Despre infecțiile respiratorii – Partea a II-a

Dr. Răzvan Malacu,

Medic Specialist Medicină de Familie,

Clinicile Polisano Bucureşti

 

Continuare din ediția anterioară, noiembrie, nr. 104

Prevenție

Măsurile preventive presupun măsuri nespecifice, generale și măsuri specifice.

Măsuri nespecifice

Cel mai eficient mijloc de prevenție rămâne igiena personală, precum spălarea mâinilor cu săpun și apă din abundență.

Alte recomandări:

  • izolarea la domiciliu sau spital a celor bolnavi;
  • evitarea colectivității – serviciu, grădiniță, școală, spații închise supraaglomerate;
  • folosirea unei batiste sau a unui șervețel de unică folosință în cazul strănutului sau tusei; astfel se poate preveni răspândirea infecției;
  • spălatul mâinilor cu apă caldă și săpun după strănut, tuse;
  • vestimentație adecvată temperaturii de afară;
  • amânarea vizitelor la persoanele bolnave;
  • aerisirea încăperilor la domiciliu sau la locul de muncă;
  • alimentație sănatoasă cu multe fructe și legume; creșterea aportului de vitamine în alimentație, în special a vitaminei C, necesară fortificării sistemului imunitar;
  • mișcare fizică în aer liber, pentru că efortul fizic întărește organismul;
  • evitarea oboselii fizice și psihice prelungite;
  • evitarea fumatului activ sau pasiv și a consumului de alcool.

Măsuri specifice

Vaccinarea antigripală este o metodă profilactică importantă pentru prevenirea complicațiilor infecției gripale, în special pentru persoanele cu risc mare și pentru cele care îngrijesc pacienți cu gripă sau complicații ale acesteia:

  • Persoanele cu vârsta peste 65 ani
  • Copii sub 2 ani
  • Copii și adulți cu diverse afecțiuni cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice
  • Gravide, conform recomandărilor OMS
  • Copii și vârstnici instituționalizați
  • Persoane cu imunitate scăzută prin alte boli
  • Personalul medical

Recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății privind structura vaccinului gripal se realizează pentru fiecare sezon în parte. Un rol important îl joacă măsurile antiepidemice: la apariția primelor simptome, bolnavul trebuie să stea la pat și să cheme medicul la domiciliu. Acești pacienți, mai ales copiii, trebuie izolați din instituțiile de învățământ pentru a evita contaminarea celorlalți copii.

Trebuie avut în vedere faptul că o imunitate slabită este factor favorizant pentru instalarea prodromului de tip gripal cu complicațiile sale. Din acest motiv, este salutar să ajutăm organismul cu imunostimulatoare.

Câteva exemple de imunostimulatoare: tinctura de echinacea, tinctura de propolis, unele macerate glicerinice (Rosa canina, Ribes nigrum etc.) sau alte preparate din plante. Suplimentele de vitamina C plus Zn sunt, de asemenea, recomandate, la fel şi aportul de vitamine atât din produse farmaceutice, cât și din alimentație, produse apifitoterapice cum ar fi propolisul și mierea de albine. Nu în ultimul rând, este recomandat să folosim și tratamente homeopate. Atât pentru tratare, cât și pentru prevenție se folosesc produsele medicamentoase antivirale.

Analize recomandate

Se recomandă:

  • analize de sânge
  • analize de urină – pentru profilaxia complicațiilor
  • hemoculturile și culturile din secrețiile căilor respiratorii
  • examen copro
  • examene bacteriologice pe frotiu
  • cultură din exudat nazal și faringian, plus antibiogramă
  • exudat tonsilar
  • exudat endotimpanic
  • aspirat endotimpanic
  • timpanocenteză
  • miringotomia – incizia timpanului cu drenaj
  • timpanometria
  • examen otoscopic
  • audiometrie
  • rinoscopie
  • laringoscopie
  • teste pentru identificarea rapidă a antigenelor streptococice prin reacții de latex − aglutinare, enzimo-fluorescență și enzimo-imunologică
  • contraimunelectroforeza (CIE) identifică antigenul capsular polizaharidic
  • numărătoarea de leucocite și formula leucocitară, reactanții de fază acută (VSH, proteina C reactivă)
  • titrul ASLO
  • prezența anticorpilor față de antigenele specifice VEB și limfocite atipice (celule Downey) în sângele periferic (diagnostic diferențial cu mononucleoză infecțioasă)
  • imunofluorescența indirectă utilizând anticorpii monoclonali și hibridizarea ADN
  • examene virusologice și serologice specifice
  • proba de spută
  • radiografie de sinusuri, laterocervicală, cardio-pulmonară
  • EKG
  • CT scan și RMI
  • oxigenoterapie
  • intubație laringeană
  • dozarea gazelor sangvine
  • teste funcționale respiratorii
  • puncția și aspirația sinusale
  • evacuarea puroiului și chiuretarea mucoasei
  • corectarea deformațiilor nazale obstructive
  • extracții dentare
  • adenoidectomie
  • amigdalectomie
  • traheotomie
  • drenaj postural
  • biopsie pulmonară
  • examinare lichid de lavaj bronşic, lichid pleural, aspirat pulmonar, aspirat pleural

Tratamente frecvente

Tratamentul profilactic în cazul rinofaringitei constă în:

  • evitarea contactului cu persoanele bolnave (sugarii vor fi izolați și feriți de persoanele cu guturai);
  • triajul corect al copiilor bolnavi și purtătorilor de germeni în colectivități;
  • izolarea copilului este absolut necesară, deoarece orice rinofaringită este contagioasă, iar bolnavul este expus la suprainfecții bacteriene;
  • tratamentul stărilor morbide asociate: anemie, rahitism, alergie.

Tratamentul curativ. În primele 3-5 zile de boală nu există un tratament etiologic al rinofaringitei acute virale. Antibioterapia nu modifică tabloul clinic și nici durata evoluției.

Temperatura în camera copilului va fi de 18-20 0C, cu menținerea unei umidități suficiente; aerul uscat și supraîncălzirea favorizează complicațiile și recăderile. Alimentația va fi obișnuită în formele ușoare de boală.

Tratamentul local va asigura permeabilitatea nazală.

Secrețiile abundente vor fi aspirate cu o sondă fină sau cu o pompă mică de cauciuc. Instilații nazale cu decongestionante: efedrină soluție, 15-20 de minute înainte de alimentație (nu mai mult de 3-5 zile, deoarece produce iritație chimică); dezinfectante argentice. Sunt interzise la sugar și copilul mic soluțiile de antibiotice, nafazolina (rinofug), mentolul, soluțiile uleioase.

Febra peste 38,5 0C va fi combătută cu antitermice și proceduri fizice. Antibioticele sunt inutile în tratamentul rinofaringitei virale. Dacă febra persistă peste 3-5 zile, rinoreea devine purulentă, starea generală nu se ameliorează, se va prescrie un antibiotic sau chimioterapic. În anginele virale, tratamentul este simptomatic, local și general. În caz de suprainfecție bacteriană sau apariție a unor complicații bacteriene (otită, sinuzită), se vor administra antibiotice cu spectru larg. Anginele bacteriene necesită tratament general cu antibiotice. Pentru profilaxia complicațiilor tardive se recomandă urmărirea convalescenților timp de aproximativ o lună clinic și, eventual, paraclinic (examen de urină, ASLO).

Tratamentul local include gargară cu ser fiziologic, infuzie de mușețel, dezinfectante faringiene; sunt contraindicate badijonarea locală cu albastru de metilen care, prin producerea de leziuni chimice, favorizează diseminarea infecției. Repausul la pat este recomandat în perioada febrilă a bolii. Se recomandă o alimentație neiritantă cu acoperirea nevoilor calorice și hidrice.

Anginele bacteriene complicate vor fi tratate în spital. Abcesul periamigdalian complică îndeosebi angina streptococică. Tratamentul constă în incizie-drenaj și antibiotic. Se adaugă analgezice, comprese cervicale, aport suficient de lichide, repaus. Amigdalectomia, dacă este posibil, se evită înainte de vârsta de 4 ani.

În adenoidite, în formele acute se administrează antibiotice 5-7 zile. Tratamentul simptomatic constă în dezobstrucție nazală cu efedrină în ser fiziologic, antitermice, sedative, tratamentul stărilor morbide asociate (anemie, rahitism), alimentație corectă. În adenoiditele subacute și cronice se recomandă adenoidectomia. În sinuzite, tratamentul este medical și chirurgical.

Tratamentul antibacterian va avea o durată de 7-10 zile în formele acute și de 15-20 zile în sinuzitele cronice. În cazurile severe spitalizate, cu risc de complicații ale SNC, antibioterapia va cuprinde cefalosporine din generația a III-a.

Tratamentul local constă în restabilirea permeabilității nazale și asigurarea drenajului prin utilizarea decongestionantelor nazale sub formă de instilații sau aerosoli. Pentru durerea sinusală se recomandă comprese umede și calde aplicate local, antiinflamatoare nesteroidiene, analgezice. În rinita alergică sunt recomandate medicamente cu acțiune de stabilizare a mastocitelor, corticosteroizi cu acțiune topică.

Puncția sinusală și drenajul au indicație în formele grave ce asociază complicații ale sistemului nervos central, celulita orbitară, osteita, în cele care nu răspund la antibioterapie și în sinuzitele recurente. Se recomandă adenoidectomie, corectarea deformațiilor nazale obstructive, eventual extracții dentare. Profilaxia sinuzitei acute constă în tratamentul precoce și corect al rinofaringitei acute, tratamentul alergiei, anemiei, diatezei exudative.

În otita medie acută, diagnosticul impune antibioterapie corectă având în vedere riscul major al complicațiilor (mastoidita, meningita bacteriană, abces cerebral) care în era preantibiotică erau în 2% din cazuri cu mortalitate 50%. Alegerea antibioticului va avea în vedere germenii cel mai frecvent implicați în etiologia OMA și sensibilitatea acestora la antibiotice. În formele toxicoseptice se utilizează cefalosporine de generația a II-a sau a III-a i.v. sau asocieri de antibiotice.

În laringite, tratamentul constă în:

1. Restabilirea permeabilității căilor aeriene prin intubație nazotraheală sau traheotomie este procedura de primă intenție, fiind indicată chiar și în cazurile în care, inițial, insuficiența respiratorie nu este foarte gravă; complicațiile sunt reduse și extubarea va fi efectuată după 2-3 zile, în funcție de evoluția clinică a bolii.

2. Antibioterapia în perfuzie i.v. va fi inițiată imediat. În această boală potențial letală cauzată obișnuit de H. influenzae tip b, formele ampicilino-rezistente (10-20%) vor fi tratate adecvat până când sunt cunoscute datele privind sensibilitatea. Cefalosporinele de generația a III-a sunt active pe tulpinile de H. influenzae rezistente și au o bună penetrare în SNC.

3. Corticosteroizii pot fi utilizați pentru o perioadă scurtă cu scopul de a reduce edemul care se dezvoltă după intubație.

În traheitele și traheobronșitele acute virale, tratamentul este simptomatic. Se recomandă asigurarea unei atmosfere umede și hidratarea adecvată, calmante ale tusei, analgezice, antipiretice. Antibioticele nu sunt indicate.

În traheitele bacteriene, tratamentul trebuie instituit cât mai precoce posibil cu antibiotice administrate intravenos al căror spectru să acopere microorganismele probabil implicate. Culturile din membrana exudativă permit limitarea terapiei la antibioticul care acționează pe germenele izolat. În formele grave de traheită bacteriană poate fi necesară traheotomia.

În bronșiolita acută, tratamentul pentru formele ușoare și moderate poate fi aplicat ambulator, în cazul în care este posibilă urmărirea medicală sistematică. Tratamentul este simptomatic; importantă este umidificarea aerului inspirat, asigurarea unei bune hidratări, mijloace simple de îngrijire. Formele severe necesită spitalizare în mod obligatoriu. Antibioticele nu se administrează de rutină decât dacă sunt dovezi ale suprainfecției bacteriene. Obișnuit, se recomandă asocierea de antibiotic cu peniciline sau cefalosporine de generația I.

Eficiența bronhodilatatoarelor (β2-agoniști, teofilina) este controversată, deoarece obstrucția bronșiolară este în principal cauzată de edemul inflamator și prezența exudatului. Sunt recomandate doar în formele severe de boală. Corticosteroizii pe cale inhalatorie constituie astăzi medicația principală în cazurile de bronșiolite acute severe. În cazurile grave de insuficiență respiratorie acută cu apariția crizelor de apnee se impune terapie intensivă complexă cu intubație și ventilație mecanică.

În pneumoniile virale, tratamentul este simptomatic și constă în repaus la pat, antitermice, hidratare adecvată; în formele grave este necesară spitalizarea pentru oxigenoterapie sau respirație asistată, hidratare parenterală. Utilizarea antibioticelor este indicată când se suspectează suprainfecție bacteriană, mai ales în cazul copiilor foarte mici sau la pacienții cu risc.

În pneumoniile bacteriene, tratamentul constă în administarea de peniciline, majoritatea tulpinilor de pneumococ fiind sensibile la penicilină. În caz de alergie la penicilină se recomandă o cefalosporină sau eritromicină în formele uşoare.

Tratamentul suportiv

Este necesară spitalizarea mai ales în cazul în care prezintă stare toxică cu febră înaltă și există riscul agravării prin instalarea tabloului de insuficiență respiratorie acută. În funcție de intensitatea manifestărilor clinice și a semnelor fizice, pot fi necesare:

  • restabilirea permeabilităţii nazale prin aspirația secrețiilor din fosele nazale, cavitatea bucală
  • oxigenoterapie − aerosoli cu fluidifiante sau mucolitice
  • drenaj postural
  • corectarea acidozei
  • administrarea de tonice cardiace și diuretice
  • asigurarea echilibrului hidro-electrolitic și nutrițional
  • sedarea bolnavului

Tratamentul complicațiilor constă în folosirea de antibiotice în doze mari administrate i.v., eventual asocierea a două antibiotice.

Complicațiile infecțiilor respiratorii

Datele din literatură demonstrează că pacienții care au prezentat tuse sau infecții respiratorii recidivante în primii ani de viață pot avea o recrudescență a fenomenelor bronșice la adolescență și dezvoltă la vârsta adultă bronșită cronică mai frecvent decât în populația generală. Tusea persistentă la copil trebuie considerată întotdeauna un factor de risc pentru bronșita cronică a adultului. Aducem în discuție câteva complicații ale infecțiilor respiratorii la nivelul aparatului respirator: bronșiectazia, abcesul pulmonar, atelectazia, astmul bronșic, pleurezia purulentă sau empiemul, pneumotoraxul.

Bronșiectazia

Leziunile sunt asociate cu distrucția inflamatorie a peretelui bronșic și țesutului peribronșic și acumularea de material exudativ, cu caracter purulent în zonele ectazice și în bronhia dependentă, consecința procesului inflamator supraadăugat. Structurile bronșice sunt complet distruse cu dispariția sau dezorganizarea țesutului elastic și cartilaginos, dificil de recunoscut într-o masă de țesut fibros; glandele submucoase sunt sclerotice și țesutul peribronșic este hiperplazic; adesea coexistă abcese multiple în țesutul peribronșic și endarterita obliterantă a arteriolelor pulmonare. Parenchimul pulmonar este condensat cu alveole atrofice și distribuție caracteristică „în insule”.

Abcesul pulmonar

Abcesul pulmonar este un proces supurativ care apare din cauza necrozei septice a parenchimului pulmonar cu formarea unei cavități ce conține material purulent. Abcesele pot fi unice sau multiple. Numeroase condiții pot cauza sau favoriza apariția abcesului pulmonar: aspirația de corpi străini, aspirația de material infectat (după extracție dentară, adenoamigdalectomie), emboli septici proveniți dintr-o endocardită bacteriană sau tromboflebită. Abcesul poate complica o patologie pulmonară preexistentă ca bronșiectazia, chisturile congenitale, sechestrația pulmonară sau se poate dezvolta în cursul unei pneumonii stafilococice, cu bacterii gram-negative (Klebsiella și Pseudomonas), micotice sau infecții tuberculoase. În funcție de etiologie, debutul poate fi brusc sau subacut cu manifestări generale (febră, stare de rău, anorexie, pierdere în greutate) ce preced cu câteva zile simptomele respiratorii: tuse cu expectorație purulentă, durere toracică, dispnee și tahipnee. Complicațiile sunt reprezentate de diseminările hematogene, hemoptiziile, empiemul pleural.

Astmul bronșic are printre factorii declanșatori implicați în patogenia sa și infecțiile respiratorii prezente în primii ani de viață cu rol dominant în declanșarea bronhospasmului.

Pleurezia purulentă sau empiemul este cauzat, în ordinea frecvenței, de stafilococ, pneumococ, H. influenzae, K. pneumoniae, streptococ, E. coli, S. thyphi. Mai rar, empiemul apare în context septicemic prin diseminare hematogenă la distanță sau în infecția cu b. Koch care poate produce abcesul rece pulmonar. În general, empiemul complică o pneumonie, fiind prezent în cursul evoluției acesteia (empiem parapneumonic) sau în faza de rezoluție (empiem metapneumonic); de asemenea, poate fi secundar unui abces pulmonar sau mai rar abdominal.

Pneumotoraxul constă în pătrunderea aerului în cavitatea pleurală și apare într-o serie de condiții care determină o comunicare bronhopleurală.

La sugar, cauza cea mai frecventă este pneumonia stafilococică, pneumotoraxul producându-se prin ruperea pneumatocelelor care se asociază empiemului (piopneumotorax).

La vârstele succesive, pneumotoraxul poate apărea în cursul pneumoniilor bacteriene sau micotice, abcesului pulmonar, fibrozei chistice, tuberculozei cavitare și uneori miliare, astmului bronșic, prin ruperea unor chisturi sau bule de emfizem sau prin inhalarea unor substanțe chimice sau corpi străini și traumatisme toracice. Complicatiile meningiene (meningita cu Haemophilus influenzae) sunt excepționale, dar vor fi avute în vedere. Complicațiile urinare se manifestă prin hematurie, albuminurie, piurie.

Formele de angină virală dau foarte rar complicatii. Anginele streptococice pot da:

  • complicații precoce supurative: otită medie, sinuzită, mastoidită, limfadenită supurată, abces periamigdalian, abces retrofaringian, infecții ale căilor respiratorii inferioare;
  • complicații tardive, după 2-3 săptămâni: reumatism articular acut și glomerulonefrită acută difuză.

Abcesul periamigdalian complică îndeosebi angina streptococică.

Rinoreea mucopurulentă anterioră și posterioară este un alt simptom important în adenoidita acută. Complicațiile sunt reprezentate de otita medie catarală sau supurată, laringita, rinobronșita, adenoflegmonul cervical, abcesul retrofaringian.

Sinuzita etmoidală întâlnită la sugarul mic se caracterizează prin febră, compromiterea stării generale, semne de insuficiență respiratorie, edemul țesuturilor înconjurătoare (pleoapei superioare și rădăcinii nasului). Deși foarte rară astăzi, ea rămâne la fel de periculoasă prin complicațiile pe care le poate antrena: osteomielita maxilarului superior, septicemie, meningită, afectare SNC, celulită orbitară, osteită.

Otita medie acută este inflamația mucoasei care căptușește urechea medie cu revărsat endotimpanic; este de scurtă durată, poate da complicații supurative endocraniene și este posibilă cronicizarea.

Otita medie cronică se caracterizează prin otoree purulentă ce depășește 6 săptămâni de la episodul acut. Examenul otoscopic evidențiază perforația timpanului persistentă după dispariția exudatului din urechea medie și uneori prezența unui colesteatom ce determină evoluție îndelungată. Otita cronică colesteatomatoasă este produsă de germeni gram-negativi (Pseudomonas aeruginosa, Proteus).

Mastoidita (antrita) apare în cazurile incorect tratate, prin difuzarea procesului inflamator infecțios din urechea medie către celulele mastoidiene. În etiologie sunt implicați S. pneumoniae, S. aureus, S. pyogenes, H. influenzae și germeni anaerobi.

Mastoidita acută apare la sugarii eutrofici cu un tablou clinic zgomotos: febra înaltă, simptome generale intense (agitație, convulsii, diaree, vărsături), stare toxică. Examenul local relevă tumefacție mastoidiană dureroasă, expresie a necrozei celulelor mastoidiene cu tendință la abcedare.

Complicațiile intracraniene sunt reprezentate de meningita purulentă, abcesul cerebral, tromboflebita sinusurilor, abcesul extra- și subdural, hidrocefalie acută otogenă. Cele intratemporale constau în surditate de transmisie, labirintită, paralizie de nerv facial.

Complicațiile pneumoniilor

Pneumoniile cu Mycoplasma pneumoniae sunt rare și constau în afectare miocardică, pericardică, hematologică (anemie hemolitică autoimună), cele mai severe fiind complicațiile neurologice. Prognosticul este favorabil, însă au fost descrise reinfecții care ar avea rol în dezvoltarea unei patologii pulmonare cronice.

Acidoza respiratorie ințială se poate complica cu o componentă metabolică prin:

  • pierderi intestinale de baze (diaree);
  • travaliu al mușchilor respiratori cu producere de acid lactic;
  • neparticiparea rinichiului prin tulburări de irigare renală (oligurie, albuminurie, hematurie) la menținerea homeostaziei acido-bazice.

Pleurezia pneumococică cu lichid purulent complică 2-3% din pneumonii. Pericardita pneumococică este o complicație rară care apare ca rezultat al extinderii în vecinătate a procesului infecțios. Clinic, bolnavul prezintă dureri precordiale, frecătură pericardică, asurzirea zgomotelor cordului. În evoluție poate apărea tamponada cardiacă cu insuficiență cardiacă hipodiastolică. Abcesul pulmonar se manifestă prin creșterea volumului expectorației ce ia un aspect net purulent. Peritonita pneumococică și artrita sunt complicații rare, produse prin diseminare hematogenă. Alte complicații septice foarte rare sunt reprezentate de abcesul cerebral, abcesele musculare, mediastinita și limfadenita.

Pneumonia streptococică. În lipsa tratamentului antibiotic specific, pneumonia streptococică determină complicații supurative: pleurezie, bronșiectazie, pericardită, peritonită, artrite streptococice. În aceste condiţii, mortalitatea depășește 30%.

Pneumonie stafilococică. Indiferent de calea de pătrundere, germenii ajung în interstițiul pulmonar. Leziunile pulmonare sunt reprezentate de infarcte cauzate de emboli septici. Abcedarea este trăsătura caracteristică a pneumoniei stafilococice. Empiemul este determinat de propagarea procesului infecțios la pleură pe cale limfatică sau prin contiguitate.

Grupe de vârste afectate

Afectarea este destul de omogenă pe segmente de vârstă; conform INSP, pentru 2015 – 2016, cele mai multe cazuri clinice compatibile cu gripa s-au înregistrat la grupa de vârstă 15-49 ani (40,6%), urmate de grupele 5-14 ani (16,5%) și 0-1 an (15,3%), dar cele mai multe cazuri care au necesitat internarea au fost persoanele cu vârsta de peste 65 ani.

Cum se pot deosebi răceala și gripa

Deși la prima vedere pot avea manifestări asemănătoare, aceste tipuri de afecțiuni impun remedii diferite pentru tratare. Caracterul sezonier, cât și factorii de mediu, temperatura, umiditatea specifice pot influența semnificativ tipurile de afecțiuni care pot apărea. Astfel, o simplă răceală se va manifesta pe parcursul întregului an, cu precădere vara. În schimb, gripa apare mai mult în perioada de iarnă, noiembrie-februarie, când sistemul imunitar este mai vulnerabil din cauza schimbărilor bruște de temperatură și virusurilor gripale. Virozele respiratorii se transmit în special prin contactul direct sau indirect cu persoana contaminată, așadar sunt prezente tot timpul anului și depind foarte mult de abilitatea individuală a organismului de a se apăra în fața agenților patogeni.

Răceala este o infecție virală provocată în special de rinovirusuri, care afectează mucoasa nazală, sinusurile, faringele și căile respiratorii. De regulă, simptomele răcelii apar la trei zile de la infecție printr-o stare generală de disconfort, senzație de usturime, jenă dureroasă a faringelui și rinoree. Atunci când infecțiile virale se manifestă exclusiv asupra căilor aeriene superioare prin strănut excesiv, nas înfundat, secreții nazale abundente, putem vorbi despre instalarea virozei respiratorii.

Gripa este și ea o viroză respiratorie, fiind provocată de virusul gripal, care se manifestă mai amplu, ca o infecție a plămânilor și a căilor respiratorii. Anual, aceasta afectează aproximativ 12% din populație, iar primele semnale sunt date de febră, tuse, migrene și o stare generală alterată.

Este important de reținut că antibioticele nu sunt eficiente în cazul răcelilor, gripei și virozelor respiratorii, decât în cazul în care este vorba și de o infecție bacteriană asociată acestora. Altfel, acest tip de tratament aduce mai multe efecte secundare negative decât beneficii. Infecțiile respiratorii au debut asemănător răcelii și gripei, dar putem discuta cu certitudine despre acestea atunci când apare și o suprainfecție bacteriană a țesuturilor afectate de etapa virală. Doar în acest caz este utilă administrarea antibioticelor.

O răceală simplă debutează cu câteva strănuturi, rinoree, obstrucție nazală, fatigabilitate. În schimb, gripa are un debut brusc, cu febră mare de peste 39 de grade Celsius și este însoțită de frisoane, cefalee, mialgii, tuse puternică, fatigabilitate, inapetență. În plus, gripa este însoțită adesea de dureri musculare puternice. Acest simptom nu apare la o raceală, așa cum nici frisoanele nu își au locul în tabloul simptomatologic al unei viroze simple. Infecțiile respiratorii debutează brusc cu febră înaltă, frisoane, dureri la deglutiție, vărsături, dureri abdominale. Aceste simptome generale, în special disfagia, se pot intensifica până la imposibilitatea de alimentare cu trismus ca în flegmonul periamigdalian.

Durata fiecărei afecțiuni diferă. În timp ce răceala dispare în câteva zile, cam o săptămână, o gripă serioasă poate ține și câteva săptămâni. Durata infecțiilor variază în funcție de gradul, localizarea, complianța tratamentului.

Tratamentele recomandate se diferențiază în funcție de fiecare afecțiune, simptomatologie și tipul de infecție, însă este important ca toate să aibă o acțiune antiinflamatoare asupra căilor respiratorii infectate, antispastică pentru a calma tusea și emolientă pentru fluidizarea și eliminarea eficientă a secrețiilor nazale.

Dr. Răzvan Malacu

Cuvinte-cheie: , , ,