Boala pilonidală: cauze, simptome, abordări terapeutice, complicații

Boala pilonidală este o afecțiune cronică a regiunii sacrococcigiene, caracterizată de formarea unor chisturi care se pot infecta, ducând la apariția de abcese recurente. În practica medicală se mai folosește și termenul de „chist pilonidal” pentru a descrie manifestarea de bază a bolii. Deși este o afecțiune benignă ce apare predominant la pacienții tineri, activi, în special bărbați cu vârste cuprinse în 13 şi 35 de ani, impactul asupra calității vieții este major, în foarte multe cazuri interferând cu activitățile zilnice, activitatea profesională și chiar viața intimă. Un prim caz de boală pilonidală a fost descris în anul 1883 de O.H. Mayo, la o pacientă cu un chist.

Termenul „pilonidal” provine din limba latină, unde „pilus” înseamnă „fir de păr”, iar „nidus” înseamnă „cuib”. Totuși, boala pilonidală nu definește un simplu „chist cu fire de păr”, fiind de fapt o afecțiune inflamatorie cronică, complexă, cu mecanisme patogenetice multiple și variate. Deseori, este clasificată ca afecțiune dobândită, deși anumite predispoziții anatomice, dar și factorii genetici, pot influența apariția sa. Aspectele clinice ale bolii variază – de la forme acute, cu abcese nedureroase, până la forme cronice, cu fistule multiple, secreție persistentă. În practica actuală, boala pilonidală rămâne, în multe dintre cazuri, o provocare pentru chirurgi.

Boala pilonidală – considerații clinice și fiziopatologice

Boala pilonidală afectează, aproape exclusiv, șanțul intergluteal (regiunea sacrococcigiană), ca urmare a faptului că diferitele condiții anatomice favorizează acumularea firelor groase de păr, a celulelor epiteliale (din cauza presiunii), fragmentelor cheratinizate și microorganismelor. În urma dilatării foliculilor piloși sau din cauza microleziunilor cutanate apare un răspuns inflamator local care determină formarea structurilor specifice – chisturi pilonidale.

Factorii mecanici joacă un rol important în boala pilonidală: frecarea constantă în această zonă, transpirația excesivă, presiunea crescută la nivelul regiunii sacrococcigiene (în special în cazul în care pacientul petrece mult timp stând jos), favorizează traumatizarea tegumentelor și ulterior pătrunderea firelor de păr în derm. În plus, anumite particularități anatomice (cum ar fi un șanț intergluteal adâncit și îngust) favorizează retenția firelor de păr și umiditatea excesivă, creându-se un mediu propice inflamației. Chistul pilonidal conține epiteliu scuamos, fire de păr, detritus celular, cristale de colesterol.

Boala pilonidală – cauze și factori de risc

La scurt timp după descrierea sa, mulți clinicieni au considerat că boala pilonidală are origine congenitală. În prezent, boala pilonidală este considerată a fi exclusiv o boală dobândită –apare în urma pătrunderii firelor de păr prin piele, cu o reacție imunitară ulterioară la prezența unui corp străin și formarea unui granulom. Totuși, poate fi observată și o componentă genetică a bolii, susținută de agregarea familială a diagnosticului (poate fi vorba despre structura foliculilor piloși, tipul de colagen).

Principalii factori de risc pentru boala pilonidală sunt:

• abundența părului corporal, în special în regiunea lombară și sacrococcigiană;
• sexul masculin, factor de risc explicat parțial prin densitatea mai mare a părului de pe corp și, de asemenea, firele de păr sunt mai aspre și mai groase;
• igiena deficitară, transpirația excesivă, purtarea articolelor vestimentare strâmte, sintetice;
• obezitatea;
• ocupațiile sedentare (conducătorii auto, persoanele care lucrează la birou, studenții).

De obicei, acești factori lucrează în sinergie, creând un mediu favorabil apariției unui chist pilonidal. Identificarea lor este esențială pentru a evitarea ulterioară și, așadar, reducerea riscului de recurență.

Boala pilonidală – simptome și manifestări

În faza acută, boala pilonidală debutează clinic prin formarea unui abces dureros și inflamat în regiunea sacrococcigiană. Pacientul descrie umflatură, eritem, edem, durere intensă atunci când stă jos sau merge. Abcesul poate fistuliza spontan, eliminând conținut purulent și ducând la o ameliorare temporară a simptomelor. În forma cronică, boala pilonidală se prezintă adesea cu secreție purulentă intermitentă sau persistentă dintr-un orificiu cutanat de obicei situat pe linia mediană a șanțului intergluteal. Sunt rare cazurile în care există mai multe orificii secundare laterale, iar în cazurile neglijate se pot dezvolta tracturi fistuloase multiple.

Boala pilonidală interesează, de cele mai multe ori, regiunea sacrococcigiană, dar au existat și cazuri în care chistul pilonidal a apărut în alte zone ale corpului. Acesta se poate dezvolta chiar și la nivelul penisului, scalpului, abdomenului, gâtului, în zona inghinală sau axilară. Au existat raportări de boală pilonidală la nivelul nasului, vulvei și clitorisului, mâinilor, chiar interdigital. S-a observat că boala pilonidală la nivelul mâinilor este mai frecventă în rândul pacienților care aveau profesii precum frizer sau se implicau în îngrijirea animalelor. Este important, pe de altă parte, să se facă diferențierea de alte afecțiuni precum hidratenita supurativă, fistula, abcesul.

Boala pilonidală – abordări terapeutice

Alternativele de tratament pentru boala pilonidală se adaptează formei clinice (acută/cronică) și, bineînțeles, preferințelor pacientului. În faza acută, drenajul chirurgical al abcesului este esențial. Această procedură, efectuată sub anestezie locală sau generală, implică incizia abcesului și drenarea conținutului purulent, urmată de toaletarea cavității. De regulă, nu este indicată excizia completă a chistului în timpul fazei acute din cauza riscului ridicat atât de sângerare, cât și de infecție postoperatorie. Pentru formele cronice, tratamentul chirurgical este opțiunea principală. Există mai multe tehnici, cu indicații și avantaje variabile:

• excizia cu vindecare per secundam: este metoda clasică, cu rată redusă de recidivă, însă cu un timp mai lung de vindecare și disconfort postoperator crescut;
• excizia cu închidere primară (linie mediană sau lateralizată): asigură vindecare mai rapidă, dar este asociată cu recidive mai frecvente, în special în cazul închiderii pe linia mediană;
• tehnici plastice cu lambouri (Limberg, Karydakis, Bascom): preferate în cazurile complexe, recidivante, asigurându-se excizia mai largă a țesutului afectat și închidere prin transpoziția de lambouri laterale, cu rezultate funcționale și estetice favorabile.

În ultimii ani, tehnici minim-invazive precum EPSiT (Endoscopic Pilonidal Sinus Treatment), VAAPS (Video-Assisted Ablation of Pilonidal Sinus) și altele au devenit tot mai populare, mai ales din considerente ale recuperării rapide, eficienței terapeutice și complicațiilor minime. Prin aceste tehnici, se asigură ablația endoscopică sub ghidaj video, ceea ce le face să fie o alternativă excelentă pentru formele simple sau recidivante necomplicate. Alte alternative de tratament pentru boala pilonidală mai includ terapia laser, injecții intralezionale cu substanțe precum albastru de metilen, fenol, anumite tratamente medicamentoase, dar fără a exista vreun protocol standardizat. De asemenea, rezultatele sunt variabile.

Ca urmare a rolului pe care firele de păr îl au în boala pilonidală, epilarea și îndepărtarea părului din regiunea sacrococcigiană sunt recomandate în absența abcesului. Epilarea se poate face cu lama de ras, ceară, laser sau creme specifice. Într-un studiu observațional s-a constatat că doar prin epilare și asigurarea unei igiene adecvate s-a redus semnificativ necesitatea unei intervenții chirurgicale ulterioare. În boala pilonidală cronică, rezultatele sunt mult mai bune în situația în care tehnicile operatorii sunt combinate cu îndepărtarea părului. Totuși, există dovezi care tind să susțină că îndepărtarea părului după intervenția chirurgicală poate crește riscul de recurență.

Boala pilonidală – riscuri și complicații asociate

Boala pilonidală are un prognostic foarte bun, fiind vorba despre o afecțiune benignă. Totuși, boala pilonidală are o rată de recurență relativ ridicată, ceea ce înseamnă că pot fi necesare mai multe intervenții, în vederea tratamentului, de-a lungul vieții. Complicațiile asociate includ, în cea mai mare parte, riscul recurenței și eventuale probleme cu vindecarea rănilor după operație, cum ar fi deteriorarea plăgii sau infecția acesteia. Acestea se pot prezenta inițial ca un abces și, ulterior, se pot infecta. În cazuri deosebit de rare, boala pilonidală a fost asociată și cu afecțiuni precum osteomielita și, de asemenea, cu riscul de transformare malignă și cancer de piele.

Referinţe bibliografice:

1. Nixon AT, Garza RF. Pilonidal Cyst and Sinus. [Updated 2023 Aug 8]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK557770/;
2. Khanna A, Rombeau JL. Pilonidal disease. Clin Colon Rectal Surg. 2011 Mar;24(1):46-53. doi: 10.1055/s-0031-1272823. PMID: 22379405; PMCID: PMC3140333. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3140333/;
3. Tam A, Steen CJ, Chua J, Yap RJ. Pilonidal sinus: an overview of historical and current management modalities. Updates Surg. 2024 Jun;76(3):803-810. doi: 10.1007/s13304-024-01799-2. Epub 2024 Mar 25. PMID: 38526695; PMCID: PMC11129967. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11129967/;
4. Weerakkody Y, Walizai T, Thibodeau R, et al. Pilonidal sinus. Reference article, Radiopaedia.org (Accessed on 11 May 2025) https://doi.org/10.53347/rID-37670. Link: https://radiopaedia.org/articles/pilonidal-sinus;
5. Ashley E. Humphries MD. James E. Duncan MD, FACS, FASCRS. Evaluation and Management of Pilonidal Disease. Link: https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0039610909001248?via%3Dihub.

Foto: Shutterstock

Andrei Cioată