Boala ghearelor de pisică sau infecţia cu B. henselae

Boala ghearelor sau a zgârieturii de pisică este o boală infecţioasă, în a cărei etiologie cel mai frecvent este implicată Bartonella henselae. B. henselae este un bacil mic, gram negativ, aerob, cu creştere lentă. Boala poate fi produsă şi de alte microorganisme cum ar fi alte bacterii din genul Bartonella (bacilliformis, quitania, elizabethae, vinsonii) sau Afipia felis (1,3).

Boala ghearelor de pisică, epidemiologie

Boala ghearelor de pisică a fost identificată în întreaga lume, dar incidenţa pe plan internaţional nu este cunoscută. Incidenţa în S.U.A. a fost apreciată între 6-9 cazuri la 100.000 de locuitori (2). Incidenţa bolii este mai mare în zonele cu temperaturi şi umiditate ridicate. Boala ghearelor de pisică se întâlneşte mai frecvent la copii, mai mult de 50% din pacienţi au sub 18 ani (4).

Infecţia se produce în urma inocularii cutanate ca urmare a unei zgârieturi sau muşcături de pisică, mai frecvent pui de pisică cu vârsta sub 6 luni. Contactul cu pisicile a putut fi evidenţiat la 90-95% din pacienţii cu boala ghearelor de pisică (2).

Rezervorul zoonotic  pentru B. henselae este reprezentat de pisici. Boala la pisici are durată scurtă şi este asimptomatică. Puricii sunt consideraţi vectorii care transmit bacteria între pisici. Foarte rar în transmiterea bolii au fost implicaţi câini sau maimuţe. Nu s-a evidenţiat transmiterea interumană a infecţiei şi nici transmiterea de la ţânţari la om (1,2,4).

Aproximativ 70-90% din cazurile de boală apar toamna sau la începutul iernii, posibil asociat cu creşterea numărului de pisoi şi infestarea cu purici din timpul verii (1,4). Puii de pisică au un potenţial de a transmite bacteria de 15 ori mai mare decât pisicile adulte, pentru că e mai probabil ca puii să aibă bacteriemie cu B. henselae şi să zgârie. Oamenii care au fost muşcaţi sau zgâriaţi de pisoi au un risc de 27 de ori mai mare de a se fi infectat, iar posesorii de pisici care au cel puţin un pisoi cu purici prezintă un risc de 29 de ori mai mare să se infecteze decât cei care au pisici fără purici (4).

Boala ghearelor de pisică, fiziopatologie

B. henselae pătrunde în organism prin locul leziunii provocate de pisică şi invadează apoi organismul. După inoculare, în 3-10 zile la locul leziunii apare papula primară. După 2-3 săptămâni apare adenopatia regională, ce poate afecta unul sau mai mulţi ganglioni. Din punct de vedere histopatologic, atât în leziunea de inoculare, cât şi în adenopatia regională se întâlneşte acelaşi aspect: zona de necroză centrală avasculară, înconjurată de limfocite, celule gigante şi histiocite (2).

Boala ghearelor de pisică, tablou clinic

Cea mai importantă manifeastare a bolii e reprezentată de adenopatie, care, în cele mai multe cazuri, cuprinde un singur ganglion. Adenopatia poate fi asociată cu manifestări sistemice şi poate asocia complicaţii severe, mai ales în cazul bolnavilor imunocompromişi: febră (38-39 ˚C), anorexie, cefalee, splenomegalie, neuroretinită, afectări cutanate (angiomatoză nodulară, eritem nodos), artrită, osteomielită, pneumonie, encefalită, hepatită (2,3,5).

Adenopatia apare dupa 1-2 săptămâni de la contactul infectant şi afectează de cele mai multe ori prima sau a doua staţie ganglionară care drenează locul de inoculare. Adenopatia este localizată, în ordinea frecvenţei, la nivel axilar, cervical, submandibular, preauricular, epitrohlean, femural sau inghinal. În 10-20% din cazuri apare afectarea mai multor sedii ganglionare. Ganglionii afectaţi sunt dureroşi cu tegumentele supraiacente roşii, calde şi indurate. Remisiunea adenopatiei variază între 4-6 săptămâni, dar poate dura chiar şi mai multe luni (2,3).

Sindromul oculoglandular Parinaud este cea mai frecventă complicaţie oftalmologică, afectează aproximativ 5% din totalul pacienţilor şi apare dupa inocularea la nivelul mucoasei conjunctivale sau a pleoapei. Constă în conjunctivită granulomatoasa unilaterala acompaniată de limfadenită regională, cel mai frecvent preauricular (2,3,5). Conjunctivita se remite în câteva săptămâni, dar adenopatia poate persista câteva luni.

Complicaţia cea mai severă şi de temut a bolii este encefalita. Apare la 2-3% din pacienţi, debutează brusc, la 1-6 săpămâni de la apariţia adenopatiei, cu febră şi convulsii (poate duce la status epilepticus sau comă). Cu toate acestea, vindecarea se face de cele mai multe ori fără sechele neurologice (2).

Boala ghearelor de pisică, diagnostic pozitiv şi diferenţial

Diagnosticul se pune pe baza datelor clinice (evidenţierea limfadenitei regionale acute sau cronice şi/sau a leziunii de inoculare), anamnestice (prezenţa în istoric a contactului cu pisici) şi de laborator (serologie pozitivă pentru B. henselae). De cele mai multe ori, diagnosticul este unul de excludere (3,4).

Trebuie făcut diagnosticul diferenţial cu toate cauzele de adenopatie regională: neoplazii, infecţie cu citomegalovirus sau virus Epstein-Barr, leishmanioză, nocardioză, infecţii fungice, coccidiomicoză, infecţii cu micobacterii atipice, boala Lyme, sarcoidoză, sifilis, toxoplasmoză (4).

Cum se tratează boala ghearelor de pisică

Boala zgârieturilor de pisică are o evoluţie autolimitată, cele mai multe cazuri remitându-se în 2-4 săptămâni (2,4). B. henselae este sensibilă la multe antibiotice in vitro, dar s-a observat că nu toate antibioticele la care bacteria  e sensibilă in vitro sunt eficiente in vivo. Până la stabilirea diagnosticului, cei mai mulţi pacienţi sunt trataţi empiric cu antibiotice ce acoperă tot spectrul de germeni sugeraţi de contextul clinic (azitromicină, doxiciclină, ciprofloxacină, rifampicină, eritromicină, claritromicină, trimetoprim-sulfametoxazol). În urma tratamentului, adenopatiile se remit mai repede şi sunt ameliorate şi celelalte simptome (3,4).

Totuşi nu există tratament specific aprobat, cei mai mulţi autori considerând că boala necesită doar supravegherea atentă a evoluţiei. Se recomandă analgezice (ibuprofen, aspirină), comprese calde şi evitarea traumatismelor la nivelul ganglionilor şi a abdomenului în caz de splenomegalie. Nu se recomandă incizia şi drenajul ganglionilor, dar aspiraţia pe ac în adenopatiile mari are efecte decompresive, realizând calmarea durerii (2,3,4).

Boala ghearelor de pisică – prognostic

În cazul pacienţilor imunocompetenţi, recuperarea este completă, fără sechele, chiar şi în formele cu evoluţie prelungită. În cazul afectării nervoase, recuperarea se poate prelungi până la câteva săptămâni sau luni, dar nici în acest caz nu rămân sechele neurologice. Episodul de boală confera imunitate pe viaţă.

Pacienţii imunocompromişi pot prezenta forme severe de boală, care le pot ameninţa viata, dar şi în acest caz, cu ajutorul tratamentului antibiotic şi al tratării adecvate a complicaţiilor, se poate obţine remisiunea completă (2,3,4).

Boala ghearelor de pisică – profilaxie

Ca măsuri profilactice se recomandă evitarea contactului cu pisicile, mai ales cu puii mai mici de 6 luni de zile. Tăierea ghearelor şi evitarea jocului agresiv cu pisicile previn producerea leziunilor. De asemenea, deparazitarea animalelor şi prevenirea infestării cu purici asigură oprirea transmiterii între pisici a agentului patologic (2,4).

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Referințe bibliografice:

  1. Anderson A., McQuiston J.- Bartonella- associated infectious, www.cdc.gov.com;
  2. Iagaru N., Iagaru R., Cristea C.- Boala zgarieturii de pisica, www.emcb.ro;
  3. Mandell, Douglas and Benett’s Principles and practice of infectious diseases, 2000, 2447-2453;
  4. Nervi S.J., Bowmann J., Brook I.- Cat scratch disease, www.emedicine.medscape.com;
  5. Williams A., Sheldon C., Riordan T.- Cat scratch disease, www.bmj.com.

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.