5 condiții medicale neobișnuite

Cu toate progresele extraordinare pe care le-a înregistrat medicina, încă există afecțiuni rare, care nu pot fi nici explicate, nici tratate. În conformitate cu datele înregistrate de Organizația Global Genes, sunt cunoscute aproximativ 70 000 de boli rare, dar zilnic sunt descoperite tulburări noi.

Afecțiuni precum cancerul esofagian sau leucemia mieloidă sunt condiții rare, dar cunoscute publicului larg. Sunt însă multe boli de a căror existență prea puțini dintre noi suntem conștienți, ale căror manifestări rămân o curiozitate. Iată 5 condiții medicale, considerate cel puțin ciudate.

Sindromul Alice în Țara Minunilor

Denumit după povestea clasică a lui Lewis Caroll, Sindromul Alice în Țara Minunilor, cunoscut și sub numele de „halucinația liliputană” sau Sindromul Todd, este o tulburare a creierului care afectează percepția vizuală și mentală legată de dimensiunea lucrurilor sau a persoanelor. Deși nu este cunoscută cauza acestei boli, câțiva factori par a avea totuși legătură cu aceasta, printre care epilepsia, tumorile cerebrale, utilizarea anumitor medicamente psihotrope sau virusul Epstein-Barr. Sindromul este mai frecvent în copilărie, simptomele dispărând până la vârsta adolescenței. Există însă și cazuri în care afecțiunea poate persista până la maturitate.

Alergia la apă

Alergia la apă sau urticaria aquagenă este o condiție rară. Apare când o persoană dezvoltă o reacție alergică cutanată la contactul cu apa, în special pe zona gâtului, brațelor și trunchiului superior. Această suferință duce la imposibilitatea de a avea o viață normală, persoana afectată neputându-se implica în activitățile zilnice (neputința de a face baie sau duș, de a înota, de a merge prin ploaie etc.). Studiile arată că femeile sunt mai afectate decât bărbații, debutul având loc, de obicei, în perioada pubertății. Cauzele rămân încă necunoscute, există doar câteva teorii potrivit cărora prezența unor substanțe, fie în apă, fie pe piele, poate provoca un răspuns imun sau o reacție toxică la nivelul tegumentului. Tratamentele normale pentru alergii nu funcționează în această situație, deoarece reacțiile nu sunt declanșate de histamină.

Sindromul Cotard

Sindromul Cotard sau sindromul „Cadavrului ambulant” este o afecțiune foarte periculoasă și extrem de neplăcută. Se manifestă ca o tulburare mentală prin care persoana afectată are convingerea că a murit, că și-a pierdut sufletul sau că îi lipsesc părți ale corpului. Având acest sentiment, pacienții deseori refuză să mănânce și să bea, își neglijează starea de sănătate și igiena personală și vizitează frecvent cimitire, pentru a fi cât mai aproape de moarte. Deși este o condiție rară, sindromul Cotard a fost descris în câteva rapoarte de caz, alături de alte boli mentale, cum ar fi schizofrenia.

Sindromul „Omului de piatră”

Fibrodisplazia osificantă progresivă sau sindromul „Omului de piatră” este o maladie genetică în care mușchii și țesutul conjunctiv se regenerează sub formă de os, ca răspuns la orice accidentare, formând treptat un al doilea schelet și provocând imobilitate, probleme circulatorii și dificultăți respiratorii. Estimat a afecta unul din două milioane de oameni la nivel mondial, sindromul „Omului de piatră” este provocat de o mutație a genei ACVR1, genă care controlează creșterea și proliferarea celulelor în mușchi și țesutul conjunctiv. Această condiție este devastatoare, cea mai mică lovitură putând provoca înlocuirea mușchiului cu țesut osos.

Sindromul mâinii străine

Sindromul mâinii străine este o suferință motorie rară, caracterizată prin mișcări necontrolate, de obicei ale mâinii non-dominante. În cazurile severe, „mâna străină” se poate manifesta agresiv, prin pălmuire sau sufocare. Studiile efectuate până în prezent indică apariția acestei afecțiuni în urma unor leziuni ale zonelor creierului responsabile de funcțiile motorii și răspunsurile comportamentale. În prezent nu există tratament pentru această boală, se pot aplica tehnici de terapie cognitiv-comportamentală pentru a ajuta pacienții să recapete controlul asupra mișcărilor mâinii.

Sursa: Medicalnewstoday.com

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.