Interviu Dr. Gabriel Ștefănescu, Medic Specialist Ortopedie-Traumatologie

Dr. Gabriel Ștefănescu este Medic Specialist Ortopedie-Traumatologie în cadrul Clinicii de Diagnostic ProVita. Are competențe în chirurgia artroscopică și în chirurgia ortopedică și traumatologică și o experiență bogată, însușită atât în țară, cât și în clinici din Austria și Germania. Este preocupat de toate inovațiile din domeniul său de activitate și consideră că și pacienții români trebuie să fie tratați la standarde internaționale. Despre inovațiile din domeniul ortopediei și neajunsurile sistemului medical românesc, dar și despre activitatea sa și planurile de viitor, am stat de vorbă în interviul pe care vi-l propunem.

GALENUS: Ați ales ramura ortopediei, ce anume v-a determinat să vă îndreptați în această direcție?

Când am ales să studiez medicina, aveam în gând să fac chirurgie generală. Acest gând l-am avut în primii doi ani de facultate, dar ducându-mă în gărzile de chirurgie, am constatat că nu era ceea ce mi se potrivea. Noi, la sfârșitul fiecărui an universitar, trebuia să efectuăm un stagiu de practică obligatorie într-un spital, într-o specialitate la alegere și, printr-o conjunctură, am ajuns să efectuez acest stagiu de practică în secția de ortopedie din spitalul Floreasca; așa am descoperit plăcerea de a practica ortopedia. Mi-aduc aminte cu drag cum mă simțeam, eram ca un copil care a descoperit o jucarie nouă ce îl fascina. Din acel moment, am decis să fac ortopedie-traumatologie și simțeam că mi se potrivește ca o mănușă. Cred că acela a fost primul moment de cotitură al carierei mele și am fost unul dintre norocoșii care au descoperit specialitatea care i se potrivește. Consider că nu poți face medicină de calitate decât dacă ești pasionat de specialitatea pe care o practici.

G.: Ce ne puteți spune despre inovațiile actuale în domeniul ortopediei?

Ortopedia este o specialitate chirurgicală care folosește multe dispozitive medicale. Din când în când apar noi produse, materiale inovatoare, tehnici moderne sau abordări complet noi de tratament. Materialele implanturilor pe care le folosim sunt îmbunătățite aproape anual, fie că vorbim de endoprotezare, chirurgie artroscopică sau traumatologie. Firmele producătoare își prezintă produsele la cursurile și congresele de specialitate și pentru a avea acces la informații actualizate trebuie să participi la aceste seminarii. Din păcate, foarte puține dintre acestea se organizează pe teritoriul României și, de aceea, eu mi-am făcut o obișnuință să merg în Germania, loc unde mi-am creat relații profesionale cu medicii de acolo și nu de puține ori mă sfătuiesc cu ei în diverse patologii. Tehnicile chirurgicale devin din ce în ce mai puțin invazive și, astfel, în ultimii ani, a luat avânt chirurgia artroscopică. Aceasta se utilizează în foarte multe patologii și are avantajul major al unei recuperări mult mai rapide față de chirurgia clasică deschisă. În endoprotezare s-a înregistrat un salt uriaș față de acum 5 ani. Au apărut protezele cu inserturi de ceramică, superioare celor din polietilenă, au apărut proteze personalizate etc. Ultima tehnică pe care mi-am însușit-o este terapia cu celule stem din adipocite, care are rezultate notabile. E o tehnică nouă, revoluționară, care, în pofida numărului mic de studii clinice realizate până în prezent, este susținută de starea de bine a pacienților care beneficiază de ea. Colegii mei din străinătate o folosesc uzual. Sunt multe de povestit despre materiale, tehnici etc.; ce e important e că avem la dispoziție o multitudine de opțiuni pentru a trata diferite patologii care până acum câțiva ani erau tratate doar medicamentos, cu un antiinflamator, rezolvând doar temporar și parțial suferința pacienților.

G.: Cum arată o săptămână obișnuită de lucru pentru dumneavoastră?

Săptămâna mea de lucru este împărțită între consultații, intervenții chirurgicale și studiu. Nu de puține ori, încep ziua la ora 08:00 și o termin după 12 ore sau chiar mai târziu. Medicina în mediul privat este diferită față de cea din spațiul public, deși nu ar trebui să fie vreo diferență. Aici pot sta destul de mult de vorbă cu un pacient pentru a-i explica părerea mea despre problema lui de sănătate și să-i propun calea de rezolvare. Am observat că pacienții apreciază asta într-un mod deosebit și adevărul este că un om care înțelege și conștientizează problema pe care o are este mult mai disciplinat în procesul de tratament și are rezultate mai rapide și mai bune. Înainte de fiecare intervenție, fie ea și de rutină, studiez cazul, îmi trec în revistă anatomia zonei, recitesc tehnica operatorie și îmi imaginez în minte fiecare pas pe care îl am de făcut. Îmi place să nu fiu luat prin surprindere și mă pregătesc înainte. Toate astea consumă timp, însă fac parte din munca mea. Cel mai bine mă simt în sala de operații, mă deconectez total de ceea ce este în jurul meu și mă concentrez complet pe intervenția pe care o am de efectuat.

G.: Care a fost cel mai special sau dificil caz care v-a marcat în mod deosebit experiența profesională?

Fiecare caz în parte este deosebit în felul său, fiecare pacient își dorește ca problema lui să fie analizată și tratată riguros. Pacienții simt când nu le acorzi importanță sau o mimezi și rezultatul este că își pierd încrederea în tine. Încerc să evit această situație, străduindu-mă să fiu cât mai apropiat pacientului și suferinței lui, străduindu-mă să îi explic cât mai pe înțelesul lui care este problema lui, ce terapie îi poate alina suferința etc. Am învățat asta de la mentorul meu; cea mai importantă lecție de la dânsul a fost să tratez pacientul, și nu afecțiunea, răspunzând nevoilor reale ale cazului. Sigur că există patologii și, implicit, tehnici mai complexe ce necesită atenție sporită. De exemplu, diversele tipuri de fracturi de bazin, reviziile după endoprotezare, revizia ligamentoplastiilor necesită atenție sporită, studiu mai aprofundat, consultare cu alți colegi. Nu ezit să cer părerea altor medici dacă am dubii, consider că un om nu deține monopolul adevărului sau științei, iar medicina nu este matematică. Insist să explic pacienților importanța recuperării și a supravegherii până la recuperarea completă, dialogul permanent cu kinetoterapeutul pentru a evalua împreună rezultatele în timp real.

G.: De-a lungul anilor de studiu a fost cineva care v-a marcat evoluția în profesia aleasă?

Sigur că da, la prima întrebare v-am spus cum am descoperit ortopedia ducându-mă la Spitalul Floreasca. Acolo am avut norocul să-l cunosc pe mentorul meu care mi-a ghidat pașii periodic și mi-a acordat o încredere deosebită. Primul meu contact cu dumnealui a fost din anii studenției. De atunci sunt foarte „lipit” de dânsul. Foarte mult din ceea ce sunt astăzi îi datorez dumnealui și îi mulțumesc din suflet și pe această cale. Pentru mine și nu numai, acest om, acest medic este un monument al profesionalismului și am încercat cât am putut să-i calc pe urme. Mă consult cu dumnealui aproape la orice caz, mă ajută foarte mult să-mi văd adevăratele limite și, cel mai important aspect, îmi îndrumă încă pașii dezvoltării profesionale, dumnealui fiind un foarte bun pedagog medical.

G.: Ce alte planuri profesionale aveți pentru viitor?

Prima dragoste din specialitatea mea a fost traumatologia (fracturile), însă acum sunt canalizat foarte mult pe chirurgia artroscopică și endoprotezare. Am în plan să efectuez niște cursuri hands-on, pentru a stăpâni niște tehnici de chirurgie artroscopică, care nu se fac pe scară largă în România. Chiar în acest moment am discuții cu o clinică din Germania pentru a mă instrui acolo și a putea apoi oferi și românilor aceste metode de tratament moderne.

G.: În parcursul dumneavoastră profesional ați avut oportunitatea de a acumula experiență și în alte țări europene. Considerați că, în România, pacienții beneficiază de aceleași servicii medicale?

În traumatologie ne „batem” cu cei de afară de la egal la egal, în chirurgia artroscopică cred că suntem apropiați, iar generația tânără din care fac și eu parte are câțiva medici avizi de a însuși tehnici moderne, pe care să le oferim pacienților români. Eu consider că ortopedia românească actuală este capabilă să trateze pacienții la standarde internaționale, dacă ne referim la tehnici golden-standard. Pentru tehnicile revoluționare, cei de afară au un atu, în special ca prim acces la inovație, pentru că au o bază solidă și bine finanțată de cercetare. Totuși, consider că situația este destul de echilibrată după efortul multora dintre noi de a rămâne conectați permanent la informație actualizată prin congrese, cursuri, stagii de pregătire etc.

G.: Care considerați că sunt cele mai mari probleme în domeniul în care activați? Există soluții pentru depășirea acestor obstacole?

Sunt multe probleme care așteaptă să fie rezolvate, unele sunt interconectate. Cred că cea mai stringentă este dezvoltarea asigurărilor medicale private și de stat. Acum cele private există, însă sunt la nivel de pionierat, iar cele de stat declară că oferă foarte multe când, în fapt, au resurse limitate. Și educația oamenilor în această privință este deficitară. Românii s-au obișnuit să primească totul gratuit în ceea ce privește medicina. Nu poți pretinde să ai parte de medicină de calitate și să nu coste nimic. Din acest motiv, sistemul medical public este pe muchie de cuțit de ani de zile, din cauza limitărilor financiare și a managementului defectuos. Există o cultură locală prin care ne facem asigurări Casco la mașini, însă nu ne facem asigurări „Casco” de sănătate. Ca și când tabla e mai valoroasă decât propriul corp. Este o discuție extrem de complexă în care nu vreau să intru. Menirea mea este de a trata cât mai bine pacientul, restul este grija administrației.

G.: Care sunt cele mai frecvente cazuri pe care le tratați?

În sistemul privat primim rareori urgențe și, de aceea, patologia ortopedică cel mai frecvent întâlnită este cea care este tratată prin chirurgie artroscopică, fie că vorbim de patologie de natură sportivă pentru pacienții tineri, fie că vorbim de patologie de natură artrozică, în cazul pacienților vârstnici. Multe dintre aceste patologii, în funcție de clasificare, dacă sunt în stadiul incipient, pot fi tratate cu infiltrații si kinetoterapie. Mi-e greu să numesc o patologie anume, pacienții vin cu diverse probleme, dar noi suntem pregătiți să tratăm aproape orice ni se adresează.

G.: Ce activități determină cele mai multe traume de natură ortopedică?

În cazul pacienților tineri, traumele trebuie să fie de o energie cinetică mare ca să producă fracturi, leziuni ligamentare, leziuni de menisc etc., iar cele mai multe se produc prin activități diverse sportive. În cazul vârstnicilor, unde există un grad însemnat de artroză sau osteoporoză, energia cinetică este de ajuns să fie mai mică pentru a produce diversele probleme enumerate mai sus, deci, în cazul lor, aproape orice activitate zilnică poate produce probleme.

G.: Poate fi osteoporoza prevenită?

Răspunsul, pe scurt, este DA, osteoporoza poate să fie prevenită. Dacă însă doriți un răspuns elaborat, ar trebui să discutați cu un endocrinolog. La ortoped ajung consecințele osteoporozei, adică fracturile care apar pe os „rarefiat”. Osteoporoza, ca și artroza sau reumatismul, cum e denumit popular, sunt patologii degenerative care, din păcate, pot fi stopate doar parțial și doar în stadiile incipiente. Deci, din punctul meu de vedere, dacă pacienții s-ar adresa din timp colegilor mei endocrinologi, aș avea de tratat foarte puține cazuri din această patologie.

G.: Care sunt factorii de risc în apariția acestei boli „tăcute”?

În jurul vâstei 18-25 de ani se ajunge la masa osoasă maximă, după care începe procesul lent de pierdere osoasă, proces care se accelerează, de obicei, atât la bărbați, cât și la femei după vârsta de 50 ani. Pentru cele mai multe femei, pierderea osoasă crește exponențial după menopauză, atunci când nivelurile de estrogen scad drastic. De fapt, în 5-7 ani după menopauză, femeile pot pierde până la 20% sau mai mult din densitatea oaselor. Osteoporoza este adesea numită o boală „tăcută” pentru că nu are nicio manifestare sau simptom. Ruperea unui os este adesea primul semn că aveți osteoporoză. Densitatea oaselor, duritatea lor, scade atunci când pierzi prea mult țesut osos, produci prea puțin țesut osos sau ambele. Ca rezultat, oasele devin slabe și se pot fractura chiar și din cauza unei traume de energie mică.

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.