Interviu dr. Cristian Nițescu

Cristian Nițescu este medic primar chirurgie plastică și estetică, doctor în științe medicale și își desfășoară activitatea în cadrul Royal Hospital, fiind și director medical al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, București. Are o activitate bogată, s-a implicat în proiecte de cercetare, iar printre domeniile sale de interes se numără transferurile libere tisulare (în special, digitale), chirurgia paraliziei faciale, tratamentul arsurilor, reconstrucția sânului după mastectomie, precum și chirurgia estetică. Este autorul a numeroase lucrări științifice, membru al Societății Române de Chirurgie Estetică, al Societății Europene de Chirurgie Plastică și Reconstructivă, precum și al Asociației Române a Chirurgilor Plastici. În anul 2010, a fost decorat de către Președinția Română cu Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler și susține că cea mai mare satisfacție este atunci când pacientul pleacă mulțumit din cabinetul său.

GALENUS: Ce anume v-a determinat să vă îndreptați către chirurgia plastică?

Chirurgia plastică m-a atras din două motive: în primul rând, faptul că era o chirurgie nou apărută în sfera medicală din România, la momentul respectiv, iar în al doilea rând, am luat în considerare faptul că îmi punea în valoare latura și spiritul artistic și estetic, pe care mi le cultivasem încă din perioada liceului.

În ce măsură stereotipurile de frumusețe promovate astăzi influențează părerea femeilor asupra propriei imagini?

Din experiența mea profesională, pot spune că stereotipurile de frumusețe din zilele noastre influențează foarte mult părerea femeilor asupra propriei imagini. Din păcate, aceste stereotipuri cu care nu întotdeauna rezonez în materie de ceea ce înseamnă frumosul, cu adevărat, nu sunt adaptabile fiecărei persoane, iar unele femei simt că nu sunt frumoase pentru că au senzația că nu se pot încadra în anumite tipare impuse de societate, ceea ce este o impresie falsă.

Care sunt intervențiile cerute cel mai des de către pacientele dumneavoastră?

Cu siguranță, cele mai căutate intervenții chirurgicale sunt cele de rinoplastie și cele din sfera senologică – implant mamar și/sau ridicare de sâni. Dacă înainte de pandemie, pe primul loc erau solicitările pentru intervenții chirurgicale la nivelul sânilor și pe locul secund erau rinoplastiile, acum ordinea s-a inversat. Cred că acest lucru este datorat faptului că, pentru intervenția de rinoplastie, contactul social în primele zile post-operator ar fi fost greu de realizat pentru pacienți și astfel, din diverse motive legate de job, nu reușeau să găsească perioada potrivită pentru intervenție. Acum, pot să lucreze de acasă de la calculator, în timp ce se recuperează după rinoplastie.

Ați avut și pacienți cu tulburare dismorfică?

Am avut și astfel de pacienți și este important ca aceștia să fie ajutați să treacă peste acest tip de afecțiune. Cred că trebuie să fim conștienți și să îi ajutăm să înțeleagă că factorii externi, inclusiv rețelele de socializare, influențează foarte mult modul în care noi, ca indivizi, ne raportăm la societate. În această situație, chirurgul plastician trebuie să gândească medical, nu financiar, iar pacientul trebuie sfătuit corect. Dacă o persoană își dorește un implant mamar prea mare, care nu se integrează din punct de vedere estetic cu restul corpului său, încerc să o ajut să-și dea seama că un bust exagerat nu este nici estetic, nici sănătos din punct de vedere medical. Dacă și după toate aceste discuții își dorește intervenția, refuz pur și simplu operația. Chiar dacă operațiile sunt opționale, la cererea pacientului, etica medicală nu poate fi tot opțională.

Cum poate ajusta chirurgia estetică un aspect mai puțin plăcut?

Aceasta este o întrebare dificilă, în sensul că sunt numeroase moduri de a ajusta aspectul, în funcție de ce tip de intervenție chirurgicală este nevoie și în funcție de viziunea medicului chirurg și a pacientului. Ceea ce este însă cu adevărat important și universal valabil, din punctul meu de vedere, este necesitatea unei discuții ample, înainte de orice intervenție, având în vedere că multe așa-zise defecte fizice sunt rezultatul a zeci de ani de nesiguranțe de ordin emoțional. Pacientul care își dorește o operație estetică trebuie să se asigure, înainte de toate, că defectul pe care și-l dorește corectat este real. De exemplu, avem cazul unei paciente care are un nas nu foarte mare, dar care are o bărbie retrognată. Atunci, acestei paciente i se va părea că are nasul mare când bărbia este, de fapt, în spate și creează această iluzie. Atunci, lucrurile se pot rezolva printr-o augmentare a bărbiei, și nu printr-o operație de rinoplastie. Ține de datoria chirurgului estetician să prezinte realitatea așa cum este ea și, de multe ori, să ofere inclusiv suport psihologic.

Care sunt cele mai noi tehnici în domeniul dumneavoastră de activitate? Ce rol joacă inovația în chirurgia estetică?

Sigur că vorbind despre chirurgia estetică, ca orice alt domeniu medical, deci științific, inovația apare recurent în viața noastră. Este totuși foarte important să deosebim inovația de utilitate. Nu întotdeauna ceea ce apare nou în materie de chirurgie estetică este cu adevărat util în comparație cu tehnicile existente, chiar dacă este îmbrăcat într-o formă de marketing foarte bună. Totuși, în ultimii 10 ani, au apărut numeroase inovații care ne ușurează foarte mult viața și ne ajută să oferim rezultate foarte bune pacientelor. Nu știu dacă aș putea să spun că au apărut foarte multe tehnici noi, dar au apărut cu siguranță materiale mult mai bune din punct de vedere al tehnologiei utilizate. Concret, dacă vorbim de liftingul facial, în prezent există 7 – 8 tehnici diferite, ce pot fi adaptate în funcție de țesuturi sau de alți parametri ai pacienților. Același lucru se întâmplă și în cazul abdominoplastiei. Esența constă în eliminarea excesului de piele și grăsime, dar poți să faci diverse combinații de lipoaspirație. Poți, de asemenea, să faci un body lift, în sensul în care mergi din față, dar nu vizezi doar abdomenul, ci și zona din spate, dacă pacientul prezintă și în acea zonă exces de piele, caz în care lipoaspirația nu va da cele mai bune rezultate.

În această perioadă de pandemie, ce s-a modificat în chirurgia plastică? Cu ce provocări v-ați confruntat?

Pandemia cu siguranță ne-a afectat viața socială și acest lucru s-a observat și în domeniul medical. Provocarea principală cu care m-am confruntat a fost să satisfac dorința pacienților mei din străinătate, care întotdeauna au fost foarte mulți, de a veni la o consultație pentru diferite intervenții chirurgicale. Acest lucru s-a întâmplat fie din cauza restricțiilor de călătorie din țările lor, fie din cauza restricțiilor de pe teritoriul României. Cu timpul și cu apariția vaccinării, acest impediment s-a diminuat, iar în prezent, pacienții noștri din diasporă se programează în număr tot mai mare, prin serviciul dedicat – Linia Express. Ei reușesc astfel să parcurgă pașii necesari chiar și de la distanță, iar intervenția este programată în timpul vacanței. Acest lucru face ca cele mai solicitate perioade să fie mai ales în preajma sărbătorilor, fie ele pascale sau de iarnă, dar și în lunile iunie – iulie, când mulți români din diasporă plănuiesc să revină acasă pentru concedii sau pentru a petrece timp cu familia.

Ați realizat și o intervenție de schimbare de sex. Povestiți-ne mai multe, vă rugăm.

În domeniul chirurgiei estetice și nu numai, acest tip de intervenție chirurgicală este considerată a fi cea mai grea intervenție chirurgicală posibilă, deoarece implică multiple tehnici reconstructive, microchirurgicale, plastice și estetice și o dedicare extraordinară a echipei chirurgicale. Intervenția respectivă a durat 14 ore și a fost, cu siguranță, cea mai solicitantă din viața mea. În zilele noastre, este mult mai dificil de realizat, pentru că nu există o adresabilitate în acest sens și nu cred că există un spital în care s-ar mai putea realiza din punct de vedere logistic această intervenție, fără ca acest lucru să implice niște costuri foarte mari.

„În chirurgia estetică, există numeroase idei preconcepute. Majoritatea acestora provin din mediul online, de pe diferite forumuri sau grupuri de pe rețelele de socializare, unde persoane fără pregătire medicală își expun opiniile despre diferite proceduri chirurgicale estetice. Acest lucru este un impediment la prima întâlnire cu pacientul, pentru că trebuie să ne rezervăm timp la consultație pentru a demonta aceste idei preconcepute sau mituri.”

Cât a durat cea mai lungă intervenție și despre ce a fost vorba?

În afara intervenției medicale de schimbare de sex, care a durat 14 ore, în general, intervențiile chirurgicale estetice cele mai solicitante au durat 4 – 5 ore, fiind vorba de două sau trei tipuri de intervenții efectuate în același timp, cum ar fi abdominoplastia combinată cu ridicarea sânilor.

Putem vorbi despre echipa multidisciplinară în chirurgia estetică?

Cu siguranță, putem vorbi despre echipa multidisciplinară în chirurgia estetică. Chirurgia estetică poate lucra foarte bine cu chirurgia generală sau ginecologia în reconstrucțiile mamare, poate lucra post-chirurgical cu medicul nutriționist, când vine vorba de intervenții de abdominoplastie sau lipoaspirație, și lucrează întotdeauna cu medicul anestezist și de terapie intensivă, care urmărește mereu pacienții atât intra-operator, cât și post-operator.

Care sunt cele mai eficiente tratamente anti-aging?

În primul rând, pentru ca un tratament anti-aging să fie eficient, el trebuie început la primele semne ale îmbătrânirii tegumentare. Asta nu înseamnă să efectuăm preventiv injectări de acid hialuronic sau toxină botulinică inutil, ci înseamnă să le efectuăm atunci când apar primele riduri, chiar dacă acestea se disting puțin mai greu. Evident, pe primul loc în eficiența tratamentelor anti-aging rămân cele două soluții de injectare pe care le-am menționat. Totuși, este important de știut că lipsa fumatului, odihna, expunerea corectă și controlată la soare și un stil de viață sănătos și sportiv ajută foarte mult la menținerea calității tenului.

Cât de important este ca pacientul să urmeze recomandările specialistului, astfel încât intervenția să fie un succes?

Recomandările chirurgului estetician sunt extrem de importante când vine vorba de siguranța pacientului și pentru ca intervenția chirurgicală să fie un succes. Aceste recomandări sunt suma anilor de experiență și a numeroaselor tratate de chirurgie estetică pe care un medic le citește pentru a deveni mai bun. Astfel, aceste recomandări, fie ele legate de tipul de intervenție și tipul de abordare, fie ele recomandările pre- și post-chirurgicale, trebuie să fie literă de lege pentru pacient, din momentul în care acesta alege să-i acorde încredere unui medic.

Este chirurgia estetică din România la nivelul chirurgiei estetice din străinătate?

Dacă mă întrebați din punct de vedere al calității actului chirurgical și al siguranței pacientului, vă pot spune cu siguranță că și în România putem obține același tip de rezultate ca în orice alt serviciu din lume. Pe de altă parte însă, adresabilitatea, costul intervențiilor și tipologia cerințelor pacienților din România sunt încă foarte departe de ceea ce se întâmplă în Vest, în acest domeniu al chirurgiei estetice.

Care sunt satisfacțiile dumneavoastră profesionale?

Satisfacțiile mele profesionale, fără să pară clișeistic, sunt mereu reprezentate de bucuria pacienților care părăsesc cabinetul meu, mulțumiți de aspectul lor. În general, un chirurg estetician trăiește cu iluzia că reușește să schimbe cu adevărat viețile oamenilor, mai ales că majoritatea își schimbă personalitatea și devin mult mai încrezători în forțele proprii, după ce se apelează la o procedură estetică.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Cuvinte-cheie: , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.