Alopecie de tracțiune: cum apare și când devine ireversibilă


Alopecia de tracțiune definește o formă particulară de alopecie dobândită, determinată în esență de aplicarea repetată sau prelungită a unei forțe mecanice asupra foliculilor piloși, fenomen ce conduce progresiv la deteriorarea unității foliculare și pierderea părului. Afecțiunea este în mod uzual întâlnită la femeile de origine africană cu păr ondulat sau creț, în special în contextul unor coafuri specifice culturii afro-caraibiene, caracterizate prin împletituri strânse. În schimb, alopecia de tracțiune nu este limitată la aceste populații și poate apărea la orice individ care, în mod cronic, se expune la tensiune asupra firului de păr.

Debutul bolii apare frecvent în copilărie sau adolescență, odată cu adoptarea precoce a coafurii care implică tensiune asupra părului. În stadii inițiale, procesul patologic este non-cicatricial și potențial reversibil, arhitectura foliculilor piloși fiind încă păstrată. Însă, pe măsură ce persistă agresiunea mecanică, leziunile evoluează spre alopecie cicatricială permanentă, cu distrugerea ireversibilă a structurii foliculare și înlocuirea acesteia cu țesut fibros. Alopecia de tracțiune se pare că este larg răspândită în anumite populații feminine, afectând atât copiii, cât și adulții. În mare parte, aceasta poate fi prevenită prin adaptarea practicilor adecvate de îngrijire a părului.

Ce este alopecia de tracțiune și cum apare?

Alopecia de tracțiune este rezultatul tensiunii mecanice repetate sau continue asupra rădăcinilor firelor de păr, care produce leziuni progresive asupra foliculului pilos și papilei dermice. Aceste structuri sunt esențiale pentru ciclul normal de creștere a firului de păr. În mod fiziologic fiecare folicul pilos parcurge fazele ciclului de creștere a părului: anagenă (creștere activă), faza catagenă (involuție) și telogenă (repaus). Stresul mecanic perturbă acest ciclu și favorizează ca atare intrarea prematură a foliculului în faza telogenă și, ulterior, pierderea firului de păr.

Alopecia de tracțiune este asociată în mod clasic cu unele coafuri tensionate: împletituri strânse (așa-zise braids), cornrows (cozi împletite foarte aproape de scalp), cozi de cal foarte strânse, purtarea extensiilor sau dreadlocks. Aceste coafuri exercită o forță constantă de tracțiune asupra capului, mai ales în zonele frontale și temporale, regiuni unde alopecia de tracțiune devine cel mai frecvent evidentă clinic. Există și anumiți factori care cresc susceptibilitatea la alopecie de tracțiune:

  • utilizarea substanțelor de îndreptarea permanentă a părului, styling-ul termic (ondulator sau placă);
  • folosirea accesoriilor pentru păr care cresc tensiunea mecanică (clame, diademe) și purtarea extensiilor sau firelor sintetice grele.

Aceste proceduri nu produc alopecie de tracțiune în mod independent, dar fragilizează firul de păr și structura foliculară, crescând susceptibilitatea la deteriorare în momentul în care acestea se combină cu coafurile tensionate. De asemenea, anumite practici culturale și profesionale pot contribui la creșterea riscului de alopecie de tracțiune. Exemplele includ balerinele care poartă frecvent cocuri foarte strânse, personalul militar etc.

Progresiv, tensiunea continuă asupra foliculului pilos induce:

  • inflamație perifoliculară cronică;
  • miniaturizarea progresivă a foliculilor piloși;
  • reducerea diametrului firului de păr;
  • fibroza perifoliculară.

În cele din urmă, se ajunge la alopecie de tracțiune ireversibilă, dacă nu se intervine eficient în decursul acestor modificări. Alopecia de tracțiune are o evoluție bifazică – stadiile precoce sunt non-cicatriciale și reversibile, însă stadiile cronice determină alopecie cicatricială permanentă. Datele epidemiologice ne arată că, în Africa de Sud, până la 32% dintre femeile adulte prezintă modificări ale capilarelor foliculilor piloși compatibile cu această afecțiune. La copiii cu vârste cuprinse între 6–15 ani, prevalența variază între 9–22%. Diferența între sexe este, de asemenea, marcantă: doar 2,3% dintre bărbați sunt afectați de alopecie de tracțiune, incidența fiind ridicată în rândul celor care poartă coafuri precum cornrows sau dreadlocks.

Clinic, alopecia de tracțiune afectează predominant regiunea frontotemporală a scalpului și este mai frecventă la persoanele cu păr creț. Aspectele histopatologice ale bolii variază în principal în funcție de stadiul evolutiv. În fazele incipiente, în alopecia de tracțiune se pot observa:

  • creșterea proporției de foliculi aflați în faza telogenă și catagenă;
  • conservarea relativă a numărului total de foliculi;
  • trichomalacie, caracterizată prin fire de păr fragile, deformate și tumefiate.

Pe măsură ce alopecia de tracțiune progresează, firele terminale dispar treptat și sunt înlocuite, ulterior, de fire mai subțiri asemănătoare celor de tip vellus („puf”). Acestea se localizează de-a lungul liniei frontotemporale, în special. În stadii tardive, se ajunge la reducerea semnificativă a numărului de foliculi terminali, aceștia fiind înlocuiți de tracturi fibroase. O foarte importantă caracteristică histologice definitorie a alopeciei de tracțiune este absența unui infiltrat de natură inflamatorie în toate stadiile bolii – ceea ce reflectă natura predominant mecanică a procesului patologic asociat cu alopecia de tracțiune. În cazuri cronice, poate exista inflamație discretă (la nivel perifolicular).

Când devine ireversibilă alopecia de tracțiune?

Prognosticul în alopecia de tracțiune depinde în principal de durata și intensitatea stresului care a fost exercitat asupra foliculilor piloși. În stadiile precoce, când tensiunea asupra firului de păr este intermitentă și de intensitate redusă, renunțarea la coafurile tensionate poate conduce chiar la regenerarea completă a părului. Totuși, atunci când tracțiunea este cronică și repetitivă, apar o serie de procese patologice progresive:

  1. miniaturizarea foliculilor piloși;
  2. fibroza perifoliculară;
  3. distrugerea nișei celulelor stem din regiunea bulge (umflătura, proeminența) a foliculului.

Distrugerea celulelor stem foliculare reprezintă momentul critic în evoluția bolii și, practic, va defini caracterul ireversibil al acesteia. Celulele stem au rol în regenerarea foliculilor. În cazul în care populația de celule stem este afectată, procesul devine ireversibil și alopecia de tracțiune capătă caracter cicatricial. În alopecia de tracțiune avansată, scalpul prezintă zone alopecice cu aspect neted, lucios, cu absența orificiilor foliculare, un semn clinic sugestiv pentru distrugerea permanentă a foliculilor.

Intervenția terapeutică precoce este esențială pentru prevenirea acestei dinamici evolutive. Spre exemplu, modificarea coafurii, reducerea tensiunii mecanice și folosirea terapiilor topice, cum ar fi minoxidilul, îmbunătățesc prognosticul în alopecia de tracțiune aflată în stadii inițiale. Dar, în stadii în care fibrozarea este extinsă și alopecia cicatricială deja instalată, opțiunile de terapie devin majoritar cosmetice și reconstructive: transplant de păr și micropigmentarea scalpului.

Prevenirea alopeciei de tracțiune se bazează în esență pe recunoașterea în timp util a factorilor de risc și pe educarea pacientului. Este esențială evitarea acelor coafuri care au o componentă tensională excesivă asupra scalpului – împletiturile strânse, extensiile etc.. Pacienții ar trebui încurajați să alterneze stilurile de coafură, să renunțe periodic la extensii sau împletiturile strânse, să nu folosească accesorii care practic „trag” de scalp. Recunoașterea semnelor precoce ale bolii – eritemul perifolicular și retragerea liniei frontale a părului – permite intervenția mai rapidă în acest sens, scăzând riscul ca alopecia de tracțiune să devină ireversibilă.

Dermatologii pot recomanda produse adecvate de styling, îngrijirea adecvată a scalpului și, mai mult, evitarea procedurilor chimice agresive și a coafurilor cu risc. În cazurile cu inflamație, se poate opta pentru corticosteroizi topici, minoxidil sau terapii regenerative, precum terapia PRP (plasmă îmbogățită cu trombocite). Prin adoptarea acestor măsuri preventive înainte ca practic să se ajungă la distrugerea semnificativă a foliculilor, prognosticul pe termen lung devine mult mai favorabil, iar alopecia de tracțiune capătă caracter reversibil.

Bibliografie:

  1. Abdallah S, Hassan AA, Alotaibi MK, Adam I. Prevalence and Associated Factors of Traction Alopecia in Women in North Sudan: A Community-Based, Cross-Sectional Study. Medicina (Kaunas). 2025 Jan 23;61(2):195. doi: 10.3390/medicina61020195. PMID: 40005312; PMCID: PMC11857667. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11857667/;
  2. Balazic E, Hawkins K, Choi J, Konisky H, Chen A, Kobets K. Traction alopecia: assessing the presentation, management and outcomes in a diverse urban population. Clin Exp Dermatol. 2023 Aug 25;48(9):1030-1031. doi: 10.1093/ced/llad154. PMID: 37098178. Link: https://academic.oup.com/ced/article-abstract/48/9/1030/7142630;
  3. Billero V, Miteva M. Traction alopecia: the root of the problem. Clin Cosmet Investig Dermatol. 2018 Apr 6;11:149-159. doi: 10.2147/CCID.S137296. PMID: 29670386; PMCID: PMC5896661. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5896661/;
  4. Sharquie KE, Schwartz RA, Aljanabi WK, Janniger CK. Traction Alopecia: Clinical and Cultural Patterns. Indian J Dermatol. 2021 Jul-Aug;66(4):445. doi: 10.4103/ijd.IJD_648_20. PMID: 34759419; PMCID: PMC8530059. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8530059/;
  5. Syed HA, Kaliyadan F. Traction Alopecia. [Updated 2025 May 4]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2026 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470434/;
  6. Syed HA, Zito PM. Alopecia. [Updated 2024 Feb 26]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2026 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK538178/.

Foto: Shutterstock

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.