Interviu dr. Adelina Roșca

Medic primar pneumolog, doctor în Științe Medicale, cu competențe în endoscopie bronșică, somnologie, explorări funcționale respiratorii speciale, Dr. Adelina Roșca face parte din noua generație de medici români. Este dintre cei care – prin curaj, dăruire și onestitate – încearcă să schimbe mentalitățile adânc înrădăcinate, care conturează profilul doctorului pe care pacientul evită să-l întâlnească mai devreme de acel „prea târziu” și pe care sistemul medical autohton îl împovărează cu management defectuos și permanente lipsuri de fonduri.

Din perspectiva specialistului din prima linie, Dr. Adelina Roșca ne dezvăluie cum arată astăzi pneumologia postpandemică. Aflăm care a fost instrumentul cheie în practica medicală al acelei perioade cu multe încercări, precum și efectele care încă se resimt la mai bine de 5 ani de la pandemia de COVID-19. Privind peisajul medical actual, subliniază necesitatea screeningului, precum și a măsurilor clare care să limiteze riscurile de afecțiuni cu impact semnificativ în rândul pacienților. Ne vorbește și despre terapii inovatoare, dar și despre integrarea inteligenței artificiale în sfera pneumologiei.

Galenus: Au trecut mai bine de 5 ani de la interviul pe care ni l-ați acordat. Cum a evoluat pneumologia în această perioadă, dacă privim postpandemic?

Dr. Adelina Roșca: Privind comparativ cele două perioade, înainte și după pandemia de COVID-19, pneumologia, ca specialitate medicală, a urcat cu lejeritate în topul specialităților cu adresabilitate ridicată. Perioada postpandemică a readus în prim-plan patologia respiratorie acută, cumva umbrită în perioada prepandemie de patologia respiratorie predominat cronică: BPOC, astm, fibroze pulmonare, patologia sechelară post-TBC, bronșiectazii, pneumopatii interstițiale, hipertensiune arterială pulmonară. Postpandemie, putem vorbi despre o colaborare mai frecventă, dar și mai strânsă între specialiști precum pneumolog – cardiolog – medic de recuperare medicală – imagist.

Cum a schimbat pandemia COVID-19 practica de zi cu zi în pneumologie?

Sunt schimbări majore în practica zilnică. Voi vorbi doar din perspectiva medicului care diagnostichează și tratează patologii de ambulatoriu. Abordăm cumva diferit pacientul, ne axăm mult mai mult pe prevenție. Observăm o creștere a adresabilității la pneumolog, în scop de prevenție. Concomitent, în perioada postpandemică au crescut semnificativ cazurile de neoplazii pulmonare și nu numai, dar și a celor de patologie cardiovasculară la pacienți tineri. Utilizăm protocoale și ghiduri noi, unele îmbunătățite. Avem acces la terapii inovatoare.

Pacientul ultimilor 5 ani este pacientul încă aflat «în convalescență». Nu este complet vindecat. Este pacientul supus investigațiilor de follow-up, fie prin prisma sechelelor pulmonare postinfecțioase, fie din necesitatea diagnosticării unor complicații apărute ulterior. Izolarea pacientului la domiciliu, criteriile destul de stricte de acces ale pacienților în centrele medicale la apogeul pandemiei, dar și în perioada imediat următoare au susținut promovarea și utilizarea telemedicinei. Deși au trecut mai mult de 5 ani de la istorica pandemie, telemedicina rămâne un instrument cheie în pneumologia modernă.

Ce ne-a învățat sau ar fi trebuit să ne învețe pandemia – ca medic, dar și ca pacient?

Noi, medicii, am asistat la o mobilizare profesională fără precedent, aș zice. Ne-am arătat nouă înșine că într-o situație extremă se poate face față, dacă există comunicare, răbdare, empatie. Pandemia ne-a readus în prim-plan vulnerabilitatea sistemului medical, atât prin neajunsurile materiale, cât și prin deficitul de resurse umane.

Eforturile personalului medical ar fi trebuit să vină în sprijinul consolidării relației medic – pacient, compromisă încă din perioada prepandemie, lucru pe care personal nu l-am observat. Din păcate, teama și neîncrederea în sistem persistă. Cred că pandemia ar fi trebuit să întărească ideea de prevenție, vaccinare, prezentare precoce la medic, respectarea recomandărilor medicale.

Ați făcut pasul de la medic specialist la medic primar. Ce a presupus această etapă?

Aș putea zice că examenul de primariat a fost deschiderea către maturitate profesională. Obținerea titulaturii de medic primar presupune experiență clinică, înseamnă asumare și răspundere, cazuri mai complexe. Primariatul vine, zic eu, cu mai multă răbdare, o viziune mai clară, orientare mai rapidă către diagnostic. Pentru pacient, vizita la un medic primar inspiră mai multă încredere, o garanție privind experiența profesională, speranța unui diagnostic corect și a unui management profesionist al cazului.

Cât de importante considerați că sunt competențele și supraspecializările în pneumologie și nu numai?

Supraspecializările și competențele medicului contribuie semnificativ la calitatea actului medical. Pentru un medic cu o anumită competență, important este să o poată integra în practica lui curentă. Personal, după obținerea titlului de medic specialist am fost intens preocupată să obțin competența în Somnologie. Însă, din mai multe motive, nu am reușit să o integrez destul de repede în practica mea curentă, principalul motiv fiind costul investigației. Screeningul pentru sindromul de apnee în somn încă este o metodă de diagnostic costisitoare pentru pacient. Cu mai mult de 10 ani în urmă, era dificil și din punct de vedere al aparaturii, fiind folosite mai multe dispozitive pentru un singur diagnostic.

În prezent, avansul tehnologic și-a pus amprenta și asupra dispozitivelor medicale, inclusiv asupra poligrafelor de nouă generație, care sunt destul de smart și, să zicem, mai prietenoase cu pacientul. Investigațiile sunt gratuite doar în unități sanitare publice; în serviciile private, costul rămâne un motiv întemeiat pentru care pacientul poate refuza efectuarea investigației. Este extrem de important atât pentru medic, cât și pentru pacient să aibă acces la cât mai multe investigații efectuate într-un timp scurt, pentru a spori acuratețea diagnostică. Un medic supraspecializat, cu multiple competențe, va putea reduce automat timpul dedicat obținerii diagnosticului, dar și urmăririi atât a bolii în sine, cât și a complicațiilor acesteia.

Care este cea mai mare provocare întâlnită până în prezent?

Cred că cea mai mare provocare rămâne așa-zisa „luptă” cu neajunsurile sistemului medical. Este un imens dezechilibru între nevoile reale ale pacienților și resursele sistemului nostru medical. Din pricina subfinanțării, se menține un acces inegal al pacientului la investigații. Provocarea o reprezintă cazul oncologic la diagnostic inițial, când, conform protocolului, recomandat este să ai un diagnostic confirmat histopatologic în mai puțin de o lună. În prea puține cazuri, le-aș numi excepții, pacientul se poate încadra în acest termen. De aici, progresie a bolii, diagnostic realizat tardiv, impact major asupra prognosticului. Cele mai multe cazuri operabile devin inoperabile, boala ajungând în stadiu avansat.

La nivel global, se pune tot mai mult accent pe depistarea precoce a BPOC. Cât de realizabilă este aceasta în România?

Teoretic, BPOC este un diagnostic ce nu presupune investigații invazive sau foarte costisitoare. Probele funcționale respiratorii ar trebui să fie accesibile în orice serviciu medical. Medicii de familie ar trebui să fie instruiți și dotați în a efectua de rutină spirometria la toți pacienții aflați la risc. Fumătorii și foștii fumători ar trebui să fie ținta pentru lotul de screening. Practic, este dificil de realizat în absența unui program de screening național bine implementat. La noi nu există încă. Dispneea la efort și tusea cronică sunt principalele simptome.

Pacienții fumători asociază dispneea și tusea cu o normalitate a statutului de fumător și astfel ajung tardiv la specialist. Însă BPOC nu este o boală exclusiv a fumătorului, poluarea fiind un alt factor de risc. Trăim în medii din ce în ce mai poluate. Fumătorii sunt și mai predispuși să dezvolte boala, pragul de vârstă pentru diagnostic fiind în scădere în ultimul deceniu. Cu responsabilitate, cu finanțare corespunzătoare și implicare, cred că un program de screening pentru diagnosticarea precoce a BPOC este realizabil și în România.

Infecțiile cu virusul sincițial respirator au început să aibă un impact din ce în ce mai semnificativ, în special în rândul sugarilor și vârstnicilor din România. Ce măsuri sunt necesare?

Virusul sincițial respirator nu mai este doar o problemă pediatrică, ci una de sănătate publică. Până la lansarea unui potențial vaccin, profilaxia cred că este cea mai eficientă măsură. Părinții, dar și vârstnicii ar trebui să fie mai bine informați în a ajuta la limitarea răspândirii infecției. Creșele și grădinițele ar trebui să perfecționeze metodele de triaj și să limiteze accesul copiilor potențial infectați. Încurajarea și susținerea testării la domiciliu cu teste rapide ar putea fi o măsură viabilă. Și ajungem tot la finanțare, acolo unde testarea este gratuită, și adresabilitatea este mai mare. Scurte materiale informative, în format printat, plasate în fiecare cabinet medical ar putea fi, de asemenea, de mare folos.

Este screeningul pulmonar doar un ideal în România? În ce condiții ar putea deveni o practică uzuală?

Este firesc ca medicina să evolueze, mai ales într-o eră a digitalizării rapide, în care inteligența artificială își face loc cam în toate domeniile. În acest context, nu ar trebui să mai vorbim de idealuri, ci de obiective clare. Este evident nevoie de implementarea unui program de screening al cancerului pulmonar. Când vorbim de screening în cancer pulmonar, poate în toate tipurile de cancer, vorbim de salvarea unor vieți omenești. Depistarea precoce a cancerului pulmonar înseamnă supraviețuire mai bună, uneori vindecare, dar și reducere de costuri. Din păcate, în România, screeningul pulmonar rămâne un ideal. Am putea vorbi în viitor de practica uzuală doar cu sprijin financiar, susținere politică, infrastructură corespunzătoare, colaborare îmbunătățită între specialități.

Ce ne puteți spune despre terapiile biologice, ca noi oportunități în managementul afecțiunilor pulmonare?

Este adevărat, apariția terapiei biologice în astm și în pneumopatiile interstițiale a revoluționat pneumologia ultimului deceniu. Aceste terapii biologice sunt, de fapt, terapii-țintă. Reușesc să controleze cu succes patologia în sine. În schimb, accesul la astfel de terapii este destul de limitat, prin prisma costurilor ridicate. Există programe naționale care finanțează aceste terapii, dar criteriile de includere în astfel de programe sunt destul de stricte, iar accesul destul de limitat. Este bine că există și, cel mai probabil, în timp vor deveni mai accesibile.

Ce alte noutăți din sfera specialității dumneavoastră ne mai puteți dezvălui?

Sunt profund impresionată de inserarea inteligenței artificiale în analiza achizițiilor imagistice pulmonare. Este un real succes. Analiza comparativă a mai multor achiziții, urmărirea progresiei sau regresiei numerice și dimensionale a micronodulilor pulmonari este mereu o provocare pentru imagist, dar și pentru pneumolog sau oncolog, atunci când micronodulii respectivi sunt analizați în context oncologic. Inteligența artificială elaborează cu acuratețe rapoarte comparative, oferind astfel un sprijin real clinicianului pneumolog, dar și medicului radiolog care a efectuat investigația. În final, beneficiarul real este pacientul însuși, acesta nemaifiind nevoit să aștepte rezultatul investigației, care uneori durează chiar și până la o lună.

Din perspectiva dumneavoastră, ce elemente-cheie ar putea îmbunătăți relația medic – pacient?

Negreșit, comunicarea medic – pacient este esențială. După pandemia de COVID-19, ca urmare a actului medical efectuat la distanță, prin telemedicină, comunicarea medic – pacient s-a diminuat semnificativ. Schimbul de informații s-a realizat predominant prin înscrisuri (rapoarte, scrisori medicale, rețete electronice). Trebuie reinvestit în comunicare, pacientul trebuie implicat activ în actul medical. Consolidarea încrederii pacientului în actul medical s-ar putea realiza prin recomandări și explicații concise, atenție la detalii, empatie, expunere clară a opțiunilor de tratament.

Există inamici mai noi și inamici mai vechi ai plămânilor?

Există și sunt în continuă evoluție. Recunoaștem drept inamic cu vechime fumatul. Și vechi, dar și nou inamic, fumatul se menține printre inamicii în trend, umăr la umăr cu vapatul – pe care l-aș numi fumatul modern. Particulele de microplastic, poluarea, noxele industriale sunt printre inamicii concurenți ai fumatului, diminuarea expansiunii acestora fiind de mare interes.

Educarea publicului larg în ceea ce privește importanța și prevenția bolilor respiratorii este un aspect mai mult decât important, dar și relația cu autoritățile, din punct de vedere al aerului pe care-l respirăm. Ce și cât ar trebui făcut?

Cred că este nevoie de mai multă informare corectă, concisă și de calitate. Oferirea informației ar trebui făcută într-un format oficial, medical. Populația în sine este bulversată de multitudinea de informații pe care le poate obține și pe care le are la îndemână din varii surse – media, canale de socializare etc. Pe de altă parte, educația respiratorie ar trebui oferită inclusiv elevilor. Este nevoie urgentă de măsuri care să limiteze poluarea. Conform statisticilor, cazurile de cancer pulmonar sunt în continuă creștere. Autoritățile ar trebui să trateze calitatea aerului ca pe o problemă majoră de sănătate publică, nu doar de mediu.

Care sunt cele mai frecvente mutații genetice în cazul bolilor pulmonare?

Când vorbim de mutații genetice, în orice ramură medicală, din fericire vorbim de boli rare. În pneumologie, dintre mutațiile genetice cu relevanță în practica clinică, aș menționa deficitul de alfa-1-antitripsină, mutațiile genetice din fibrozele pulmonare idiopatice și, poate cel mai frecvent întâlnite, mutațiile genetice asociate cancerelor pulmonare.

Cum gestionați situațiile în care pacientul vine cu diagnostic „pus” de inteligența artificială (IA)?

În realitate, majoritatea pacienților nu sunt încă dispuși să mărturisească proveniența sursei de informare. M-am confruntat cu puține cazuri în care au venit și au spus că știu ce diagnostic au și că au nevoie de prescripție pentru un anume tratament. Sunt adepta discuției libere și sincere cu pacientul. Chiar și cu diagnosticul sugerat de IA, încerc să-i explic pacientului că inteligența artificială nu poate înlocui încă gândirea medicală și că un diagnostic corect se obține numai în urma unei evaluări clinice complete.

Cum se integrează „corect” inteligența artificială (IA) în bolile pulmonare?

Inteligența artificială poate fi utilă ca suport în luarea unei decizii medicale. Am amintit mai sus despre aportul inteligenței artificiale în imagistica medicală. Eu zic că, momentan, rolul ei este încă limitat. Poate fi utilă în triaj medical, creare de rapoarte medicale, suport decizional, însă nu poate substitui judecata medicului.

Este ceva ce doriți să adăugați și nu v-am întrebat?

            Având în vedere că plămânii sunt organe esențiale, subliniez importanța întreținerii sănătății respiratorii, nevoia urgentă de programe pentru screening în cazul mai multor patologii respiratorii, cu întâietate pentru cancerul bronhopulmonar. Este mai puțin costisitor să prevenim decât să tratăm. Și pentru că principalul factor de risc în bolile respiratorii îl reprezintă fumatul, este mare nevoie de înființarea mai multor centre dedicate consilierii antifumat.

Foto: Costi Manolache

Adelina Mariş