Diastaza abdominală postpartum: implicații clinice și metode de corecție

Diastaza abdominală, care nu trebuie confundată cu distensia abdominală, este o afecțiune care descrie separarea excesivă a mușchilor drepți abdominali pe linia mediană, ca urmare a lărgirii și subțierii liniei albe (linea alba). În context postpartum, această problemă dobândește relevanță clinică deosebită, întrucât are impact semnificativ asupra funcționalității musculaturii axiale de la nivelul trunchiului și asupra calității vieții femeii după naștere.

Chiar dacă frecvent este percepută drept o problemă preponderent estetică, diastaza abdominală are implicații biomecanice, musculoscheletale și urogenitale importante, care justifică, așadar, abordarea medicală riguroasă. Diastaza abdominală postpartum nu presupune un defect fascial propriu-zis, întrucât fascia mușchiului drept abdominal rămâne intactă. Prin urmare, nu trebuie confundată cu hernia ventrală, deși cele două entități pot coexista. Pacienta, pe de altă parte, ar trebui informată cu privire la natura (cel mai frecvent) benignă a acestei afecțiuni.

Considerente fiziopatologice în diastaza abdominală postpartum

De-a lungul evoluției sarcinii peretele abdominal este supus solicitării progresive și constante, pe fondul creșterii volumului uterin, fluctuațiilor hormonale și adaptărilor biomecanice absolut necesare pentru susținerea fătului. Diastaza abdominală în sarcină atinge valori extrem de mari în trimestrul al treilea de sarcină, incidența ajungând până la aproximativ 66%. Pe de altă parte, persistența postpartum este raportată la 30-60% dintre paciente. Deși într-un procent din cazuri tinde să regreseze spontan în primele luni după naștere, în majoritatea cazurilor se ajunge, însă, la forme persistente și simptomatice, care necesită abordare terapeutică.

Modificări hormonale specifice sarcinii și lăuziei

În timpul sarcinii, nivelurile crescute de relaxină, estrogen și progesteron determină modificări în țesutul conjunctiv, cu scăderea rigidității și creșterea complianței sale. Relaxina, mai ales, se pare că are un rol major în reducerea rezistenței mecanice a ligamentelor și fasciei abdominale, facilitând distensia peretelui abdominal. Aceste modificări, chiar dacă sunt fiziologice, absolut necesare evoluției normale a sarcinii, predispun la lărgirea liniei albe și la scăderea capacității acesteia de a se reface complet postpartum, crescând riscul de diastază abdominală persistentă.

Studiile bazate pe evaluări ecografice au demonstrat că distanța dintre mușchii abdominali, de o parte și de alta a liniei albe, crește progresiv pe parcursul sarcinii, atingând valori maxime în special la finalul celui de-al treilea trimestru. Deși se observă o reducere parțială a acesteia mai ales în primele 6 săptămâni postpartum, valorile rămân semnificativ mai mari comparativ, spre exemplu, cu valorile distanței dintre mușchii abdominali în primul trimestru. Acest lucru indică o recuperare structurală incompletă și va favoriza diastaza abdominală persistentă.

Modificări structurale și funcționale ale musculaturii abdominale

Pe lângă lărgirea liniei albe, drepții abdominali suferă și modificări funcționale importante. De exemplu, grosimea musculară și elasticitatea scad în timpul sarcinii, iar modulul de elasticitate rămâne redus și după naștere. Aceste modificări compromit capacitatea mușchilor abdominali de a genera tensiune adecvată și de a asigura stabilitatea trunchiului, favorizând astfel diastaza abdominală persistentă și apariția simptomatologiei.

Scăderea forței musculare centrale este corelată cu apariția durerilor lombare și disfuncțiile de postură, frecvent raportate la femeile cu diastază abdominală postpartum. Mai mult, din cauza absenței contracțiilor eficiente a musculaturii abdominale profunde se ajunge la o redistribuire defectuoasă a presiunii intraabdominale, cu suprasolicitarea structurilor lombare și pelvine, ca mecanism de compensare.

Factori mecanici specifici perioadei postpartum

Dilatarea progresivă a uterului exercită presiune constantă asupra peretelui abdominal anterior, ducând la alungirea și subțierea mușchilor drepți abdominali. În anumite situații, însăși poziția anterioară a fătului va concentra forțele de tracțiune asupra liniei albe de la nivel abdominal, în detrimentul distribuției uniforme a tensiunii. Această solicitare mecanică focalizată contribuie, în mod definitoriu, la separarea mușchilor abdominali și la diastaza abdominală postpartum.

Multiparitatea este un factor de risc major pentru diastaza abdominală, întrucât aceste solicitări mecanice repetate reduc capacitatea de recuperare a țesuturilor între sarcini. Mai mult, indicele de masă corporală crescut și retenția ponderală postpartum cresc presiunea intraabdominală și, prin urmare, favorizează diastaza abdominală persistentă.

Alternative de tratament abordate pentru diastaza abdominală postpartum

Abordarea terapeutică în diastaza abdominală postpartum trebuie individualizată, ținându-se în special cont de gradul separării musculare (severitate), simptomele asociate, dar și de impactul funcțional și dorințele pacientei. Tratamentul urmărește ameliorarea simptomatologiei asociate și restabilirea funcției și integrității musculare și biomecanice a pacientei, nu neapărat corecția estetică.

Kinetoterapie și tratament conservator

Abordarea conservatoare reprezintă prima linie de tratament și este recomandată în majoritatea cazurilor de diastază abdominală, în special în primele luni postpartum. Aceasta se bazează, în special, pe programe specializate de kinetoterapie sub îndrumarea unui specialist medical, care includ exerciții care vizează musculatura abdominală profundă, reeducarea posturală, precum și optimizarea biomecanicii trunchiului. Intervenția este, de regulă, inițiată la 6-8 săptămâni de la naștere, după involuția uterină. De asemenea, se mai pot purta diferite tipuri de orteze.

Deși în kinetoterapie se folosesc numeroase exerciții pentru a corecta diastaza abdominală, este important de știut că literatura de specialitate ne oferă puține dovezi în ceea ce privește eficiența lor pe termen lung. Studiile disponibile sunt variate, cu loturi mici de paciente diagnosticate cu diastază abdominală postpartum, iar rezultatele nu ne permit formularea unor recomandări care să fie standardizate. Totuși, kinetoterapie rămâne o opțiune rezonabilă, cu o eficiență potențială pe termen lung, chiar curativă, dar impactul asupra reducerii definitive a diastazei este variabil.

Chirurgia deschisă

În cazurile severe, simptomatice, refractare la tratamentul conservator, intervenția chirurgicală devine principala opțiune terapeutică. Chirurgia deschisă este asociată cu rate ridicate de succes (majoritatea studiilor raportează o rată de recurență de 0% la 6 luni după operație). În chirurgia deschisă, abordarea clasică constă în abdominoplastia cu incizie suprapubiană transverală, care permite expunerea completă a mușchilor drepți abdominali și a liniei albe.

Plicatura fasciei drepților abdominali poate fi realizată cu sau fără material protetic, plasa fiind indicată mai ales în prezența unei hernii asociate cu diastaza abdominală. Alte tipuri de incizii, bineînțeles, sunt rezervate cazurilor particulare, în funcție de patologia concomitentă potențial asociată și de considerentele chirurgicale individuale.

Abordarea laparoscopică

În diastaza abdominală abordarea laparoscopică este o alternativă minim-invazivă, având și rezultatele comparabile cu cele ale chirurgiei deschise. Aceasta este frecvent folosită în cazurile în care diastaza abdominală coexistă cu hernii ventrale, dar poate fi indicată și drept tratament exclusiv în diastaza abdominală postpartum persistentă.

Tehnica presupune plicatura fasciei rectus cu suturi simple sau suturi în dublu strat, folosind materiale absorbabile sau permanente. Majoritatea studiilor raportează rate reduse de recurență, cu beneficii suplimentare legate de morbiditatea postoperatorie redusă, durerea mult mai mică și, de asemenea, recuperarea mai rapidă a pacientei cu diastază abdominală.

Abordarea endoscopică

Tehnicile endoscopice, dezvoltate inițial în anii ’90, sunt asociate cu rate scăzute de complicații și cu un impact estetic favorabil pentru pacienta cu diastază abdominală. Mai mult, procedurile endoscopice pot fi convertite oricând în chirurgie deschisă în timpul intervenției, în cazurile în care acest lucru este necesar, motiv pentru care chirurgul trebuie să dispună de o pregătire foarte serioasă în specificul acestei abordări.

Într-un fel, abordarea endoscopică reprezintă „compromisul” între eficiența abordării deschise și reducerea traumatismului tisular asociat acesteia. Popularitatea abordării endoscopice, pe de altă parte, este în continuă creștere, fiind preferată de pacientele cu diastază abdominală datorită recuperării mai rapide, precum și datorită rezultatelor funcționale satisfăcătoare. Însă, deoarece este o tehnică destul de „pretențioasă”, este important ca chirurgul să fie deja familiarizat cu o astfel de abordare.

Bibliografie:

1. Jessen ML, Öberg S, Rosenberg J. Treatment Options for Abdominal Rectus Diastasis. Front Surg. 2019 Nov 19;6:65. doi: 10.3389/fsurg.2019.00065. PMID: 31803753; PMCID: PMC6877697. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6877697/;
2. Lall N, Walizai T, Elfeky M, et al. Diastasis recti. Reference article, Radiopaedia.org (Accessed on 09 Dec 2025) https://doi.org/10.53347/rID-62491 Link: https://radiopaedia.org/articles/diastasis-recti;
3. Hall H, Sanjaghsaz H. Diastasis Recti Rehabilitation. [Updated 2023 Aug 8]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK573063/;
4. Radhakrishnan M, Ramamurthy K. Efficacy and Challenges in the Treatment of Diastasis Recti Abdominis-A Scoping Review on the Current Trends and Future Perspectives. Diagnostics (Basel). 2022 Aug 24;12(9):2044. doi: 10.3390/diagnostics12092044. PMID: 36140446; PMCID: PMC9498119. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9498119/;
5. Du Y, Huang M, Wang S, Yang L, Lin Y, Yu W, Pan Z, Ye Z. Diastasis recti abdominis: A comprehensive review. Hernia. 2025 Jul 7;29(1):222. doi: 10.1007/s10029-025-03417-5. PMID: 40622579; PMCID: PMC12234620. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12234620/;
6. Nahabedian MY. Management Strategies for Diastasis Recti. Semin Plast Surg. 2018 Aug;32(3):147-154. doi: 10.1055/s-0038-1661380. Epub 2018 Jul 24. PMID: 30046291; PMCID: PMC6057788. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6057788/.

Foto: Shutterstock

Andrei Cioată