Interviu prof. dr. Alexandru Rafila

Este şeful Disciplinei de Microbiologie I a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi al Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti. A fost director general pentru Sănătate Publică în Ministerul Sănătății, a deţinut funcţia de secretar de stat pe probleme de asistenţă medicală şi sănătate publică, fiind în repetate rânduri consilier personal al Ministrului Sănătăţii pentru politicile de sănătate. Din anul 2012, conduce Societatea Română de Microbiologie, fiind un organizator activ şi participant la numeroase conferinţe medicale naţionale şi internaţionale, autor de articole, manuale, capitole de carte şi ghiduri pentru practica de sănătate publică şi microbiologie. Expertiza sa a depășit granițele țării, motiv pentru care a fost prezent pe lista experților Comisiei Europene, NATO și OMS în domeniul sănătății publice.

GALENUS: Când ați știut că vreți să deveniți medic? Ce v-a motivat dorința de a depune jurământul lui Hippocrate?

Când vrei să te faci medic, nu prea te gândești la jurământul lui Hippocrate. În general, copiii și adolescenții nu-l cunosc… Tatăl meu era medic de familie, avea foarte mulți pacienți și era foarte dedicat activității lui, iar eu auzeam multe relatări despre problemele pe care oamenii le au legat de starea de sănătate și cum poți să-i ajuți ca medic. Acesta cred că a fost lucrul care m-a influențat mult în alegerea profesiunii.

De ce ați ales specialitatea microbiologie și nu altceva? Ce v-a determinat să vă îndreptați către acest domeniu?

Am ales specialitatea de microbiologie datorită unor conjuncturi și experiențe de viață din timpul facultății și imediat după aceea. Cunoșteam multe persoane care lucrau în acea vreme la Institutul Cantacuzino – era un centru de referință în microbiologia românească și în cea europeană. Domeniul m-a atras și pentru că simțeam că nu e unul care se adresează numai persoanelor bolnave, ci întregii comunități; discutăm de bolile transmisibile care pot afecta starea de sănătate a multor grupuri sau a întregii populații. În acest sens, completarea specializării mele inițiale de microbiologie cu cea de-a doua, de sănătate publică și management sanitar a fost o foarte bună oportunitate, care mi-a permis să am o viziune mai amplă și să pot participa la realizarea unor proiecte și programe în domeniul sănătății publice ce vizează bolile infecțioase.

Cine v-a inspirat? Cine v-a fost mentorul?

Cel care m-a inspirat și m-a condus pe partea de formare profesională a fost prof. dr. Andrei Aubert Combiescu. Dânsul a fost timp de doisprezece ani directorul general al  Institutului Cantacuzino și șeful Catedrei de Microbiologie din UMF „Carol Davila” și împreună cu el am făcut o mare parte din pregătirea de specialitate, bineînțeles și cu restul colectivului de specialiști care activa în acea vreme la Institut. Este important că a existat în România această școală cantacuzinistă, care a format medici foarte buni, unii dintre ei afirmându-se în România și la nivel internațional. Cred că un lucru important de avut în vedere atunci când se discută de relansarea Institutului Cantacuzino este recrearea acestei școli de microbiologie și de sănătate publică asociată domeniului. Ea este cea care poate da valoare și perspectivă acestei instituții.

Cu ce gânduri și așteptări v-ați început parcursul profesional? Câte dintre ele au prins contur?

Debutul a fost puțin mai complicat. Era o perioadă în care existau foarte multe lipsuri – vorbesc de începutul anilor ’90. Am început ca medic rezident și asistent universitar la Catedra de Microbiologie. Ulterior, a existat oportunitatea dobândirii de noi cunoștințe avansate la Institutul Cantacuzino care era în rețeaua internațională a Institutelor Pasteur, ceea ce a oferit posibilitatea pregătirii profesionale la un bun nivel. Interacțiunea cu specialiștii străini din această rețea și cu colegii cu foarte mare experiență de la Institutul Cantacuzino cred că au fost esențiale în definirea parcursului meu profesional. În mod cert, însă, înțelegerea lucrurilor legate de sănătatea publică, de supravegherea și controlul bolilor transmisibile a fost dobândită mai ales în timpul anilor în care am lucrat în administrație: la Ministerul Sănătății, începând din anul 2001 până la sfârșitul anului 2004, am condus Direcția Generală de Sănătate Publică, iar apoi și Inspecția Sanitară de Stat; am fost ulterior director al Institutului de Sănătate Publică din București.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat în carieră? V-ați lovit de uși închise?

Întotdeauna te lovești de uși închise sau de persoane care nu sunt deschise pentru colaborare. Important este să cauți soluții alternative, astfel încât să-ți atingi obiectivele profesionale și pe cele care țin de responsabilitățile serviciului pe care îl desfășori. Capacitatea de a negocia și de a discuta este esențială atunci când vrei să-ți convingi interlocutorul asupra utilității unui proiect sau a unui program pe care dorești să-l dezvolți sau să-l implementezi. Este foarte importantă și cunoașterea unei limbi străine. Acest lucru mi-a deschis două tipuri de avantaje, două „uși”: 1) am putut să comunic cu profesioniștii din domeniul meu de activitate și să acumulez cunoștințe; 2) am putut să-i determin pe cei din străinătate să înțeleagă că în România există buni profesioniști și un sistem de sănătate bine articulat care poate să reprezinte un partener și un colaborator pentru instituții internaționale sau pentru sisteme de sănătate din alte țări.

Reacţii adverse gastrointestinale ale antibioticelor

Sunteți președintele Societății Române de Microbiologie. Are România suficienți specialiști în acest domeniu?

Specialitatea de microbiologie a fost reînființată acum doi ani, după o pauză de mai bine de douăzeci de ani. Toate țările membre din Uniunea Europeană au păstrat această specialitate, mai puțin România. La noi, microbiologia fusese contopită cu alte specialități de medicină de laborator – mă refer aici la biochimie, hematologie. Odată cu înmulțirea problemelor ce țin de patologia infecțioasă, emergența sau reemergența multor boli transmisibile, apariția bacteriilor multirezistente la antibiotice și agravarea situației infecțiilor asociate asistenței medicale produse de aceste tipuri de microorganisme, în mod natural, această specialitate a trebuit să fie reînființată și în țara noastră. Avem deja, dacă luăm în calcul și rezidenții din acest an, peste o sută de persoane care se pregătesc în această specialitate. Ei completează specialiștii microbiologi care s-au instruit până în 1994, când această specialitate a fost desființată. Însă, să știți că există foarte mulți medici, inclusiv eu sunt în această situație, care au absolvit specialitatea de Medicină de Laborator și s-au axat ulterior pe domeniul microbiologiei. Mă bucură faptul că avem din nou această specialitate dedicată diagnosticului bolilor infecțioase, iar Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din România au înființat comisii de specialitate.

Cum arată viitorul acestei specialități?

Viitorul acestei specialități va arăta bine, dacă vor fi întrunite câteva condiții. În primul rând, trebuie să formăm specialiști, să existe suficienți dascăli pentru acești specialiști și, din fericire, avem cadre foarte bine pregătite și în alte centre universitare, în afară de București. Practic, pregătirea rezidenților de care am amintit anterior se desfășoară în toate aceste centre. Pe de altă parte, în cadrul fiecărui spital – și acesta este un lucru pentru care eu insist foarte tare, l-am susținut și în conferințe publice și în fața conducerii Ministerului Sănătății – , în fiecare spital trebuie să existe un laborator sau măcar un compartiment de microbiologie, care să permită prelucrarea rapidă a probelor. Spun asta, pentru că identificarea neîntârziată a germenilor cu patogenitate și agresivitate deosebită este esențială în luarea deciziilor terapeutice corespunzătoare, dar și screeningul pacienților purtători de bacterii multirezistente este esențial pentru a limita răspândirea acestora. Într-un spital, dacă nu vom avea o echipă multidisciplinară antrenată, formată din microbiolog sau specialist de medicină de laborator (cei din generația mea care nu au avut șansa pregătirii exclusive în domeniul microbiologiei), epidemiolog și specialist de boli infecțioase care recomandă și monitorizează prescrierea de antibiotice, atunci vom avea probleme serioase în viitorul nu foarte îndepărtat.