Carol Davila, fondatorul Facultății de Medicină și Farmacie București

Cu toții am auzit măcar o dată de prestigioasa Universitate de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, dar câți dintre noi știu oare cine a fost Carol Davila și care este moștenirea lăsată de către medic poporului român. Profesor doctor Carol Davila (Carlos Antonio Francesco d’Avila) a contribuit în mod semnificativ și decisiv la progresul societății românești, a fost fondatorul mai multor instituții și s-a pus întotdeauna în slujba pacientului. Davila s-a născut pe 8 aprilie 1828 în Avila, Italia, iar potrivit unor surse ar fi fost fiul muzicianului Franz Liszt și al Contesei d’Agoult.

Primii ani

Primii 10 ani de viață îi petrece în Frankfurt, Germania, apoi se mută în Limoges, Franța, și începe să studieze limba franceză. Între 1843 și 1845 ajunge în Nantes și lucrează în farmacia lui Leon le Sant ca asistent de farmacie. Acesta este momentul când începe să îndrăgească farmacia și mai târziu chiar să inventeze tinctura Davila (tinctura anticolerină) – o tinctură ce conținea ulei de mentă, rubarbă, tinctură de scorțișoară și tinctură de opiu, cu efect benefic în reducerea stărilor de vomă în holeră.

Drumul către România

După absolvirea liceului a urmat Școala Preparatoare de Medicină și Farmacie, apoi s-a pregătit la Facultatea de Medicină din Paris, pe care a absolvit-o în 1853. A ajuns în Țara Românească pe 13 martie 1853, fiind invitat de către Barbu Știrbei la recomandarea decanului Facultății de Medicină din Paris să organizeze serviciul sanitar al armatei, și nu a mai plecat. I-a uimit pe conducători încă de la început. A primit o locuință modestă pe cheiul Dâmboviței, iar din cauza umezelii a făcut reumatism și a avut probleme la cotul drept, tocmai de aceea mâna dreaptă o ținea adesea la spate.

Cine a fost Galenus

Abilități de organizare

A conceput un sistem medical funcțional datorită abilităților de organizare a serviciilor militare și civile. A fost numit șeful Spitalului Oștirii „Mihai Vodă”, unde a introdus disciplina și simțul responsabilității, noi modalități de tratament (transfuzia de sânge) și vaccinarea împotriva variolei. A fost ridicat la rangul de general de către Alexandru Ioan Cuza, iar în 1862 a fost numit Șeful Serviciului Sanitar al Țării Unificate (echivalent cu funcția de Ministru al Sănătății).

Facultatea de Medicină și Farmacie

Una dintre cele mai mari reușite ale sale este reorganizarea și edificarea educației medicale românești. A propus și a transformat Mica Școală de Chirurgie în Școala Națională de Medicină și Farmacie în 1857, care în 1869 a devenit Facultatea de Medicină și Farmacie din București. S-a preocupat de medicina internă, de epidemiologie, ortopedie și intervențiile chirurgicale abdominale, a introdus tratamentele moderne, precum și testele de laborator.

Primul laborator de analize medicale

A creat în cadrul Spitalului Militar Central primul laborator de analize, a contribuit la apariția primului jurnal medical românesc – Romanian Pharmacopoeia – și a fondat Crucea Roșie în România. A introdus, la fel ca în Franța, examenul de admitere și de absolvire și obligativitatea lucrării de doctorat. De asemenea, a contribuit la crearea Grădinii Botanice din București, cu 3 scopuri: de învățare, relaxare și ca resursă pentru substanțele farmaceutice.

Își pierde soția din cauza unui malpraxis

Necazurile nu s-au ținut însă departe de el. Ironia sorții, cea de-a doua sa soție, Ana Davila (născută Racoviță) a decedat în urma unui malpraxis. Rămas văduv și cu 4 copii (Alexandru, Zoe, Elena și Pia) a continuat să muncească cu și mai multă determinare și îndârjire. Cetățenia română a primit-o la 31 mai 1868 după venirea lui Carol I. A decedat pe 24 august 1884 în București.

Sursa foto: ro.wikipedia.org

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.