Cum se manifestă infecţia cu virusurile Coxsackie

Virusurile Coxsackie fac parte din categoria enterovirusurilor şi trăiesc în tractul digestiv. Acestea se pot transmite prin intermediul mâinilor nespălate și a suprafețelor contaminate. Aceste virusuri sunt o cauză obişnuită de infecţie la adulţi şi copii, dar pentru nou-născuţi poate fi fatală. Virusul  poate trăi câteva ore pe suprafeţe, iar acidul din stomac nu-l poate distruge. Simptomele debutează brusc cu dureri de cap, febră mare, dureri musculare, durere în gât, greaţă şi disconfort abdominal.

Semne şi simptome ale infecției

Un copil cu o astfel de infecţie poate prezenta doar febră, fără alte simptome, iar aceasta poate dura până la 3 zile. Aproximativ jumătate dintre copiii infectaţi nu prezintă niciun simptom. Perioada de incubaţie este de 1-2 zile.

Infecțiile cu virusurile Coxsackie pot duce la apariția:

  • bolii gură-mână-picior – se manifestă prin erupţii cutanate la nivelul gurii, dar şi pe tălpi sau în palme;
  • herapanginei – reprezintă o infecţie a gâtului care se manifestă prin apariţia ulcerelor pe amigdale și în cerul gurii;
  • conjuctivitei hemoragice – infecţie ce afectează albul ochiului, care debutează printr-o durere oculară, urmată de înroşirea şi umezirea ochilor, vedere neclară şi sensibilitate la lumină.

Virusurile Coxsackie pot cauza ocazional infecţii care necesită tratament în spital. Acestea sunt: meningita virală, encefalita şi miocardita.

Cât de contagioase sunt virusurile Coxsackie?

Virusurile Coxsackie se pot transmite prin intermediul mâinilor nespălate şi a suprafeţelor contaminate cu materii fecale. Virusul se poate transmite prin intermediul unor obiecte precum mesele pentru schimbarea scutecelor și jucăriile bebeluşilor, contaminate cu fluide corporale care conțin virusul. Deși persoanele de orice vârstă se pot infecta, majoritatea pacienților sunt copii mici. Femeile gravide pot transmite virusul Coxsackie nou-născuților, acest lucru provocând probleme grave. Astfel, în timpul sarcinii, acestea trebuie să-și anunțe ginecologul dacă prezintă simptome ale infecției, mai ales dacă sunt aproape de data nașterii.

Nu există tratament specific

Oamenii de ştiinţă nu au descoperit un tratament specific pentru această boală, simptomele dispar fără tratament antiviral specific în aproximativ 2 până la 10 zile. Cu toate acestea, în prezent este recomandat acetaminofenul, care reduce febra și disconfortul cauzat de dureri. Medicii consideră că apa de gură și spray-urile pot diminua disconfortul oral. Lichidele sunt, de asemenea, potrivite pentru a preveni deshidratarea, cu toate acestea, sucurile acide pot irita ulcerele bucale.

Infecția cu virusurile Coxsackie, metode de prevenţie

Specialiştii spun că spălarea mâinilor este cea mai bună metodă de protecţie. Aceştia sfătuiesc părinţii să-i înveţe pe cei mici să se spele des pe mâini, mai ales după ce au folosit toaleta şi înainte de a mânca. Jucăriile comune din şcoli şi grădiniţe trebuie adesea curăţate cu dezinfectant, deoarece virusul poate supraviețui pe obiecte zile întregi.

Surse: medicinenet.com; kidshealth.org

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.