Culisele travaliului de doliu

Rezumat:

Atunci cand vorbim despre pierderea prin deces a unei persoane semnificative din viata noastra vorbim despre o rana. O rana a sufletului inaccesibila vazului dar cu un impact profund asupra tuturor aspectelor vietii. Astfel, ea este profund (re)simtita si poate genera reactii perturbatoare fiziologice, emotionale, cognitive, comportamentale si relationale. Pune la grea incercare atat intelegerea sensului vietii cat si folosirea resurselor pentru a merge mai departe. Furnizarea unor aspecte teoretice privind definirea traumei psihice, a etapelor si a efectelor ei creeaza o cale de acces in culisele travaliului de doliu.

Abstract:

When we talk about the death of a significant person in our life we talk about a wound. A wound of the soul, unseen, but with  a deep impact in all aspects of our existence. Therefore, this wound is profoundly felt and can generate disturbing physiological, emotional, cognitive, behavioral and relational reactions. It poses a great challenge in both the understanding of the meaning of life and the using of our resources in order to carry on. By providing theoretical aspects in defining psychical trauma, its stages and effects, a pathway is created to access the backstage of the mourning process.

De-a lungul timpului au fost identificate o serie de stadii generale, inevitabile prin care fiinta umana trece dupa pierderea unei persoane semnificative, si anume: negare si izolare, furie, targuire, depresie, acceptare. Oamenii traiesc si isi manifesta durerea in moduri diferite si experimenteaza o gama larga de sentimente si stari precum tristetea, regretul, frustrarea, furia, neputinta, vina, anxietatea, singuratatea, nefericirea, neajutorarea, senzatia de gol sufletesc – toate fiind reactii specifice, normale in contextul pierderii.

Experienta traumatica (2) presupune la modul fundamental existenta urmatoarelor elemente:

  • un eveniment cu caracter traumatic, trairea, experimentarea evenimentului traumatic, consecinte pe termen scurt ale traumei si consecinte pe termen lung;
  • modelul evolutiv al traumatizarii psihice:
  • situatie traumatica;
  • reactie traumatica;
  • proces traumatic.

Trauma psihica este definita ca  o experienta vitala de discrepanta intre factorii situationali amenintatori si capacitatile individuale de stapanire, care este insotita de sentimente de neajutorare si abandonare lipsita de aparare si care duce astfel la o prabusire de durata a intelegerii de sine si de lume. (3).
Persoana traieste o anumita situatie traumatica in particularitatea ei istorica si individuala, astfel ca incercarile persoanei de a o depasi sunt profund dependente de aceasta experienta individuala.

Semnificatia data evenimentului respectiv, caracteristicile persoanei, momentul aparitiei evenimentului, tipul, numarul si caracteristicile persoanelor prezente in timpul evenimentului vor da nuante aparte situatiei traumatice cu care se confrunta persoana. De aceea, intotdeauna situatiile traumatizante vor fi diferite de la individ la individ, chiar daca evenimentul traumatizant va fi acelasi. (1)

Reactia post-expozitorie trece prin mai multe faze care au o varianta normala si una patologica. Reactia normala este denumita stress response, varianta patologica reprezinta reactia traumatica in sens mai ingust:

  • faza expozitorie peri-traumatica – raspunsul normal este format din tipete, teama doliu, si reactie de manie. Starea patologica a experientei este desemnata ca inundare cu impresii coplesitoare. Persoana afectata este cuprinsa de o reactie nemijlocita si se afla adesea inca mult timp dupa aceea intr-o stare de panica, respectiv, epuizare, care ia fiinta din reactiile emotionale care escaladeaza;
  • faza (respectiv starea) de negare. Cei afectati se apara impotriva amintirii situatiei traumatice. Varianta patologica: comportament extrem de evitare, eventual sustinut de folosirea de droguri si medicamente pentru a nu fi obligat sa traiasca durerea sufleteasca;
  • faza (respectiv starea) de invazie a gandurilor sau imaginilor mnezice. Varianta patologica: trairi cu ganduri si imagini mnezice ale traumei care se tot impun;
  • faza (respectiv starea) de perlaborare. Aici, cei afectati se confrunta cu evenimentele traumatice si cu reactia lor personala;
  • concluzie relativa (completion). Un criteriu este capacitatea de a-si putea reaminti situatia traumatica in cele mai importante parti ale sale, fara a trebui sa se gandeasca la aceasta compulsiv. (3)

In faza de debut a doliului  toate trairile au un caracter acut, intens care se poate intinde pe o durata de aproximativ 6 luni. Treptat, intensitatea trairilor scade si pe masura ce se proceseaza implicatiile pierderii se realizeaza trecerea catre etapa acceptarii si vindecarii. Perioada de timp estimata face referire doar la etapa in care toate starile sunt traite la o intensitate coplesitoare si nu la intregul proces al doliului, care este unul de durata.

In situatiile in care nu se reuseste tranzitia catre etapa de integrare a pierderii si vindecare a ranii vorbim despre un doliu complicat. Specificitatea lui consta in faptul ca trairile nu scad in intensitate si se mentin pe o perioada de timp mai mare de 6 luni. Vorbim practic de un blocaj in etapa de debut a procesului.

Astfel, genereaza o serie de reactii si comportamente precum:

  • reactii emotionale disproportionate declansate de stimuli aparent lipsiti de importanta;
  • trairi de intensitate foarte mare la accesarea experientei pierderii;
  • preocupare excesiva legata de tematica pierderii suferite;
  • prezenta unor schimbari majore in modul de a trai;
  • prezenta unor stari depresive si scaderea stimei de sine;
  • prezenta unor tendinte auto-distructive.

Acesti indicatori ai doliului complicat pot fi mai bine intelesi printr-o detaliere a  reactiile specifice traumei/ranii psihice in toate planurile existentei umane.

  • In sfera fiziologica: amortirea responsivitatii generale (fizica sau psihica), nivel de excitare foarte crescut (arousal sporit)– reactii exagerate si imediate la stimulii obisnuiti, insomnie, plans, lipsa apetitului ce duce la scaderea greutatii corporale, manifestari neurovegetative: palpitatii, tahicardie, hiperhidroza, paloare, scaderea sistemului imunitar (de unde frecventa crescuta a diverselor boli) etc.
  • In sfera emotiilor (aici sunt cele mai puternice reactii): stare de soc, temeri, groaza, diverse anxietati, depresie, disperare, neputinta, neajutorare, melancolie, regret, durere, singuratate, tristete, furie, ura, vinovatie, dezaprobare, neimplinire si gol existential.
  • In sfera cognitiilor: amintiri, flash-back-uri, ruminatii, ganduri culpabilizatoare, catastrofizante, negative, cosmaruri, tendinta de a uita, de a reprima, de a nega pentru a nu mai simti durerea, depersonalizare, derealizare, scindare, ideatii suicidare. Foarte semnificativ este faptul ca trauma produce o puternica zguduire a sistemului de valori si de credinte ale persoanei despre sine, altii si despre lume; ea duce la o zdruncinare durabila a intelegerii de sine si a lumii, mai mult sau mai putin cuprinzatoare. Este afectata imaginea si stima de sine, precum si capacitatea de a-si imagina vreun viitor.
  • In sfera comportamentala: persoana se poate izola de ceilalti, poate deveni agresiva, pretentioasa, cicalitoare, haotica, poate renunta la unele activitati, la viata sociala, poate apela la abuz de alcool, droguri, tutun sau poate sa se suprasolicite profesional sau familial pentru a nu mai avea timp si putere sa simta durerea. Chiar si tentativele suicidare si suicidele sunt des intalnite. (1)

Un model ilustrativ  pentru procesul traumatic este propus de catre psihologul german Franz Ruppert  care pune accentul pe scindarea psihicului in trei parti (instante): partea sanatoasa, partea traumatizata/ranita si partea supravietuitoare.

Partea sanatoasa: are vitalitate, forta de a confrunta realitatea; are capacitatea de a regla emotiile si de a crea relatii securizante: cauta si gaseste solutii/raspunsuri adaptative.
Partea ranita: contine toata suferinta  si durerea traumei,este neputincioasa, invizibila si se activeaza in mod imprevizibil doar in prezenta unor anumiti stimuli.
Partea supravietuitoare: are unicul scop de protectie (pazeste rana) – tine durerea departe pentru a preveni repetarea suferintei; creeaza iluzii si astfel iau nastere mecanismele de aparare. Acestea sunt prezente atata timp cat rana „este deschisa”.

In practica, interventia terapeutica vizeaza reconectarea partilor fragmentate. Partea sanatoasa reprezinta temelia pe care se va realiza reconstructia. Va fi stimulata si intarita in permanenta pentru a surmonta obstacolele create de partea supravietuitoare si pentru a sustine contactul cu suferinta.

Printre efectele dorite sa se obtina ca urmare a acestui demers se afla:

  • capacitatea de a investi energie  si emotie in activitatile curente;
  • recapatarea capacitatii de a trai placerea;
  • aducerea aminte a pierderii cu impact emotional just, adecvat;
  • prezenta spontaneitatii si a simtului ludic;
  • capacitatea de a putea observa ”castiguri” aparute din suferinta;
  • dorinta de a experimenta lucruri noi;
  • gestionare optima a emotiilor si a gandurilor;
  • prezenta unor perspective pozitive de viitor.

In cadrul asistarii psihologice de specialitate a persoanele care se confrunta cu un doliul complicat (si nu numai) alegerea celor mai potrivite metode si tehnici de interventie terapeutica vor tine intotdeauna cont de contextul experientei personale a celui asistat si de o serie de principii printre care: respectarea suferintei, respectarea ritmului si acceptarea neconditionata,  cu scopul de a stimula si facilita procesul de vindecare si integrare a pierderii.

Concluzii

Ranile sufletului, la fel ca toate ranile fizice, au nevoie de atentie si ingrijire adecvata astfel incat procesul de vindecare sa fie cat mai lin.
Atunci cand viata capata iar sens si speranta isi face simtita prezenta, cand bucuria e din nou traita si, mai ales cand s-a realizat adaptarea la noua identitate care s-a creat in contextul pierderii, se poate spune ca doliul a fost integrat.

O credinta care mi-a fost insuflata in timpul formarii mele profesionale este aceea ca traumele psihice reprezinta mult mai mult decat ocazii de durere sufleteasca si suferinta emotionala. Trauma psihica este o importanta sursa de invatare si de evolutie personala.

Bibliografie:

  1. Vasile, D. (2012). Trauma familiala si resursele compensatorii. Editia a II-a revizuita. Bucuresti: Editura SPER. (pp.16-17; 23-25).
  2. Nedelcea, C. (2012). Psihoterapia experientiala in lucrul cu emotiile. Contributii si repere. Bucuresti: Editura SPER.  (p.12).
  3. Fischer, G. si  Riedesser, P.  (2007). Tratat de Psihotraumatologie. Editia a II-a revizuita si adaugita. Bucuresti: Editura Trei. (p. 90; pp. 103-104).
  4. Ruppert, F. (2012). Trauma, atasament, constelatii familiale. Psihoterapia traumei. Bucuresti: Editura Trei.
  5. Vrasti, R. (2012). Ghid practic de interventie in criza. www.vrasti.org.
  6. Goleman, D.  (2001). Inteligenta emotionala. Bucuresti: Editura Curtea Veche.
  7. Bowlby, J. (2011). O baza de siguranta. Aplicatii clinice ale teoriei atasamentului. Bucuresti: Editura Trei.

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.