nivel european se înregistra o mortalitate cauzată de afecțiuni psihiatrice de 3,3% pentru comunitatea europeană, 0,1% din totalul deceselor pentru România. În ceea ce privește rata de suicid, România se află în jurul mediei europene de 12,7 cazuri la 100.000 de locuitori, față de media europeană de 11,7. Ca o dovadă a reticienței în ceea ce privește consultul psihiatric, deși este raportată o ușoară creștere față de anul 2008, România rămâne pe ultimul loc și în anul 2015 referitor la numărul de cazuri de depresie înregistrate, cu sub 1% din populație, la polul opus aflându-se Spania și Ungaria cu peste 7 procente. Un alt aspect îngrijorător, conform raportului EUROSTAT, atât în 2008, cât și în 2015, țara noastră este ca și inexistentă în statisticile privind consilierea psihologică pentru persoanele de peste 15 ani. Chiar și în lipsa unor date statistice amănunțite pentru România, având în vedere că speranța de viață este în creștere, care, în general, este strâns corelată cu dezvoltarea în timp a unor degradări ale proceselor cognitive, cumulat cu creșterea adresabilității prin implementarea unor programe de sănătate mintală și cu sistemul de viață actual, se poate afirma indubitabil că ne confruntăm cu o creștere evidentă a patologiei psihiatrice.

G.: Ce face omul modern mai vulnerabil și mai predispus la a dezvolta o boală psihică?

Dezvoltarea multifactorială a societății contemporane conduce, în cadrul sistemului competițional promovat, la apariția unor interacțiuni ale individului care pot fi percepute ca agresiuni asupra stării de confort fizic sau psihic. Toate aceste agresiuni asupra „omului modern” duc la apariția stresului și la declanșarea întregii cascade de evenimente aferente acestuia. La ora actuală, studiile au arătat o legatură foarte strânsă între nivelul expunerii la factori stresori și apariția sau declanșarea unui episod al unei patologii psihiatrice. Un exemplu în acest sens este faptul că, în aproape un sfert din cazuri, primul episod depresiv se produce ca o reacție la un eveniment de viață negativ.

G.: Cum anume ne afectează gândirea și memoria boomul informațional și utilizarea excesivă a gadgeturilor?

Studierea efectelor utilizarii gadgeturilor în diverse procese educaționale în toate etapele vieții, începând cu vârsta preșcolară și terminând cu studiile doctorale și postdoctorale, este ilustrată prin publicarea rezultatelor a peste 30.000 de studii în reviste de specialitate. În ziua de astăzi, în civilizația occidentală ne-am obișnuit să vedem copiii învățând să utilizeze diverse gadgeturi aproape în același timp cu vorbirea și mersul. Mulți psihologi, alături de programatori și-au dedicat activitatea profesională dezvoltării unor aplicații speciale, necesare proceselor educaționale specifice diverselor etape de dezvoltare a copiilor. Una dintre principalele probleme legate de tehnologie este apariția adicției față de gadgeturi. Acest tip de adicție este similar cu celelalte tipuri de dependențe, manifestându-se prin următoarele simptome: creșterea intoleranței, pierderea controlului, sindromul de sevraj, eșecul tentativei de renunțare la dependență, continuarea „consumului” în ciuda conștientizării efectelor negative, negarea existenței adicției, schimbări dramatice și neașteptate în viața personală.

G.: Ce mijloace terapeutice există pentru a preveni pierderea neuronală și a încetini declinul cognitiv?

Cultura e un factor protectiv premorbid. Bătrânii ar trebui să continuie să-și antreneze atât memoria veche − parcurgerea albumelor foto, calendare mari și ușor de văzut, povești din tinerețe, adică terapia reminescențelor −, cât mai ales să continue să acumuleze informații noi. Reîncălzirea periodică a sistemului cerebral (circuite) care asigură învățarea, păstrarea persoanei în societate în ceea ce privește viața afectivă și informațională, toate acestea constituie factori protectivi. Printre factorii de risc identificați în debutul și evoluția diferitelor tipuri de demențe sunt: alcoolul, chiar și în cantitate moderată, hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia, obezitatea, accidentele vasculare, diabetul zaharat. Așa cum probabil ați remarcat, există o puternică asociere între factorii de risc cardiovasculari și cei pentru demențe. În concluzie, pentru a diminua probabilitatea de a ne îmbolnăvi de demență este necesar să eliminăm acești factori de risc. Putem preveni apariția bolii și prin includerea în dieta noastră a unor alimente care au proprietatea de a reduce riscul de apariție a demenței. Consumul crescut de antioxidanți naturali, de vitamine C și E, de grăsimi nesaturate și pește are efect protector împotriva demenței.

G.: Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat până acum în carieră?

O mare problemă a carierei de medic psihiatru este acea reticiență de care am mai vorbit. Din păcate, populația încă are tendința de a cataloga din start un pacient care merge la psihiatru ca fiind „nebun”. Acest lucru se datorează unor factori sociali și culturali care se întipăresc adânc în subconștientul societății încă de la vârste tinere. O altă problemă este și neîncrederea în relația medic-pacient, de multe ori pacientul având senzația că, dacă se adresează medicului psihiatru, este supus pericolului de a-i fi încălcat dreptul la confidențialitate. Odată depășite însă aceste bariere, lucrurile iau o turnură favorabilă în ceea ce privește evoluția ulterioară a pacientului, mai ales atunci când el realizează că toate informațiile personale sunt cu adevărat protejate. Pentru depășirea acestor prejudecăți, consider că ar fi necesară derularea la nivel național a unei campanii de informare adecvată a pacienților.

G.: Cu siguranță ați avut un caz care v-a solicitat în mod special. Cum l-ați gestionat?

Sunt multe cazuri în psihiatrie care solicită medicul curant în mod special. Există cazuri disperate, în care suferința nu este doar a pacientului, ci se răsfrânge în mod accentuat asupra familiei. Un exemplu clasic îl reprezintă abuzul de droguri și în mod special abuzul de alcool. Am văzut multe familii distruse la propriu de această problemă, dar și succese terapeutice care s-au consolidat pe termen lung. Există o satisfacție cu totul deosebită atunci când reîntâlnești în cabinet pacienți care erau pe marginea prăpastiei și care acum sunt fericiți alături de familia lor.

G.: Cum faceți față presiunii și suferinței cu care intrați în contact zi de zi la spital? Cum reușiți să vă mențineți echilibrul emoțional?

Avem cu toții mecanisme de apărare pe care fiecare ni le-am dezvoltat în timp, pentru a ne apăra de suferință, de multe ori fără a fi conştienţi de ele. Chiar dacă psihiatria presupune o relație medic-pacient mult mai subtilă decât în alte specialități și un grad de empatizare mult mai ridicat, medicul psihiatru reușește printr-o atitudine „open-minded” să se protejeze emoțional. Firește că aceste mecanisme de protecție au un ritm oscilant, existând momente când suferința pacientului este preluată parțial de medicul psihiatru. Atunci când lăsăm garda puțin mai jos în mecanismele noastre de apărare, suntem liberi să ne folosim mintea și inima pentru a direcționa energia în scopul creșterii și dezvoltării, în loc de a o menține „pe loc” în scopul autoapărării.

G.: Ce i-ați spune unui student la medicină aflat la început de drum? Ați încerca să-l convingeți să opteze pentru psihiatrie? Cum l-ați motiva?

Consider că este total greșit să încerci să convingi un medic să profeseze într-o specialitate spre care nu are înclinație. Fiecare medic este necesar să facă ceea ce-i place, pentru a putea realiza o adevărată performanță. Atunci când îți practici meseria cu pasiune, și rezultatele sunt pe măsură. În ceea ce privește relația cu studenții, pe lângă informațiile didactice, încerc să le transmit și informații care țin de bucătăria internă a specialității pe care o predau, pentru a fi în deplină cunoștință de cauză atunci când optează pentru această specialitate. Un aspect foarte important în dezvoltarea unui specialist este mentorul pe care îl are în dezvoltarea activității clinicii. Doresc să mulțumesc pe această cale celei care mi-a îndrumat primii pași în arta de a fi psihiatru: Dr. Nicoleta Cartas.

Cuvinte-cheie: , , , ,