Craniofaringiomul: management și impact asupra vieții

Craniofaringiomul este o tumoră benignă, dar local invazivă, a regiunii supraselare, care apare frecvent la copii și la adulții tineri. Deși are o incidență redusă, impactul său asupra funcției endocrine, vederii și calității vieții este semnificativ. Managementul acestuia implică o echipă multidisciplinară și o balanță atentă între rezecție chirurgicală și conservarea funcției neurologice și endocrine.

Introducere [1-5]

            Craniofaringiomul este o tumoră neuroepitelială rară, localizată predominant în regiunea supraselară și/sau intraselară, cu origine embriologică în vestigiile ductului faringohipofizar (punga lui Rathke). Deși este clasificat ca tumoră benignă conform clasificării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS, gradul I), comportamentul său clinic este frecvent malign din punct de vedere funcțional și invaziv, generând o morbiditate semnificativă prin afectarea hipotalamusului, hipofizei, nervilor optici și structurilor vasculare perichiasmatice. Această tumoră afectează două grupe de vârstă în mod predominant, prezentând o distribuție bimodală a incidenței: un vârf între 5 și 14 ani și un al doilea vârf la adulții între 50 și 74 de ani.

            În cazul populației pediatrice, reprezintă până la 10% din totalul tumorilor cerebrale, în timp ce în rândul populației adulte apare mai rar, dar este frecvent diagnosticată întârziat, din cauza simptomatologiei insidioase și polimorfe. Embriologic, craniofaringiomul derivă din resturi ectopice ale epiteliului ductului craniofaringian, structura embrionară ce conectează cavitatea orală primitivă cu diencefalul, în timpul dezvoltării glandei pituitare. Aceste resturi pot prolifera anormal, dând naștere unei formațiuni chistice, solide sau mixte, adesea calcificate. Din punct de vedere histologic, OMS recunoaște două subtipuri majore: craniofaringiomul adamantinomatos, predominant la copii, caracterizat prin prezența nodulilor „wet keratin” și a calcificărilor extinse, și craniofaringiomul papilar, observat aproape exclusiv la adulți, care are o arhitectură solidă și este lipsit de calcificări.Mutațiile moleculare specifice fiecărui subtip au condus la o mai bună înțelegere a patogeniei bolii. Subtipul adamantinomatos este asociat cu mutații în gena CTNNB1, care determină activarea aberantă a căii semnalizării WNT/β-catenină. Subtipul papilar, în schimb, este caracterizat prin mutații BRAF V600E, care deschid oportunități terapeutice moderne prin utilizarea inhibitorilor țintiți.

            Deși evoluția bolii este lentă, craniofaringiomul poate cauza disfuncții endocrine severe, tulburări vizuale ireversibile și sindroame metabolice complexe, inclusiv obezitate hipotalamică și deficite neurocognitive. Din această cauză, în ciuda supraviețuirii generale ridicate (peste 80% la 10 ani), calitatea vieții pacienților este adesea sever compromisă. Având în vedere caracterul invaziv local, recurența ridicată și impactul semnificativ asupra funcției neuroendocrine, craniofaringiomul nu poate fi considerat o tumoră benignă în sensul funcțional al termenului. Abordarea sa terapeutică trebuie să fie personalizată, multidisciplinară și să urmărească nu doar eradicarea tumorii, ci și conservarea funcțiilor neurologice, endocrine și cognitive ale pacientului.

Fiziopatologie [3,4,5]

            Fiziopatologia craniofaringiomului reflectă o combinație complexă între particularitățile embriologice, profilul molecular distinct al fiecărui subtip histologic și impactul tumoral asupra regiunii hipotalamo-hipofizare.

Originea embriologică

            Tumora se dezvoltă din vestigii ectopice ale epiteliului ductului craniofaringian, structura tranzitorie ce conectează diverticulul hipofizar (punga lui Rathke) cu stomodeumul în perioada embrionară. În mod normal, acest duct se obliterează în jurul celei de-a 7-a săptămâni de gestație. Persistența celulelor epiteliale de-a lungul traiectului axului hipotalamo-hipofizar constituie substratul morfologic pentru dezvoltarea tumorii, în special în zona mediană a bazei craniului.

Subtipuri histologice și corespondență genetică

Craniofaringiomul adamantinomatos (predominant la copii)

• Caracterizat prin celule epiteloide, zone de cheratinizare („wet keratin”) și numeroase calcificări distrofice.
• Prezintă proliferări epiteliale invazive, adesea chisturi cu lichid galben vâscos („fluid de motorină”), bogat în proteine și colesterol.
• Asociat în > 90% din cazuri cu mutații somatice în gena CTNNB1, codificând β-catenina, o componentă esențială a căii de semnalizare WNT implicată în proliferare și diferențiere celulară.
• Acumularea nucleară a β-cateninei este demonstrată imunohistochimic și reprezintă un marker specific.

Craniofaringiomul papilar (predominant la adulți)

• Histologic, format din celule epiteliale necheratinizante, cu arhitectură papilară și aspect omogen.
• Nu prezintă calcificări și are o componentă solidă proeminentă.
• Asociat în > 95% dintre cazuri cu mutația BRAF V600E, care activează constitutiv calea MAPK/ERK, stimulând proliferarea tumorală.

Invazivitate locală

            Deși tumora nu este malignă din punct de vedere histologic, are o capacitate invazivă semnificativă:

• poate eroda structurile adiacente, inclusiv fosa hipofizară, chiasma optică, nervii optici, tractul optic, hipotalamusul anterior și fornixul;
• aderențele strânse de vasele perichiasmatice (arterele cerebrale anterioare, comunicanta anterioară) complică intervențiile chirurgicale.

Disfuncția hipotalamo-hipofizară

            Masa tumorală, inflamația peritumorală și tratamentele invazive contribuie la afectarea axelor endocrine:

• afectarea hipotalamică duce la disfuncții autonome, obezitate, tulburări de termoreglare, somn și comportament alimentar;
• compromiterea hipofizei anterioare duce la panhipopituitarism (deficit de GH, TSH, ACTH, gonadotropine);
• afectarea neurohipofizei determină diabet insipid central, cu poliurie, polidipsie și dezechilibre hidroelectrolitice.

Inflamația și efectele peritumorale

            În subtipul adamantinomatos, reacția inflamatorie locală este marcată, cu infiltrate limfocitare și macrofage în jurul chisturilor și a componentelor solide. Se observă niveluri crescute de citokine (IL-6, IL-1β) și molecule proinflamatorii care contribuie la distrugerea țesutului învecinat și pot genera efecte sistemice.

Evoluția și recurența

• Tumora are o evoluție lentă, dar recidivează frecvent, mai ales după rezecție parțială (30 – 50%).
• Rata de recurență este mai mare în subtipul adamantinomatos, în special la copiii cu invazie hipotalamică.
• Recurențele pot fi solide sau chistice și necesită strategii terapeutice suplimentare (radioterapie, interferon intracavitar, reintervenție).

Tablou clinic [1,5,8,9,10]

            Manifestările clinice ale craniofaringiomului sunt extrem de variabile, reflectând localizarea profundă și complexă a tumorii în regiunea supraselară, în imediata vecinătate a hipotalamusului, glandei pituitare, chiasmei optice și ventriculului III. Simptomele apar de obicei lent, progresiv, ceea ce poate întârzia diagnosticul cu luni sau chiar ani. În funcție de vârstă și de structurile comprimate, manifestările variază semnificativ între copii și adulți.

Simptomatologie generală

            Indiferent de vârstă, există câteva categorii majore de simptome.

Semne ale efectului de masă

• Cefalee cronică: cel mai frecvent simptom, adesea retroorbitală sau frontală, persistentă, uneori asociată cu greață și vărsături.
• Greață, vărsături matinale: sugerează hipertensiune intracraniană.
• Tulburări de echilibru, somnolență, apatie: pot semnala creșterea presiunii intracraniene și hidrocefalie obstructivă secundară.

Tulburări vizuale

• Hemianopsie bitemporală: asociată compresiei chiasmei optice.
• Scădere progresivă a acuității vizuale: uneori asimetrică.
• Atrofie de nerv optic: în cazuri avansate.
• La copii mici, simptomele pot fi greu de identificat, dar pot include strabism, ezitare în orientare spațială, sau dificultăți de citire.

Deficite endocrine

• Deficit de hormon de creștere: încetinirea sau stagnarea creșterii liniare (unul dintre primele semne la copii).
• Hipogonadism: întârzierea pubertății la copii; amenoree/oligospermie la adulți.
• Hipotiroidism central: oboseală, intoleranță la frig, constipație.
• Hipocorticism: fatigabilitate, pierdere în greutate, hipotensiune ortostatică.
• Diabet insipid: poliurie, polidipsie, nicturie – indicativ al afectării neurohipofizei.

Manifestări la copii

            Copiii prezintă un profil distinct de simptome, în care deficitele endocrine și creșterea alterată sunt dominante:

• întârziere staturo-ponderală, adesea primul semnal clinic observabil;
• tulburări de dezvoltare pubertară: pubertate întârziată sau absentă;
• modificări de comportament: iritabilitate, agresivitate, anxietate, tulburări de somn;
• declin cognitiv și școlar: scăderea performanței academice;
• obezitate hipotalamică: instalată brusc, rezistentă la dietă, cu hiperfagie și scăderea senzației de sațietate;
• somnolență excesivă diurnă și tulburări ale ritmului circadian.

Manifestări la adulți

            La adulți, debutul este mai insidios, tabloul clinic putând fi confundat cu alte patologii:

• cefalee și tulburări vizuale: principalele motive de prezentare;
• tulburări menstruale, infertilitate, libidou scăzut – indicii ale hipogonadismului;
• tulburări de personalitate, modificări afective: depresie, apatie, scăderea inițiativei;
• disfuncții sexuale, fatigabilitate și creștere ponderală;
• obezitate centripetă, cu sindrom metabolic asociat.

Tulburări hipotalamice și metabolice

            Implicarea hipotalamusului este asociată cu un profil clinic sever și de lungă durată, greu de controlat:

• obezitate hipotalamică: ca urmare a disfuncției nucleului ventromedial hipotalamic, responsabil de sațietate și controlul energetic;
• disfuncții autonome: tulburări de termoreglare, bradicardie, instabilitate tensională;
• tulburări ale somnului: sindrom de somn fragmentat, narcolepsie secundară, tulburări circadiene;
• sindrom diencefalic (rareori la sugari): scădere ponderală severă, hiperactivitate, euforie paradoxală, nistagmus.

Impact psihosocial și neurocognitiv

• Până la 80% dintre supraviețuitorii pediatrici dezvoltă tulburări neurocognitive, în special în sfera memoriei de lucru, funcțiilor executive și reglajului emoțional.
• Pacienții prezintă frecvent sindrom de apatie, dificultăți în luarea deciziilor, reducerea capacității de muncă și dependență funcțională.
• Adolescenții și adulții tineri au un risc crescut de izolare socială, depresie și afectarea semnificativă a calității vieții.

Durata de evoluție până la diagnostic

• La copii: între 3 și 9 luni, cu frecvente erori de diagnostic inițial (tulburări de comportament, probleme școlare).
• La adulți: între 6 luni și 2 ani, fiind confundat frecvent cu depresia, sindromul de apnee în somn sau afecțiuni oftalmologice.

Diagnostic și evaluare [1,3,9,11,12]

            Diagnosticarea craniofaringiomului presupune o abordare multidisciplinară, ce integrează evaluarea clinică, investigațiile imagistice de înaltă rezoluție și testele hormonale detaliate. Suspiciunea clinică trebuie ridicată în fața unui sindrom de hipertensiune intracraniană asociat cu tulburări vizuale și disfuncții endocrine multiple, în special la copii și adolescenți.

Imagistică

• Rezonanța magnetică nucleară (RMN cerebral)

            RMN-ul este metoda imagistică de elecție, oferind detalii excelente despre relația tumorii cu structurile neurovasculare și hipotalamo-hipofizare.

            Caracteristici tipice:

• leziune supraselară, adesea extinsă intraselar, cu proiecție în ventriculul III anterior;
• structură mixtă: chistică, solidă sau predominant chistică;
• hipointensă pe T1, hiperintensă pe T2 pentru componentele lichidiene;
• priză de contrast periferică în componentele solide;
• frecvent există calcificări (vizualizabile mai bine pe CT).

            Particularități ale subtipurilor:

• adamantinomatos: chisturi cu conținut proteic/dens, calcificări multiple;
• papilar: aspect mai omogen, solid, fără calcificări, fără chisturi tipice;

• tomografie computerizată (CT cerebral): valoroasă în detectarea calcificărilor, prezente în până la 90% dintre cazurile pediatrice. Permite o evaluare a remodelărilor osoase ale șeii turcești.
• RMN hipofizar cu protocol dedicat: secțiuni fine coronale și sagitale (1 mm), cu administrare de gadoliniu, pentru evaluarea detaliată a glandei pituitare și a tijei hipofizare.

Evaluare hormonală

            Având în vedere frecvența mare a insuficienței hipofizare, se impune o evaluare completă a axelor endocrine înainte de orice intervenție:

Teste recomandate

• TSH, fT4 – evaluarea axului tiroidian.
• ACTH, cortizol seric matinal (ora 08:00) – axul corticosuprarenalian.
• LH, FSH, estradiol/testosteron – axul gonadal.
• IGF-1, GH – deficitul hormonului de creștere.
• Prolactină – adesea crescută secundar compresiei tijei pituitare.
• Natriu, osmolaritate serică și urinară, ADH – pentru diagnosticul diabetului insipid.

            Testele dinamice (stimulare cu insulină, GHRH, TRH) pot fi utilizate ulterior pentru evaluări fine, dar nu sunt necesare în faza acută preoperatorie.

Evaluare oftalmologică

• Examinare a câmpului vizual prin perimetrie automatizată (tip Goldman sau Humphrey).
• Examinare a fundului de ochi: pentru identificarea atrofiei nervului optic.
• Tomografie în coerență optică (OCT): cuantifică grosimea stratului de fibre nervoase retiniene.

Evaluare neuropsihologică

• Teste cognitive standardizate: evaluarea memoriei, atenției, funcțiilor executive (de exemplu, WAIS, WISC).
• Evaluări comportamentale și de calitate a vieții (de exemplu, CBCL, PedsQL).
• Indispensabilă în cazurile pediatrice și în planificarea reabilitării postoperatorii.

Diagnostic diferențial

            Craniofaringiomul trebuie diferențiat de o serie de alte leziuni ale regiunii supraselare și paraselare:

Afecțiune	Diferențiere imagistică/clinică
Adenom hipofizar	De obicei pur intraselar, fără calcificări, priză intensă de contrast
Gliom al chiasmei optice	Frecvent bilateral, fără calcificări, asociat cu NF1
Hamartom hipotalamic	Solid, izointens pe T1 și T2, fără chisturi sau efect de masă
Germinom	Poate secreta β-hCG/AFP, priză omogenă de contrast
Astrocitom pilocitic	Chistic cu nodul mural, la copii, în fosa posterioară sau hipotalamus
Anevrisme supraselare	Pulsatile, semnal specific pe angio-RMN/CT

Tratament [4,5,13,14,15]

            Tratamentul craniofaringiomului reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale neuro-oncologiei pediatrice și adulte, din cauza localizării critice a tumorii, morbidității postterapeutice și riscului de recidivă. Obiectivul terapeutic nu este doar eradicarea tumorii, ci și conservarea funcțiilor neurologice, vizuale și endocrine, care pot fi sever compromise chiar și în cazul unei excizii chirurgicale „de succes”.

Strategii generale de tratament

            Cele mai utilizate opțiuni terapeutice includ:

• chirurgia tumorală (totală sau subtotală);
• radioterapia adjuvantă (în caz de rezecție subtotală sau recidivă);
• terapia farmacologică țintită (în cazuri cu mutații BRAF);
• terapia intracavitară (pentru leziuni predominant chistice).

            Abordarea este întotdeauna multidisciplinară, incluzând neurochirurg, endocrinolog, oncolog, oftalmolog, psiholog și nutriționist.

Chirurgia

Indicații

• Tumori cu efect de masă semnificativ.
• Tulburări vizuale progresive.
• Hidrocefalie secundară.
• Diagnosticul histologic necesar.

 Tipuri de abord chirurgical

• Rezecție totală: scop ideal, dar dificil de atins fără afectarea hipotalamusului. Rata de succes depinde de dimensiunea tumorii și lipsa aderențelor.
• Rezecție subtotală: preferată în cazul leziunilor aderente la hipotalamus sau vase majore; necesită adesea radioterapie postoperatorie.

Aborduri chirurgicale

• Transcranian (craniotomie pterională, subfrontală sau interhemisferică): acces larg, dar invaziv.
• Endoscopic transsfenoidal: mai puțin invaziv, ideal pentru tumori intraselare sau cu extensie supraselară limitată.
• Abord combinat: în cazuri complexe.

Complicații postoperatorii

• Diabet insipid (40 – 60%).
• Panhipopituitarism.
• Tulburări cognitive.
• Hipotalamosupresie (obezitate, somnolență, apatie).

Radioterapia

Indicații

• Rezecție subtotală.
• Recidivă tumorală.
• Tumori inoperabile.

Tehnici moderne

• Radioterapie conformațională 3D: adaptată formei tumorii.
• Radioterapie cu intensitate modulată (IMRT).
• Radioterapie stereotactică (de exemplu, Gamma Knife).
• Protonoterapie: ideală la copii, cu reducerea expunerii tisulare și toxicității cognitive pe termen lung.

 Eficiență

• Control tumoral în > 85% din cazuri la 10 ani post-RT.
• Riscuri: leucoencefalopatie, deteriorare cognitivă (mai ales la copiii < 7 ani).

Terapia țintită

Inhibitori BRAF (pentru forma papilară)

• Indicați la pacienții adulți cu mutație BRAF V600E.
• Exemple: vemurafenib, dabrafenib.
• Răspuns dramatic documentat în studii de caz și serii mici.
• Efecte adverse: erupții cutanate, febră, artralgii.
• Poate fi utilizată preoperator pentru a reduce volumul tumoral (neoadjuvant).

Inhibitori MEK – asociați BRAF

• Exemplu: trametinib – utilizat în combinație, potențează răspunsul.

Terapia intracavitară și minim-invazivă

Instilații intracavitar

• Interferon alfa: injectat direct în chist, sub ghidaj imagistic.
• Bleomicină sau radioizotopi (P32): utilizări experimentale.
• Indicat în leziunile chistice predominante cu risc chirurgical ridicat.

Sisteme de drenaj intracavitar (Ommaya reservoir)

• Permite evacuarea repetată a lichidului chistic și instilații locale.

Tratament suportiv și endocrinologic

• Substituție hormonală completă: necesară la > 70% dintre pacienți
  • Hidrocortizon, levotiroxină, hormon de creștere, estrogeni/testosteron
• Tratament al diabetului insipid: desmopresină
• Reabilitare neurocognitivă și psihologică
• Tratamentul obezității hipotalamice:
  • control dietetic și comportamental;
  • metformin, agoniști GLP-1 (off-label);
  • monitorizare cardiometabolică intense.

Prognostic, complicații și urmărire pe termen lung [16-19]

            Deși craniofaringiomul este o tumoră histologic benignă, evoluția sa clinică este adesea marcată de o morbiditate severă și persistentă, iar în unele cazuri, de o reducere semnificativă a speranței de viață. Această discrepanță între benignitatea histologică și agresivitatea funcțională impune o monitorizare atentă și susținută, de durată.

Prognostic general

Supraviețuire

• Supraviețuirea globală la 10 ani depășește 80 – 90% în centrele specializate.
• Riscul de deces este totuși crescut în cazurile cu leziuni hipotalamice extinse, complicații postoperatorii severe sau obezitate refractară.
• Supraviețuirea nu reflectă neapărat calitatea vieții, adesea profund afectată.

Rata de recurență

• Recurența tumorală este frecventă, mai ales în cazurile tratate cu rezecție subtotală, fără radioterapie adjuvantă:
  • 30 – 50% recidivă la 5 – 10 ani;
  • recurențele pot fi chistice, solide sau mixte.
• Riscul este mai mare în subtipul adamantinomatos și în tumorile cu infiltrare hipotalamică.

Complicații endocrine și metabolice

Panhipopituitarism

• Peste 70 – 90% dintre pacienți necesită substituție hormonală multiplă.
• Axele cel mai frecvent afectate:
  • GH (hormonul de creștere);
  • TSH/fT4;
  • ACTH/cortizol;
  • LH/FSH.

 Diabet insipid

• Se întâlnește la 40 – 60% dintre pacienți, postchirurgie sau la debut.
• Necesită tratament cronic cu desmopresină și monitorizare atentă a echilibrului hidroelectrolitic.

Obezitate hipotalamică

• Una dintre cele mai severe complicații, cu impact major asupra calității vieții.
• Apare prin afectarea nucleului ventromedial hipotalamic (centru al sațietății).
• Caracteristici:
  • creștere ponderală rapidă și masivă, rezistentă la dietă;
  • comportament hiperfagic, tulburări ale somnului, apatie;
  • asociere frecventă cu sindrom metabolic, steatoză hepatică, insulinorezistență.

Complicații neurologice și cognitive

• Deficite de memorie, afectarea atenției, tulburări executive.
• Apariția sindromului apatic: lipsa motivației sau inițiativei, afectivitate diminuată.
• Copiii tratați la vârste mici au un risc crescut de dificultăți școlare, izolare socială și depresie în adolescență.
• Deteriorarea cognitivă poate fi accentuată de radioterapia convențională; protonoterapia reduce acest risc.

Complicații vizuale

• Până la 40% dintre pacienți rămân cu deficite de câmp vizual (hemianopsie bitemporală, scotomuri centrale).
• Atrofia de nerv optic este ireversibilă dacă apare preoperator sau prin complicații chirurgicale.
• Necesită monitorizare oftalmologică continuă.

Tulburări psiho-emoționale și sociale

• Tulburări anxioase, depresie, comportamente de izolare.
• Scăderea semnificativă a calității vieții autopercepute (QoL).
• Necesitatea unei susțineri psihologice, familiale și educaționale pe termen lung, în special pentru copii și adolescenți.

Monitorizare postterapeutică

            Recomandările internaționale subliniază necesitatea unui program de urmărire pe termen lung, indiferent de modalitatea de tratament aplicată.

 Evaluare imagistică

• RMN cerebral: la 3 luni posttratament, apoi la 6 luni, 12 luni și ulterior anual.
• CT doar dacă este nevoie de evaluarea calcificărilor sau a modificărilor osoase.

Evaluare endocrinologică

• Profil hormonal complet la 3 – 6 luni postoperator.
• Monitorizare anuală a axelor endocrine și ajustarea tratamentelor de substituție.

Oftalmologie

• Perimetrie vizuală și fund de ochi anual.
• OCT (tomografie cu coerență optică) pentru monitorizarea nervului optic.

Supraveghere neuropsihologică

• Evaluări cognitive periodice.
• Intervenții de reabilitare cognitivă și suport educațional.
• Sprijin psihologic pentru pacient și familie.

Concluzii și perspective actuale

            Craniofaringiomul este o entitate rară și complexă, aflată la intersecția dintre neurochirurgie, endocrinologie și neuropsihologie. Deși este o tumoră histologic benignă, comportamentul său invaziv și riscul ridicat de complicații funcționale transformă craniofaringiomul într-o boală cronică invalidantă, cu multiple implicații pe termen lung. Progresele din ultimii ani în înțelegerea mecanismelor moleculare (în special mutațiile CTNNB1 și BRAF V600E) au dus la individualizarea tratamentului, cu potențial de a reduce agresivitatea abordării terapeutice clasice.

            Chirurgia rămâne o componentă esențială, dar trebuie efectuată cu prudență, pentru a evita afectarea ireversibilă a funcțiilor hipotalamice și neuroendocrine. Radioterapia modernă, în special protonoterapia, oferă un control excelent al recidivelor, cu toxicitate redusă. În paralel, abordările farmacologice țintite, în special inhibitorii BRAF, deschid noi perspective pentru forma papilară, anterior considerată dificil de tratat.

Pentru forma adamantinomatoasă, studiile privind inhibitorii căii WNT și terapia imunologică sunt încă în faze incipiente, dar promițătoare. Monitorizarea riguroasă, suportul multidisciplinar continuu și intervenția timpurie în managementul complicațiilor metabolice și neurocognitive sunt esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții pe termen lung.

Puncte-cheie

• Craniofaringiomul are o morfologie benignă, dar un comportament biologic invaziv, cu afectare frecventă a funcțiilor endocrine și hipotalamice.
• Două subtipuri distincte: adamantinomatos (copii, CTNNB1) și papilar (adulți, BRAF V600E).
• Chirurgia conservatoare, combinată cu radioterapia modernă, oferă cele mai bune rezultate funcționale.
• Terapia țintită cu inhibitori BRAF este revoluționară pentru forma papilară.
• Obezitatea hipotalamică, panhipopituitarismul și disfuncțiile cognitive sunt principalele surse de morbiditate.
• Este necesară o monitorizare pe termen lung, structurată, cu suport endocrinologic, psihologic și nutrițional.
• Viitorul aparține tratamentelor personalizate, bazate pe profilul molecular și răspunsul individual.

Perspective actuale și direcții de cercetare

• Validarea biomarkerilor de recurență (de exemplu, β-catenină nucleară, cfDNA tumoral).
• Extinderea studiilor clinice privind inhibitorii WNT și terapia imunomodulatoare.
• Dezvoltarea unor protocoale standardizate de tratament hibrid (chirurgie limitată + terapie sistemică).
• Cercetarea metodelor de neuroprotecție cognitivă postradioterapie.
• Evaluarea rolului noilor molecule pentru controlul obezității hipotalamice refractare.

Referințe bibliografice:

1. Müller, H.L. Craniopharyngioma. Endocr Rev. 2014; 35(3):513–543;
2. Louis, D.N., Perry, A., Reifenberger, G., et al. The 2021 WHO Classification of Tumors of the Central Nervous System: A summary. Acta Neuropathol. 2021; 142(1):11–28;
3. Apps, J.R., et al. BRAF-targeted therapy in papillary craniopharyngioma. Nat Commun. 2020; 11:4265;
4. Brastianos, P.K., Shankar, G.M., Gill, C.M., et al. Dramatic Response of BRAF V600E Mutant Papillary Craniopharyngioma to Targeted Therapy. J Natl Cancer Inst. 2016; 108(2):djv310;
5. Karavitaki, N., Cudlip, S., Adams, C.B., Wass, J.A. Craniopharyngiomas. Endocr Rev. 2006; 27(4):371–397;
6. Caggiano, C., et al. Craniopharyngioma: Embryology, Molecular Pathogenesis, and Targeted Therapy. J Clin Med. 2021; 10(3):511;
7. Sekine, S., et al. β-catenin mutations in adamantinomatous craniopharyngiomas. Am J Pathol. 2002; 161(6):1997–2001;
8. van Iersel, L., et al. Neuroendocrine and neuropsychological dysfunction in childhood craniopharyngioma. Pituitary. 2020; 23(4):381–392;
9. Elliott, R.E., et al. Pediatric craniopharyngiomas: Review of contemporary surgical management. J Neurosurg Pediatr. 2010; 5(5):406–419;
10. Holmer, H., et al. Hypothalamic obesity in childhood craniopharyngioma: mechanisms and long-term outcomes. J Clin Endocrinol Metab. 2010; 95(11):4973–4979;
11. Warmuth-Metz, M., et al. Craniopharyngioma—imaging of typical findings. Clin Neuroradiol. 2013; 23(4):271–276;
12. Cianchetti, M., et al. Diagnostic challenges in the management of pediatric suprasellar tumors. Childs Nerv Syst. 2020; 36(11):2787–2797;
13. Müller, H.L. Management of craniopharyngioma. Endocr Rev. 2014;35(3):513–543;
14. Merchant, T.E., et al. Conformal radiation therapy for pediatric craniopharyngioma. J Neurosurg. 2006; 104(4 Suppl):265–273;
15. Cohen, M., et al. Interferon-alpha treatment of cystic craniopharyngiomas. Childs Nerv Syst. 2010; 26(3):313–320;
16. Müller, H.L. Craniopharyngioma: a chronic disease with lifelong consequences. J Clin Endocrinol Metab. 2011; 96(7):2136–2142;
17. Gnekow, A.K., et al. Long-term follow-up of patients with childhood craniopharyngioma: results of the KRANIOPHARYNGEOM 2000 study. Eur J Endocrinol. 2022; 186(2):E1–E10;
18. Merchant, T.E., et al. Proton versus photon radiotherapy for pediatric brain tumors: comparison of neurocognitive outcomes. Lancet Oncol. 2009; 10(3):258–266;
19. van Iersel, L., et al. Health-related quality of life in childhood craniopharyngioma. Clin Endocrinol (Oxf). 2019; 91(4):487–494.

Foto: Shutterstock