Interviu dr. Dan Corneliu Jinga

Oncologia este o specialitate complexă și dificilă, iar unul dintre profesioniștii acestui domeniu din țara noastră este dr. Dan Corneliu Jinga, medic primar oncologie medicală, doctor în Științe Medicale – Magna cum laude. Dr. Jinga oferă consultații la Centrul Medical Neolife București și ajută pacienții oncologici în alegerea celui mai bun tratament, punând accent pe abordarea multidisciplinară și pe comunicarea corectă cu aceștia. Investigator principal în numeroase studii de specialitate, autor și coautor de lucrări științifice, dr. Dan Corneliu Jinga susține că legislația trebuie să așeze medicul în societatea românească acolo unde îi este locul și că acesta trebuie ocrotit în cursul defășurării activității medicale de către spitalul unde profesează.

GALENUS: Specialitatea oncologică este complexă și, de multe ori, foarte dificilă…

Întâlnirea mea cu specialitatea s-a produs în anul II de facultate; în anul 1991 erau foarte puțini oncologi medicali, cei mai mulți dintre ei medici interniști cu specializare oncologică; nevoia de medici specialiști dedicați oncologiei era uriașă în România; m-a impresionat în primul rând suferința majoră a pacienților, în abordarea căreia sunt necesare o pregătire și o disponibilitate deosebite, mai ales că, la acea vreme arsenalul terapeutic era extrem de modest. A fost ca o provocare de a face mai mult într-un domeniu aflat la început și de a acoperi o nevoie în continuă creștere de servicii medicale de calitate.

Care sunt patologiile oncologice cu care vă confruntați cel mai des?

Lucrând, mai întâi la Institutul Oncologic București și apoi la Spitalul Universitar de Urgență București, unități medicale de elită, de-a lungul acestor ani m-am confruntat cu absolut toată patologia oncologică – tumori solide ale adultului; cele mai frecvente localizări sunt cele din statistica internațională: cancere de sân și ale sferei genitale la femei, cancere de prostată și pulmonare la bărbați, dar și cancere colorectale la ambele sexe; în plus am avut o abordare deosebită a cancerelor cutanate, deși mult mai rare decât alte tumori solide.

Pacienții oncologici necesită o abordare atentă în privința comunicării, din cauza gravității afecțiunii. Cum abordați comunicarea cu pacientul?

Pacientul oncologic din secolul 21 are nevoie să fie informat corect asupra bolii (gravitate, metode terapeutice, accesibilitate la diferite forme de tratament). Incertitudinea este cel mai mare dușman al liniștii. Pacientul oncologic trebuie sprijinit, atât de către familie, cât și de către personalul medical să își ia propriile decizii. În lipsa unei informări corecte și oneste acest lucru nu este posibil.

Cât de importantă este abordarea multidisciplinară în oncologie și cum trebuie făcută corect?

Abordarea pluridisciplinară este singura modalitate corectă de tratament în oncologia secolului 21. Conceptul nu este nou; a apărut pentru prima dată în anul 1943 în Statele Unite. În Europa conceptul apare în anul 1978, unul dintre principalii promotori fiind distinsul prof. dr. Alexandru Trestioreanu, întemeietor al școlii medicale oncologice, chirurg deosebit. În contextul unei avalanșe informaționale și tehnologice de excepție este practic imposibil ca un singur medic să poată conduce și să supravegheze corect un tratament oncologic. De aceea este nevoie de acest veritabil „sfat al înțelepților” pentru o evaluare corectă a situației și a căilor de urmat. În mod practic, orice medic clinician, chirurg sau internist, trebuie să prezinte orice caz oncologic nou într-o adunare care, în România, se numește „Comisia de Diagnostic și Indicație Terapeutică în Oncologie – CDITO”. Este obligația oricărui spital implicat în diagnosticul și tratamentul cancerului sa instituie o astfel de comisie.

Care este traseul complet, corect, pentru pacientul oncologic, începând cu diagnosticarea?

Odată cu stabilirea diagnosticului histopatologic de cancer, pacientul se va adresa unui medic oncolog internist; acesta stabilește un plan de diagnostic de stadializare și de tratament; odată încheiate procedurile de evaluare, medicul oncolog curant prezintă cazul CDITO unde se stabilește strategia terapeutică (tratamentul propriu-zis, precum și secvența terapeutică sau ordinea: chirurgie, radioterapie, tratament sistemic); decizia este comunicată pacientului. În România, ca și în alte state membre ale UE, decizia nu este obligatorie. Pacientul are dreptul să își aleagă tratamentul dorit din variantele propuse de medicul curant, cu asumarea responsabilității personale; eventualul dezacord este menționat în fișa pacientului.

Lipsa de informare a pacienților duce de multe ori la diagnosticare tardivă. Ce ar trebui făcut pentru a îndemna oamenii să se prezinte mai des la controale preventive?

Pacienții români sunt bine informați pe căile media; problema este lipsa unei legislații clare care să stabilească care sunt obligațiile atât ale medicului de medicină primară, cât și ale asiguratului în raport cu această situație dificilă. Diagnosticarea tardivă este o chestiune reală în România, dar ea reflectă mai degrabă problemele sistemului de asigurări de sănătate, cât și unele probleme de cutumă socială.

Are România în acest moment aparatura și personalul medical necesare pentru diagnosticarea și tratarea cazurilor de cancer?

În ce privește aparatura, eforturile din ultimii 10 ani au condus la creșterea puterii de diagnostic, fără îndoială. Aproape fiecare spital județean sau orășanesc a făcut achiziții importante în tehnica medicală. Nu mai vorbim de spitalele universitare ale capitalei și marilor orașe. Din cauza unei politici sanitare deficitare nu s-a acordat însă nicio atenție resurselor umane, astfel încât, în prezent, sistemul public se confruntă cu o lipsă acută de specialiști și personal tehnic în domeniu; și problema tinde să se agraveze în anii ce vor veni.

Cum faceți față momentelor dificile, cum ar fi comunicarea cu un pacient în fază terminală? Ce îi sfătuiți pe medicii tineri, ce trebuie să facă pentru a nu fi copleșiți?

Comunicarea cu un pacient în stare terminală este cea mai serioasă problemă în practica oncologică; este nevoie de o echipă complexă ce cuprinde pe lângă medicul oncolog curant, psihologi, medici psihiatri, medici de medicină paliativă. Tinerii medici nu au altceva de făcut decât să stea alături de mentorul lor, să nu fugă din fața acestor greutăți și nici să nu trateze problema superficial; pentru acest lucru sunt necesari uneori ani de zile, mai mulți decât cei dedicați studiului medical propriu-zis. Dar cu multă răbdare, utilizând pe de-o parte resursele profesionale, iar pe de altă parte resursele de educație, lucrurile trebuie să funcționeze.

Ca un specialist în domeniu, cum vedeți în acest moment situația sistemului medical din România? Ce ar trebui îmbunătățit?

Din lunga experiență în domeniul oncologic știu exact ce ar trebui făcut; din păcate resursele umane nu pot acoperi nici măcar 20% din nevoile prezentului. Ar trebui început în primul rând cu legislația care trebuie să așeze medicul în societatea românească acolo unde îi este locul: un profesionist deosebit care trebuie ocrotit în cursul defășurării activității medicale de spitalul sub egida căruia își desfășoară activitatea (responsabil de activitatea, de pregătirea profesională continuă, de acoperirea juridică etc.), dar un profesionist pus în slujba pacientului și atât. Avem apoi nevoie de spitale moderne, noi, care să respecte fluxurile obligatorii pentru fiecare specialitate, să aibă dotarea necesară desfășurării unei activități medicale performante. Și mai avem nevoie de adevărații administratori de sănătate, economiști, juriști și oameni tehnici onești și pregătiți profesional pentru a face posibilă funcționarea sistemului. Prea mult timp acest lucru s-a bazat pe efortul personal și buna intenție ale medicilor. Complexitatea funcționării unui spital în secolul 21 nu mai permite utilizarea doar a bunelor intenții, ci este nevoie de pregătirea unor specialiști pricepuți și responsabili în domeniul administrării.

Ați participat la foarte multe conferințe, cursuri și specializări în străinătate. Cât de importante sunt acestea pentru dezvoltarea din punct de vedere profesional a unui medic?

Sunt de maximă importanță în pregătirea atât a tinerilor medici, cât și a celor mai experimentați; din păcate și aici lipsa unei legislații corecte și clare privind sponsorizările sau privind obligativitatea instituției medicale de a se preocupa de acest lucru a condus la o renunțare din partea medicilor, cu consecințe imprevizibile. Cred cu toată puterea că generația tânără ar trebui să meargă la stagii în străinatate pentru a putea apoi îmbunătăți ceea ce trebuie în sistemul nostru. Să nu uităm că România a avut o perioadă de glorie în perioada sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX, când bunicii noștri s-au instruit în străinătate, dar au revenit și au aplicat cele învățate aici; este de altfel perioada de glorie, atât a societății, cât și a medicinei românești.

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!



Politica de confidentialitate