Insuficiența cardiacă: factori de risc, simptome, tratament și management pe termen lung

Anual, în România, sunt diagnosticate circa 44.000 de cazuri noi de pacienți cu insuficiență cardiacă. Iar dintre acele cazuri care necesită internare în spital, 1 din 7 pacienți au această afecțiune. La nivelul țării, un procent de 4,7% din populație suferă de insuficiență cardiacă, ceea ce face ca această patologie să fie o problemă de sănătate publică, cu un impact semnificativ asupra sistemului de sănătate.

Ce este insuficiența cardiacă

Insuficiența cardiacă sau insuficiența cardiacă congestivă se definește ca afecțiunea prin care inima se află în incapacitate de a pompa suficient sânge către organele și țesuturile din corp.

Tipuri de insuficiență cardiacă

În funcție de localizare, se clasifică în:

• insuficiență cardiacă stângă – scade performanța ventriculului stâng, ceea ce duce la o reducere a debitului cardiac urmată de congestie pulmonară și simptome respiratorii: dispnee, ortopnee, tuse, edem pulmonar;
• insuficiență cardiacă dreaptă – scade performanța ventriculului drept; este declanșată frecvent de boală pulmonară cronică sau de propagarea insuficienței cardiace stângi.

În funcție de fracția de ejecție (este clasificarea funcțională cea mai utilizată în practica medicală), vorbim despre:

• insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție redusă (< 40%): ventriculul stâng este dilatat, slăbit, cu capacitate de contracție redusă, pomparea sângelui este ineficientă;
• insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție păstrată (≥ 50%): ventriculul stâng este în cele mai multe cazuri hipertrofiat, rigid și nu se relaxează eficient în timpul diastolei.

În funcție de severitatea simptomelor – există clasificarea NYHA – New York Heart Association, bazată pe toleranța la efort:

• clasa I – activitatea fizică obișnuită nu provoacă simptome;
• clasa II – simptomele apar la efort moderat;
• clasa III – simptomele sunt prezente la effort minim;
• clasa IV – simptomele sunt prezente inclusiv în perioada de repaus, ceea ce duce la pacienți aflați în imposibilitate de a efectua orice tip de activitate fără disconfort.

Factori de risc pentru insuficiența cardiacă

Asocierea mai multor factori de risc poate duce la declanșarea insuficienței cardiace:

• istoric familial de boli cardiace – riscul e crescut în cazul unor antecedente genetice;
• sedentarismul și alimentația incorectă – sunt factori indirecți care duc la declanșarea altor afecțiuni asociate cu insuficiența cardiacă;
• fumatul și consumul de alcool;
• obezitatea – suprasolicită inima;
• diabetul zaharat – afectează vasele sangvine;
• infarctul miocardic anterior – afectează mușchiul cardiac și funcționalitatea acestuia;
• hipertensiunea arterială – presiunea crescută exercitată la nivelul pereților arteriali suprasolicită inima;
• boala coronariană – aportul de sânge la nivelul inimii este redus prin blocarea arterelor coronare.

Simptome în insuficiență cardiacă

În funcție de severitatea insuficienței cardiace și de tipul afecțiunii, simptomele pot fi variabile:

• dispnee – în timpul activităților fizice sau în decubit dorsal;
• oboseală cronică și stare de slăbiciune generală- ca urmare a oxigenării deficitare a țesuturilor;
• apariția edemelor – la nivelul gleznelor, picioarelor sau abdomenului;
• palpitații și tahicardie;
• creștere rapidă în greutate ca urmare a retenției de lichide;
• tuse persistentă sau șuierat – în special pe perioada nopții;
• stări de confuzie și dificultate în concentrare- ca urmare a reducerii fluxului sanguin cerebral.

Pacienții trebuie să înțeleagă riscul insuficienței cardiace care progresează: aceasta poate deveni debilitantă și pacientul va necesita spitalizare frecventă.

Tratament pentru insuficiență cardiacă

Scopul tratamentului pentru insuficiența cardiacă este de a:

• ameliora simptomele;
• preveni progresia bolii;
• reduce riscul de apariție a complicațiilor.

Pentru ca scopul să fie atins e nevoie de îmbinarea tratamentului medicamentos cu modificarea stilului de viață. În cazurile în care boala progresează se va apela și la tratamnt chirurgical.

Tratamentul medicamentos pentru insuficiența cardiacă:

• inhibitori ai enzimei de conversie – IEC și blocanți ai receptorilor de angiotensină – BRA reduc tensiunea arterială și protejează inima;
• beta-blocante – scad ritmul cardiac și reduc stresul asupra inimii;
• diuretice – ajută la eliminarea excesului de lichide, reduc edemele și dificultățile respiratorii;
• antagoniști aldosteronului – reglează echilibrul de sodiu și apă;
• inhibitori SGLT2 – sunt recomandați în insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție redusă.

Tratamentul chirurgical al insuficienței cardiace:

• implantarea unui defibrilator cardiac;
• terapia de resincronizare cardiacă;
• by-pass-ul coronarian sau înlocuire de valvă;
• transplant cardiac.

Managementul insuficienței cardiace

Când monitorizăm pacienți cu insuficiență cardiacă trebuie să stabilim anumite obiective pe termen lung; pentru acest lucru e recomandat să ținem cont de următoarele aspecte:

• încetinirea progresiei bolii;
• prevenirea spitalizărilor recurente;
• controlul simptomelor;
• îmbunătățirea sau menținerea calității vieții;
• reducerea mortalității.

Pentru atingerea acestor obiective se au în vedere următoarele măsuri.

• Monitorizarea aderenței pacientului la tratament (atât pentru insuficiența cardiacă, cât și pentru alte patologii asociate) prin:

• consult regulat la cardilog și medic de familie;
• monitorizarea simptomelor;
• evaluări periodice ale funcției renale și reevaluarea funcției ventriculare (ecografie);
• ajustarea tratamentului în funcție de toleranță și răspunsul pacientului.

• Modificarea stilului de viață al pacientului. Se vor face următoarele recomandări:

• regim hiposodat <2- 3 grame/zi pentru reducerea retenției de lichide. În caz de retenție se limitează aportul de lichide consummate zilnic: 1,5- 2 litri maxim/zi.
• evitarea grăsimilor saturate, zahărului și alcoolului;
• adoptarea unei diete bogată în legume, fructe, cereale integrale și proteine din carne slabă;
• activitate fizică regulată (inclusiv exerciții ușoare de aerobic), adaptată capacității funcționale a pacientului;
• renunțarea la fumat (crește riscul de progresie a afecțiunii) și la alcool (agravează disfuncția miocardică).

• Asigurarea că pacientul înțelege riscurile insuficienței cardiace astfel încât să fie deschis la autoeducare în privința gestionării bolii:

• auto-monitorizarea greutății zilnice: dacă în 2- 3 zile se observă o creștere în greutate de 2 kg, acesta poate fi un semn de retenție de lichide;
• recunoașterea simptomelor agravante: dispnee, edeme, oboseală accentuată;
• respectarea strictă a tratamentului.

• Monitorizarea regulată și tratarea comorbidităților asociate insuficienței cardiace:

• hipertensiune arterială;
• diabet zaharat;
• apnee în somn;
• anemie;
• dislipidemie;
• boală renală cronică.

În cazul pacienților cu insuficiență cardiacă severă pentru managementul bolii se poate apela la:

• terapie de resincronizare cardiacă – CRT;
• defibrilatoare implantabile – ICD pentru prevenirea morții subite;
• dispozitive de asistență ventriculară – VAD;
• transplant cardiac (opțiune viabilă pentru pacienți tineri, fără alte comorbidități).

Este recomandat ca pacienții cu risc de a dezvolta insuficiență cardiacă să fie informați printr-o comunicare deschisă și pe înțelesul tuturor astfel încât să fie deschiși adoptării unor schimbări necesare ce țin de ei (ex. modificarea alimentației, introducerea unei rutine de exerciții în programul zilnic) în vederea prevenirii apariției afecțiunii.

Foto: Shutterstock

Dr. Alin Popescu

medic primar medicină sportivă
secretar general S.Ro.M.S., manager medical F.R. Rugby