Osteocondrom: manifestări clinice, localizări frecvente și evoluție

Osteocondromul este cea mai frecventă tumoră osoasă benignă, reprezentând aproximativ 20 –50% din totalul tumorilor benigne ale osului. Leziunea se dezvoltă la suprafața osului și este alcătuită din os cortical și medular în continuitate directă cu structura osoasă subiacentă, fiind acoperită de un capac de cartilaj hialin.

Continuitatea corticalei și a canalului medular cu osul gazdă reprezintă criteriul imagistic patognomonic al osteocondromului. Leziunile pot fi solitare sau multiple, iar forma multiplă apare în cadrul exostozelor multiple ereditare (HME), afecțiune genetică cu transmitere autozomal dominantă.

În majoritatea cazurilor, osteocondromul este descoperit întâmplător la investigațiile imagistice efectuate pentru alte afecțiuni, deoarece rămâne mult timp asimptomatic.

Cauzele și factorii de risc pentru osteocondrom

Osteocondromul poate apărea ca leziune izolată sau ca manifestare a exostozelor multiple ereditare. Forma solitară este cea mai frecventă și apare spontan, fără un factor declanșator identificabil. În schimb, forma ereditară este determinată de mutații ale genelor EXT1 și EXT2, implicate în sinteza heparan–sulfatului și în reglarea proliferării cartilajului de creștere. Alterarea acestor mecanisme duce la dezvoltarea mai multor excrescențe osteocartilaginoase în apropierea cartilajelor de conjugare.

Există și osteocondroame secundare, care apar după fracturi Salter-Harris, intervenții chirurgicale asupra cartilajului de creștere sau radioterapie. Osteocondromul reprezintă cea mai frecventă tumoră osoasă benignă indusă de iradiere, intervalul dintre expunerea la radiații și apariția leziunii variind între 3 și 17 ani.

În cazuri rare, un osteocondrom preexistent poate suferi transformare malignă, cel mai frecvent către condrosarcom de grad scăzut. Acest risc este semnificativ mai mare la pacienții cu exostoze multiple ereditare decât la cei cu leziuni solitare.

Din punct de vedere epidemiologic, osteocondromul reprezintă aproximativ o treime dintre toate tumorile osoase benigne și 10–15% din totalul tumorilor osoase. Aproape 75% dintre cazuri sunt diagnosticate înaintea vârstei de 20 de ani, iar sexul masculin este afectat mai frecvent.

Forma solitară reprezintă aproximativ 85% dintre cazuri și este de aproape șase ori mai frecventă decât exostozele multiple ereditare. În HME, antecedentele familiale sunt identificate la aproximativ două treimi dintre pacienți. Boala debutează, de regulă, în primul deceniu de viață, peste 80% dintre pacienți fiind diagnosticați înaintea vârstei de 10 ani.

Localizări frecvente ale osteocondroamelor

Osteocondroamele se dezvoltă aproape exclusiv în oasele formate prin osificare encondrală, având origine la nivelul metafizelor, în apropierea cartilajelor de creștere. Cele mai frecvente localizări sunt:

• femurul, în special metafiza distală;
• tibia proximală;
• humerusul proximal;
• regiunea genunchiului;
• pelvisul;
• scapula;
• coloana vertebrală (rar);
• coastele (foarte rar).

Femurul este osul cel mai frecvent afectat, fiind implicat în aproximativ o treime dintre cazuri. Tibia și humerusul urmează ca frecvență, fiecare reprezentând 10–20% dintre leziuni. Osteocondroamele localizate în jurul genunchiului sunt deosebit de frecvente ca urmare a dezvoltării intense a cartilajelor de creștere din această regiune.

Osteocondromul localizat la nivelul pelvisului, scapulei sau coloanei vertebrale este mai puțin obișnuit, dar are o importanță clinică mai mare deoarece poate comprima structurile neurovasculare sau organele învecinate. Osteocondromul vertebral și costal este excepțional, fiind descris doar în serii restrânse de cazuri.

Tabloul clinic al pacientului cu osteocondrom

În majoritatea situațiilor, osteocondromul este complet asimptomatic și este identificat incidental pe radiografiile efectuate pentru traumatisme sau alte patologii osteoarticulare.

Cea mai frecventă manifestare simptomatică este apariția unei formațiuni dure, nedureroase, palpabile la nivelul osului afectat. În zonele superficiale, precum tibia proximală sau coastele, excrescența poate determina un disconfort estetic important, chiar în absența durerii.

Pe măsură ce leziunea crește, simptomatologia apare prin efect de masă asupra structurilor învecinate. Durerea este determinată mai degrabă de complicații decât de tumora propriu-zisă și poate fi consecința bursitei, fracturii pediculului osteocondromului, conflictului mecanic cu tendoanele sau, mai rar, transformării maligne.

Manifestări neurologice și vasculare

Compresia structurilor neurovasculare este întâlnită în special dacă osteocondromul se localizează în jurul genunchiului. Artera poplitee, nervul peronier comun și nervul tibial posterior sunt structurile afectate cel mai frecvent.

Pacienții cu un astfel de osteocondrom pot acuza parestezii, amorțeală, slăbiciune musculară sau modificări ale sensibilității. Compresia vasculară poate determina diminuarea pulsului periferic, modificări de culoare ale tegumentelor, ischemie distală, tromboză arterială sau venoasă, pseudoanevrisme și, în cazuri rare, anevrisme adevărate.

Iritația țesuturilor moi

În anumite localizări, osteocondromul se dezvoltă în imediata vecinătate a tendoanelor, ligamentelor sau burselor seroase, determinând iritație mecanică în timpul mișcărilor. Pacienții pot prezenta durere locală, limitarea amplitudinii articulare și senzația de frecare sau blocaj la mobilizare.

Compresia repetată asupra țesuturilor moi favorizează apariția burselor reactive și a bursitei secundare, una dintre cele mai frecvente cauze de durere la pacienții cu osteocondrom. Inflamația bursei poate mima clinic creșterea rapidă a tumorii.

Manifestări vertebrale

Osteocondromul vertebral este rar, însă poate avea consecințe importante. Osteocondroamele dezvoltate în apropierea articulațiilor intervertebrale pot modifica biomecanica coloanei vertebrale și favoriza apariția cifozei sau spondilolistezisului.

Deși majoritatea leziunilor rămân extracanaliculare, extinderea către canalul vertebral poate produce compresie medulară sau radiculară, manifestată prin durere, parestezii, deficit motor și tulburări de mers. În aceste situații, diagnosticul și tratamentul chirurgical trebuie stabilite precoce pentru prevenirea sechelelor neurologice permanente.

Manifestările exostozelor multiple ereditare (HME)

Exostozele multiple ereditare sunt, de regulă, asimptomatice la naștere, însă aproape jumătate dintre pacienți dezvoltă formațiuni osoase vizibile până în jurul vârstei de 5 ani, iar peste 80% sunt diagnosticați înainte de vârsta de 10 ani.

Spre deosebire de forma solitară, HME este însoțită frecvent de deformări scheletice progresive, determinate de afectarea cartilajelor de creștere. Printre cele mai caracteristice modificări se numără genu valgum, valgusul gleznei și coxa valga, la care se pot asocia discrepanțe de lungime între membre, devieri radiale sau ulnare ale antebrațului și scurtarea metacarpienelor, metatarsienelor ori falangelor.

Unii pacienți dezvoltă displazie acetabulară, conflict femuro–acetabular, modificări degenerative precoce ale articulațiilor sau instabilitate articulară, cu subluxații și luxații ale șoldului, rotulei sau talusului. Aceste deformări pot afecta semnificativ mersul și capacitatea de desfășurare a activităților zilnice.

Evoluția osteocondromului și prognosticul asociat

Osteocondromul are un prognostic excelent. Majoritatea leziunilor rămân stabile, sunt asimptomatice și nu necesită tratament chirurgical. Atunci când apar durere, limitare funcțională sau complicații mecanice, excizia completă conduce, de regulă, la dispariția simptomelor și la recuperarea mobilității articulare.

Transformarea malignă este rară în forma solitară, fiind estimată la sub 1% dintre pacienți. În schimb, la persoanele cu exostoze multiple ereditare riscul este mai mare, studiile recente indicând o probabilitate de aproximativ 3–5% de dezvoltare a unui condrosarcom secundar, deși în literatura mai veche au fost raportate procente mai ridicate.

Suspiciunea de malignizare apare în special la adulții la care osteocondromul continuă să crească după încheierea maturării scheletice, devine dureroasă sau dezvoltă un capac cartilaginos cu grosime crescută.

Recidiva după tratamentul chirurgical al unui osteocondrom este foarte rară atunci când excizia este completă și include întreaga calotă cartilaginoasă împreună cu pericondrul. Persistența acestor structuri poate permite reluarea creșterii tumorale.

Evoluția în timp a osteocondromului

Evoluția naturală urmează, în general, două etape distincte. Prima corespunde perioadei de creștere scheletică, când un fragment al cartilajului de conjugare se dezvoltă excentric și continuă procesul de osificare encondrală. Astfel ia naștere excrescența osoasă caracteristică, cu aspect sesil sau pediculat, orientată progresiv în direcția opusă articulației vecine pe măsură ce osul se alungește.

După atingerea maturității scheletice, creșterea osteocondromului se oprește în majoritatea cazurilor. La fete acest moment coincide, în general, cu vârsta de aproximativ 14 ani, iar la băieți în jurul vârstei de 16 ani. Persistența creșterii după această perioadă, apariția durerii fără o explicație mecanică evidentă sau modificarea rapidă a dimensiunilor leziunii reprezintă semnale de alarmă care impun investigații imagistice suplimentare, în special prin RMN, pentru excluderea transformării într-un condrosarcom.

Bibliografie:

1. Bailescu I, Popescu M, Sarafoleanu LR, Bondari S, Sabetay C, Mitroi MR, Tuculina MJ, Albulescu DM. Diagnosis and evolution of the benign tumor osteochondroma. Exp Ther Med. 2022 Jan;23(1):103. doi: 10.3892/etm.2021.11026. Epub 2021 Dec 1. PMID: 34976145; PMCID: PMC8674953. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8674953/;
2. Gaillard F, Porter A, Rasuli B, et al. Osteochondroma. Reference article, Radiopaedia.org (Accessed on 11 Jul 2026). Link: https://radiopaedia.org/articles/osteochondroma;
3. Mabrouk A , Alabdullrahman LW, Byerly DW. Osteochondroma. [Updated 2024 Feb 26]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2026 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK544296/;
4. Sharma P, Bhrambhatt P, Kumar G, Saini M, Raj S. Osteochondroma With Odd Clinical and Radiological Presentation. Cureus. 2024 Jul 21;16(7):e65048. doi: 10.7759/cureus.65048. PMID: 39165455; PMCID: PMC11335184. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11335184/;
5. Tepelenis K, Papathanakos G, Kitsouli A, Troupis T, Barbouti A, Vlachos K, Kanavaros P, Kitsoulis P. Osteochondromas: An Updated Review of Epidemiology, Pathogenesis, Clinical Presentation, Radiological Features and Treatment Options. In Vivo. 2021 Mar-Apr;35(2):681-691. doi: 10.21873/invivo.12308. PMID: 33622860; PMCID: PMC8045119. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8045119/.

Foto: Shutterstock

Andrei Cioată