Depresia, principalul factor al sinuciderii

Peste 30.000 de americani se sinucid in fiecare an si un numar estimat ca fiind de aproximativ 20 de ori mai mare au tentative de suicid. Aproximativ 90% din cei care se sinucid au una sau mai multe boli psihice, cel mai frecvent o depresie profunda. Cu cat depresia este mai severa, cu atat riscul de sinucidere este mai mare, la fel si daca depresia este tratata necorespunzator. Din punct de vedere psihologic, suicidul este vazut ca o consecinta suprema a unei boli psihice grave.

Depresia, semn de alarma

Exista cateva semne de alarma care pot indica riscul de sinucidere al unei persoane. Insa, simptomele se pot foarte usor confunda cu cele ale depresiei majore.

Astfel, persoanele care prezinta risc mare de suicid pot prezenta:

• amenintari cu moartea, desi presupunerea generala este ca individul care ameninta cu gestul, de cele mai multe ori nu merge pana la capat cu amenintarea;
• izolarea de ceilalti – oamenii care se gandesc la sinucidere au tendinta de a se autoizola, doresc sa fie singuri si isi exprima clar doleantele de a fi lasati in pace;
• schimbari drastice ale dispozitiei;
• dificultatea de a depasi pana si probleme minore;
• modificari grave ale personalitatii – o persoana cu intentii clare de suicid va suferi modificari ale alimentatiei, ale somnului si ale caracterului. Persoanele deschise pot deveni introvertite si invers;
• manifestari nepotrivite si periculoase; omul care considera ca nu mai are pentru ce trai isi va gasi hobby-uri care iI pot pune viata in pericol, de exemplu sporturi extreme.

Ce este monomania?

Cauza sinuciderii este atingerea nivelului maxim de sinnguratate interioara, disperare, tristete si neajutorare. Dorinta si placerea fireasca pentru viata sunt inlocuite cu atractia pentru moarte. Si totusi, este sinuciderea curba finala a depresiei, un moment de nebunie absoluta? Una dintre tezele abordate de Durkheim sustine ca sinuciderea este o forma de nebunie, dar nu poate fi decat o nebunie partiala si limitata la un singur act. In terminologia patologiei traditionale, delirul cu arie restrainsa se numeste MONOMANIE.

De exemplu, monomanul simte nevoia irationala si absurda de a bea, de a fuma sau de a injura, toate celelalte acte ale sale, ca si toate celelalte ganduri, fiind de o riguroasa certitudine. Aceasta teza a fost totusi abandonata, studii recente au demonstrat ca atunci cand o facultate mintala este afectata sunt afectate si celelalte.

Intrepatrunderea lor este atat de mare pentru ca nebunia sa o poată lovi pe una lasandu-le intacte pe celelalte. Concluzia lui Durkheim a fost aceea ca, daca nu exista monomanie, nu are cum sa existe nici o monomanie-sinucidere, si deci sinuciderea nu este o nebunie, un act nebunesc, incontrolabil.

Clasificarea sinuciderii

Clasificarea sinuciderii in functie de caracteristicile esentiale ale nebuniei – dupa Jousset si Moureau de Tours:

1. sinuciderea maniacala – bolnavul se decide sa execute fapta majora sI ireparabila pentru a scapa de un pericol sau de o rusine imaginara;
2. sinuciderea melancolica – este legata de o stare generala de depresie, de tristete exagerata; vede totul in negru, placerile nu-l mai atrag; viata i se pare plicticoasa si chinuitoare;
3. sinuciderea obsesiva – nu este cauzata de niciun motiv anume, nici imaginar, nici real, ci doar de ideea fixa a mortii, desi autorul stie exact ca nu are niciun motiv;
4. sinuciderea impulsiva sau automatismul sinucigas – dorinta de sinucidere nu este motivată, nici in raport cu realitatea, nici in functie de imaginatia bolnavului.

Dr. Adelina Gruia

Medic specialist medicină de familie