Patologia tendonului achilean: elemente de bază

Kinetoterapeut Bogdan Gherghiceanu, Ortho Rehab Center

Dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă, F.R. Rugby

Rezumat:

Afectarea dureroasă a tendonului sau tendinopatia este frecventă și adesea dificil de gestionat. Anterior, acest tip de leziune a fost cunoscut sub numele de tendinită, sufixul „ită” sugerând o patologie inflamatorie. Frecvent, există o cronicizare a acestei inflamații și atunci vorbim de tendinoză.  Patologia observată în studiile de laborator indică un răspuns relativ lent și incomplet al tendonului de a se adapta forţelor biomecanice care acționează asupra lui în cadrul activităţilor fizice zilnice şi a sportului.

Cuvinte-cheie: tendon, tendinopatie, inflamație

Abstract:

Painful tendon or tendinopathy is common and often difficult to manage. Previously, this type of lesion was known as tendinitis, the “it” suffix suggesting an inflammatory pathology. Frequently, there inflammation gets chronic – tendinosis. Pathology observed in laboratory studies indicates a relatively slow and incomplete response of the tendon in adapting to the biomechanical forces acting on it in daily physical activity and sport.

Keywords: tendon, tendinopathy, inflammation

Cuprins articol

  1. Anatomia zonei achileane
  2. Terminologie
  3. Semne ale tendinitei achileane
  4. Prevenirea tendinitei achileane
  5. Grade de leziuni ale tendonului
  6. Diagnostic
  7. Extrinsec vs. intrinsec
  8. Patologia achileană
  9. Tratament
  10. Discuții
  11. Bibliografie

Numele Achile este o combinație a două cuvinte grecești care împreună înseamnă „durerea poporului”. Tendonul care poartă numele eroului grec Achilles, în onoarea singurei sale slăbiciuni, are drept principală patologie tendinita achileană care reprezintă aproape 10 procente din accidentările sportive (atât în sportul amator, cât și în cel profesionist).

Leziunile tendonului achilean sunt frecvent asociate cu exerciţiile repetitive. Sportivii care participă la activități fizice specifice, care implică sărituri repetate și alergări sunt predispuși la apariția unor patologii ale tendonului achilean. Patologia tendonului achilean poate fi redusă prin urmărirea unui program de antrenament progresiv corespunzător, care permite adaptarea acestuia la sarcini excentrice crescute. Anumite disfuncții biomecanice și schimbările degenerative legate de vârstă, predispun, de asemenea, un atlet la leziunile tendonului achilean. Pentru a preveni accidentările, sportivii cu aceste disfuncții ar trebui să urmeze un program de stretching pentru partea inferioară a tendonului şi pentru dezvoltarea musculaturii gambei. Patologia tendonului achilean poate fi, de obicei, tratată cu succes printr-un program conservator de reabilitare care include modificarea antrenamentului și încorporează exerciţii excentrice pentru creşterea forței tricepsului sural. Sportivul, fie el amator sau profesionist, trebuie să fie conștient de faptul că dispariția patologiei tendonului achilean poate dura o perioadă relativ lungă de timp. După ce tendonul achilean își recapătă funcția și devine nedureros, spontan la palpare și la efort, sportivul trebuie să urmărească atent un program specific de antrenament adecvat pentru a preveni reaccidentarea. Uneori, leziunile tendonului achilean sunt rezistente la terapia conservatoare. În astfel de cazuri, poate fi necesară o intervenție chirurgicală și o reabilitare corespunzătoare pentru îndepărtarea țesutului degenerativ de la nivelul tendonului sau paratendinos, pentru a permite vindecarea, dar mai ales restaurarea corespunzătoare a rezistenței și funcției.

Anatomia zonei achileane

Tendonul lui Achile este cel mai gros (voluminos) și mai puternic tendon al corpului omenesc.  Este un țesut fibros puternic, neelastic. Tendonul nu are o teacă sinovială adevărată, ci este cuprins într-un țesut peritendinos.

Chiar dacă formaţiunile înconjurătoare sunt puternic vascularizate, alimentarea tendonului cu sânge este foarte săracă. Sursa de sânge a tendonului achilean este evidentă în 3 locații: joncțiunea mușchi-tendon, de-a lungul tendonului și la inserția tendonului pe osul calcaneu.  Densitatea vasculară este mai mare proximal și mai puțină în partea mediană a tendonului. Există o  zonă relativă de avascularizaţie de 2 până la maximum 6 cm de la inserţia tendonului pe osul calcaneu, care este mai vulnerabilă la degenerare și vătămare (ruptură). Această zonă poate fi un posibil factor care contribuie la dezvoltarea diferitelor forme de tendinopatie. Debitul sangvin scade odată cu vârsta și poate afecta vindecarea tendinopatiilor achileane.

Factorii primari care produc accidentări la nivelul tendonului achilean în rândul atleţilor (de exemplu alergătorii de distanțe mijlocii și lungi) sunt: erori de antrenament, cum ar fi o creștere bruscă în activitate, o creștere bruscă a intensității antrenamentului (distanță, frecvență), reluarea antrenamentelor la o intensitate prea ridicată după o perioadă lungă de timp de inactivitate și dacă se antrenează pe un teren neuniform.

Disfuncția tendonului achilean poate fi, de asemenea, legată de probleme posturale (de exemplu pronaţia), încălțăminte neadecvată activităţii fizice desfășurate (în general adidași care nu oferă sprijin pentru zona călcâiului) și o musculatură contractată. Aceste elemente sunt valabile și la cei care nu fac sport în mod frecvent.

Accidentările tendonului achilean acoperă un spectru de tulburări, iar nomenclatorul și clasificarea acestor leziuni în literatură sunt confuze. Deși termenul „tendinită” este adesea folosit pentru a descrie durerea și inflamarea tendoanelor, celulele inflamatorii sunt rar observate în probele de biopsie ale tendoanelor îngroșate și inflamate, cu excepția cazului în care s-au produs rupturi ale tendonului. Diferitele entități histopatologice par să fie responsabile pentru durerea tendonului achilean, iar Maffulli și Kader (2002) au sugerat următorul fapt: combinaţia dintre durere, inflamare și performanțe depreciate ar trebui să fie etichetate ca „tendinopatie achileană”. Rolul și tipul inflamației în tendinopatie rămâne încă o chestiune în dezbatere.

Leziunile  tendonului achilean sau ale învelişului lui – țesutul peritendinos numit în ultimul timp și „paratenon” –  pot fi rezultatul unei suprasolicitări, antrenament necorespunzător, anomalii ale mersului, schimbări degenerative legate de vârstă sau încălțăminte necorespunzătoare. Alergătorii amatori care cresc prematur intensitatea, durata și/sau frecvența sesiunilor de antrenament sunt predispuși la leziuni ale tendonului achilean, deoarece tendonul lui Achile nu are timp să se adapteze solicitărilor crescute.

Tendonul achilean este supus forțelor de tracțiune de până la 12,5 ori greutatea corporală (9 kilonewton [kN]) în timpul sprintului și de la 6 la 8 ori greutatea corporală în timpul practicării atletismului (sărituri sau ciclism). Din cauza dimensiunilor și cerințelor sale funcționale tendonul achilean este susceptibil la leziuni acute și cronice și este direct sau mai frecvent indirect implicat în multe patologii ale piciorului și articulației gleznei.

Elemente de terminologie

Tendinopatia achileană  este un termen larg care poate fi aplicat la orice tulburare ce afectează tendonul lui Achile. Clain și Baxter  au clasificat  tendinopatia achileană  ca fiind  inserțională  și non-inserţională, o distincție care trebuie să fie făcută deoarece cele două condiții sunt tulburări distincte care au fiziopatologii și opțiuni diferite de tratament. Patologia achileană non-inserțională poate implica zona peritendinoasă („paratenon”), tendonul sau ambele. Puddu și colab. (1976) descriu leziunile  non-inserţionale ale tendonului achilean ca peritendinită pură (stadiul I), peritendinită cu tendinoză (stadiul 2) și tendinoză (etapă 3). Reddy și colab. (2009) au constatat că se complică și mai mult orice algoritm de tratament propus pentru patologia tendonului achilean și au ajuns la concluzia că accidentările sunt prezente  de obicei la una dintre cele două categorii distincte de pacienți:

  • sportivul tânăr (amator sau profesionist) cu o componentă importantă a utilizării excesive;
  • pacientul mai în vârstă cu etiologie degenerativă.

Kvist și colab. (1988) au notat că peritendinita este frecvent întâlnită la alergători, în special pe distanțe lungi și medii, dar este mai puțin frecventă la pacienții care sunt mai în vârstă și sedentari. Oricum, tendinita rămâne inflamaţia unui tendon care presupune un mecanism nespecific de răspuns şi apărare a organismului la o agresiune.

Clasic, tendinopatia non-inserțională a tendonului achilean este reprezentată de o durere în partea centrală a tendonului, apărută între 2 până la 6 cm apropiată de inserția lui Achile, mici rupturi, inflamație şi îngroşare nespecifică, are aceeași locație ca rupturile tendonului lui Achile. Această tendinită afectează în mod obișnuit persoanele tinere, active. În timp ce tendinopatia non-inserţională  este, de obicei, prezentă numai în timpul activității fizice, durerea poate progresa afectând eventual activitățile zilnice. Este o corelație între severitatea tendinopatiei și gradul de rigiditate dimineața. Alergătorii se plâng de durere la începutul și la sfârșitul antrenamentului, dar adesea cu o perioadă caracteristică fără durere în mijlocul activității.

Tendinopatia inserțională implică partea inferioară (distală) a tendonului achilean, unde acesta se inserează pe osul calcaneu. Tendinopatia achileană poate fi, de asemenea, clasificată ca fiind acută, subacută și cronică, pe baza duratei simptomatologiei. Tendinopatia acută este definită ca având simptome prezente pentru mai puțin de 2 săptămâni, subacute de la 2 până la 6 săptămâni și cronice mai mari de 6 săptămâni.

Semne ale tendinitei achileane

  • Durere și rigiditate de-a lungul tendonului achilean dimineața;
  • Durerea de-a lungul tendonului sau în spatele călcâiului care se înrăutățește în timpul și după activitatea fizică desfășurată;
  • Durere severă la primii pași dimineața;
  • Îngroșarea tendonului;
  • Inflamarea locală care este prezentă tot timpul și se înrăutățește progresiv cu activitatea fizică.

Prevenirea tendinitei achileane

Sugestiile pentru reducerea riscului de tendinită achileană includ:

  • Exerciții de stretching specifice;
  • Creșterea progresivă a antrenamentului (regula celor 10%);
  • Dacă este prezentă durere la nivelul tendonului  achilean este nevoie de repaus segmentar;
  • Purtarea încălțămintei de calitate cu  susținere plantara bună, potrivită activității fizice pe care o desfășurați;
  • Evitarea tocurilor; menținerea piciorului într-o poziție „pe vârf” scurtează mușchii gambei și reduce flexibilitatea tendonului. Un tendon achilean inflexibil este predispus la accidentări;
  • Menținerea unei greutăți normale, menținerea unui IMC de 29,9 (indiferent de vârstă și procentul de masă activă).

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.



Sunt de acord cu politica de confidentialitate

Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate

Politica de confidentialitate