DR. ADA EPISTATU: „Peste 70% din populație suferă de bruxism”

Ada Epistatu este doctor în Estetică Dentară, specialist în Stomatologie Generală și fondatoarea clinicii Ada Dental Center. Are o experiență de peste 20 de ani în stomatologie și este membru al Academiei Americane de Implantologie Dentară și al Academiei Internaționale de Estetică Facială. Dr. Epistatu ne-a vorbit în acest interviu despre problemele cu care se confruntă România din cauza zonelor rurale complet neacoperite de stomatologi, despre afecțiunile dentare predominante ale populației, dar și despre cele mai noi tehnici de estetică facială și despre modul în care acestea se îmbină cu practica stomatologică. Astfel, am aflat de la dr. Ada Epistatu cum pot fi tratate cu ajutorul botoxului probleme precum bruxismul sau „gummy smile”.

GALENUS: De ce ați ales stomatologia, ce v-a convins să vă îndreptați către acest domeniu?

Stomatologia a fost pentru mine o vocație pe care am urmat-o cu mult entuziasm imediat după terminarea liceului. Motivația care a stat la baza alegerii mele a fost faptul că dintotdeauna am fost atrasă de oameni pozitivi, care zâmbesc. Așa că, dincolo de procedurile stomatologice dificile pe care le efectuez, scopul meu a devenit acela de a readuce zâmbetul acolo unde el era pierdut și de a readuce optimismul, acolo unde el era dispărut. Mai mult decât atât, am descoperit în stomatologie o meserie pe care o practic cu drag și cu multă pasiune. De-a lungul timpului, am realizat că pasiunea se traduce în profesionalism, iar astfel am reușit să atrag în jurul meu specialiști care au aceleași principii ca și mine și care pun pe primul loc relația cu pacientul și rezultatele stomatologice și estetice de înaltă calitate. Avem pacienții care vin cu probleme foarte grave de sănătate orală, care nu mai au nicio speranță și nu pot decât să mă bucur atunci când văd că pleacă de la cabinet fericiți și mulțumiți.

G.: Cum este piața din România în ceea ce privește medicii stomatologi, avem suficienți raportat la cerere, ar mai fi nevoie? Și ce sfaturi le-ați da tinerilor care vor să aleagă această profesie?

Medici stomatologi sunt suficienți, însă ei nu sunt distribuiți proporțional în toată țara. Există zone rurale ale României complet neacoperite. De curând, am derulat o acțiune prin care am oferit consultații și asistență stomatologică gratuite copiilor din zona Valea Plopului – Valea Screzii în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”. Din păcate, specialiștii lipsesc din astfel de zone, iar nevoia este una foarte mare atât pentru copii, cât și pentru bătrâni. În ceea ce privește sănătatea orală în orașele mari ale României, aici putem spune că nu există o educație preventivă, care să îndemne populația către medicul dentist înainte de apariția problemelor grave de sănătate, așa cum este normal. Pacienții se prezintă de regulă cu afecțiuni grave, care puteau fi evitate dacă se respecta controlul stomatologic periodic preventiv. Pe tineri i-aș sfătui să aleagă această meserie numai dacă sunt pasionați și le place să lucreze cu oamenii. Vor descoperi în perioada studiului că au făcut alegerea potrivită și vor fi impresionați de mulțimea de cunoștințe pe care le vor acumula și care vor face din ei adevărați profesioniști.

G.: Care sunt plusurile și minusurile profesiei dumneavoastră?

Cred că cel mai mare minus în stomatologie este legat de educația populației. Foarte puține persoane dețin noțiunea de prevenție și, din păcate, foarte multe persoane sunt ușor influențabile de miturile cu privire la acest domeniu care circulă libere pe internet. În acest context, întâmpinăm uneori dificultăți în a ne convinge pacienții să urmeze planul de tratament propus. Din păcate, pentru mulți dintre aceștia, problemele stomatologice sunt adevărate traume psihice, care le provoacă foarte mari complexe. De aceea, la polul opus, este minunat să vezi efectele pe care le are munca ta: pacienți fericiți, care zâmbesc încrezător, mult mai optimiști decât în momentul în care au pășit pentru prima dată pe ușa cabinetului. Zâmbetul frumos și sănătos le conferă o nouă stare de spirit și asta se poate observa încă de la prima interacțiune.

G.: Cu ce probleme vin cel mai des pacienții la dumneavoastră?

Ada Dental Center oferă o gamă largă de servicii stomatologice, așa că și varietatea problemelor pe care le tratăm este una foarte mare. Pacienții vin la cabinet având de la cele mai simple probleme, până la cele mai complexe. De la banalele proceduri de igienă orală (detartraj, periaj profesional, albire dentară), până la cele mai complexe (implanturi computerizate 3D sau restaurări dento-orale complexe).

G.: Cum se îmbină stomatologia cu estetica facială? Până nu demult, eram obișnuiți ca pentru procedurile de estetică facială să mergem fie la dermatolog, fie la un chirurg estetician…

Cele două proceduri sunt interdependente, deoarece, în momentul în care noi facem estetică dentară, ne raportăm și la estetica facială. Sunt situații în care restaurarea dentară ajută doar într-o oarecare măsură estetica facială. Și atunci, prin folosirea botoxului și a filerelor, putem să oferim un rezultat estetic dento-facial complet. Mai mult decât atât, din punctul meu de vedere, medicii stomatologi sunt cei care trebuie să se ocupe de estetica facială, deoarece aceștia sunt cei mai buni cunoscători ai fizionomiei, ai simetriilor feței, cât și ai esteticii faciale. De asemenea, au posibilitatea de a îmbina estetica dentară cu estetica facială în proporțiile necesare, astfel încât rezultatul să fie unul profesionist, care să îl mulțumească atât pe pacient, cât și pe specialist.

G.: Sunt receptivi oamenii la efectuarea unor proceduri de estetică facială în cabinetul stomatologului? Cât de multe persoane vin pentru astfel de proceduri?

Da, sunt foarte receptivi, în special dacă au încredere în medicul lor. În general, pacienții care își fac dantura cer și ajustări faciale, care să vină în completarea procedurilor stomatologice și să îi ajute să aibă la final un rezultat de care să fie mulțimiți.

G.: Ce tipuri de proceduri de estetică facială efectuați?

La Ada Dental Center pot fi realizate următoarele proceduri de estetică facială: îndepărtarea ridurilor profunde, refacerea pomeților, augmentarea buzelor, precum și tratarea unor afecțiuni stomatologice cu ajutorul filerelor sau botoxului, cum ar fi bruxismul sau „gummy smile”.

G.: Cum poate fi botoxul folosit în tratarea bruxismului, care este mecanismul?

Peste 70% din populație suferă de bruxism, afecțiune caracterizată de scrâșnitul din dinți, care poate duce la deteriorarea și pierderea danturii, precum și a suportului osos. De asemenea, dacă nu este luată nicio măsură, își pot face simțite prezența contracturile, durerile musculare și de cap, care, odată apărute, foarte greu mai pot fi reversibile. Foarte utilă în tratarea bruxismului este injectarea cu botox în mușchii masticatori, situați la nivelul mandibulei, care decondiționează musculatura și conduce la dispariția bruxismului. În acest sens, sunt necesare 3-4 ședințe, făcute o dată la 4-5 luni, prin care se injectează o cantitate de botox, procesul fiind complet nedureros.

G.: Dar pentru ”gummy smile”?

„Gummy smile” este acel zâmbet caracterizat de dezvăluirea inestetică a unei porțiuni din gingie ca urmare a ridicării buzei superioare și inferioare. Deși, de-a lungul timpului, această problemă estetică a fost rezolvată cu ajutorul reconturărilor gingivale și a utilizării coroanelor și fațetelor dentare, astăzi este disponibilă injectarea cu botox, o intervenție neinvazivă și nedureroasă care rezolvă cu succes această problemă. Practic, volumul buzelor se poate mări prin injectarea unei cantități mici de botox sau acid hialuronic în mușchii ridicători. Astfel, mărirea buzei și micșorarea ridicării exagerate a ei duce la rezolvarea completă a defectului. Acest lucru ajută la augmentarea volumului buzelor de așa manieră încât să acopere gingia în momentul în care persoana respectivă zâmbește, îmbunătățind astfel estetica feței.

G.: Care sunt riscurile unei intervenții cu botox la nivelul feței?

Nu există riscuri în ceea ce privește intervențiile cu botox la nivelul feței decât dacă nu este respectată procedura. De aceea, sfatul meu pentru pacienți este acela de a alege cu foarte mare grijă medicul care se va ocupa de acest aspect. Acesta trebuie să fie un foarte bun cunoscător al tehnicii injectării cu botox, dar și al anatomiei feței. La modul general vorbind, injectarea cu botox nu are contraindicații majore, ci doar locale, în cazul în care persoana respectivă se confruntă cu acnee, singurul risc în acest caz fiind o infecție la injectarea cu botox. De aceea, este recomandată rezolvarea problemelor acneice, după care se pot realiza proceduri cu botox.

G.: Vedem tot mai des rezultate nefericite atunci când vorbim de mărirea buzelor cu botox. De unde pleacă problema în aceste cazuri, de la modul în care medicul realizează intervenția sau de la cerințele pacientelor? Cum poate fi evitat acel aspect inestetic de „cioc de rață”?

Rezultatele nefericite atunci când vorbim despre mărirea buzelor pleacă, în primul rând, de la cerințele pacientelor, care, de cele mai multe ori, nu realizează care vor fi rezultatele și efectele sale. Un bun specialist, care cunoaște anatomia feței și estimează proporțiile acesteia, are datoria de a-i explica pacientei care sunt riscurile de ordin estetic la care se expune dacă va decide să continue procedura. Spre exemplu, cele mai multe femei cer o augmentare exagerată a buzei superioare, modificând raportul între buza superioară și cea inferioară, ceea ce creează un aspect inestetic și nenatural. Astfel, pentru a evita rezutatele mai puțin fericite în ceea ce privește estetica dentară, pacienții trebuie să aleagă specialistul potrivit pentru realizarea acelor proceduri și trebuie să le urmeze sfatul în ceea ce privește respectarea proporțiilor feței.

G.: Aș vrea să vorbim și despre problemele dentare la menopauză. Care sunt cele mai frecvente astfel de probleme cu care se confruntă femeile?

Femeia, la menopauză, trece prin numeroase modificări, care îi aduc anumite schimbări la nivelul organismului. Dintre acestea, modificările hormonale sunt cele mai importante, deoarece ele conduc către scăderea nivelului de vitamine și minerale, în special calciu și vitamina D. Intrarea la menopauză este caracterizată, de cele mai multe ori, și de apariția problemelor parodontale, gingiile și mucoasele fiind foarte afectate. Multe femei ajung să aibă mobilități dentare până în menopauză, ceea ce conduce la migrarea dinților și, în final, la pierderea lor. Odată cu scăderea aportului de calciu, vitamina D, potasiu și seleniu, și problemele dentare preexistente vor fi accelerate și agravate. De asemenea, odată cu înaintarea în vârstă, și dantura se deshidratează, începe să se închidă la culoare, pulpa dentară nu mai este atât de bine irigată, toate aceste lucruri contribuind la apariția unei sensibilități. Dinții devin mai casanți, fiind predispuși la fracturi. Din păcate, nu menopauza este responsabilă pentru apariția acestor probleme, ci lipsa de grijă față de sănătatea orală pe care femeile au manifestat-o până la menopauză.

G.: Cum pot fi prevenite aceste probleme?

Pentru a preveni toate aceste probleme, le sfătuim pe doamne să meargă la controale până la instalarea menopauzei și să își pună la punct sistemul dento-alveolar pentru ca la menopauză să nu existe probleme majore care să se poată agrava. De asemenea, este foarte important să asigurăm un aport nutritiv de vitamine și minerale, care este secretul unei dentiții sănătoase.

G.: Care considerați că sunt cele mai importante descoperiri în stomatologie și estetică facială în ultimii ani?

Ultimii ani au adus cu sine numeroase inovații în domeniul stomatologiei și al esteticii faciale, dintre care amitesc atât implantologia computerizată 3D, cât și utilizarea laserului în estetica facială. Din punctul meu de vedere însă, este important să aplici procedurile necesare individualizat, în funcție de pacient și problemele sale. Nu sunt de acord să folosim o tehnică deoarece este modernă sau este foarte promovată în media. Chiar dacă cele mai noi proceduri promit rezultate pe măsură, ele nu au indicații pentru toți pacienții, de aceea este foarte important să creezi o relație bazată pe încredere cu pacientul, să-i explici care sunt problemele sale și cum pot fi ele rezolvate, astfel încat rezultatele să fie cele așteptate.

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.