„Profilul”ca instrument în practica medicinei muncii – cât de departe am ajuns?

medicina muncii_result

Liliana Râpaş M.D.Ph.D.

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti

Rezumat:

Articolul introduce cititorul curios în procesul intim al devenirii unei specializări medicale care este poziţionată la confluenţa interfeţelor socio-economice, financial-legale, tehnico-medicale-ştiinţifice. Autorul a selectat prezentarea unui instrument logistic, numit profil” al expunerii profesionale, specific raţionamentului medical din domeniul ocupaţional, fie materializat sau virtual, pentru a ilustra parcursul sinuos din medicina muncii în ultimii 60 de ani, precum şi faptul că există potenţial proactiv, adaptativ şi de inovaţie al acestei comunităţi profesionale dedicate medicinei muncii.

Cuvinte-cheie: profil, medicina muncii, expunere

Abstract:

This paper introduces the prying reader to the inward process of the transformation of the medical specialization which is placed at the interfaces’ confluence of the socio-economic, financial, legal, technical, medical and scientific issues. The author selected the presentation of the logistical tool, called „profile” of occupational exposure which is specific for the occupational medicine judgment, weather virtual or material, to illustrate the tortuous course of occupational medicine in the past 60 years, and also that, there is a potential proactive, adaptive and innovation of this professional community dedicated to occupational health of the workers.

Keywords: profile, occupational health of the workers, exposure

Introducere

Practicarea unei specializări medicale de interfaţă, cum este medicina muncii, incumbă folosirea nemijlocită a unor instrumente care să asigure folosirea aceluiaşi limbaj de către specialiştii implicaţi în evaluarea clinică, evaluarea performanţelor profesionale a lucrătorilor, evaluarea politicilor de prevenţie şi a programelor de profilaxie pentru evenimentele de sănătate specifice, respectiv boli profesionale, boli legate de profesie, incidente şi accidente de muncă, expertiza condiţiilor de muncă, cercetarea patologiei prezumtiv profesionale spre declararea şi compensarea lucrătorilor cu un profil încărcat al expunerii profesionale ce a avut un impact pe starea de sănătate. Termenul de profil al expunerii este utilizat relativ recent de medicii de medicina muncii, atât de practicienii din cabinetul medical dar şi de consilierii partenerilor sociali (patron–lucrător, angajator– sindicat); aparţinând ultimelor trei decade, construcţia lui are, tradiţional, ca puncte de pornire: noxa (factori chimici, fizici, fizico-chimici, psihosociali), locul de muncă, mediul de muncă, tehnologia standard a procesului tehnologic, riscul profesional, condiţia de muncă şi este relevant pentru supravegherea stării de sănătate a fiecărui lucrător, pentru sistemul de management a securităţii şi sănătăţii în muncă din fiecare întreprindere (mică, mijlocie, mare sau corporaţie), pentru stabilirea diagnosticului de profesionalitate a unei boli din lista reglementată prin HG 1425/2006, modificată şi actualizată prin HG 955/2010, pentru stabilirea intervenţiilor prioritare din programele naţionale de sănătate publică focalizate pe zona ocupaţională, pentru evaluarea riscului profesional corelat codului CAEN şi cotelor de contribuţii financiare la fondul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Repere istorice

Încă din anii ’50, un grup de specialişti ai C.E.C.O. (Comunitatea Cărbunelui şi Comunitatea Oţelului) – aceeaşi asociaţie care a pus în 1951 bazele Uniunii Europene de astăzi, a recunoscut şi a stabilit o listă cu valori limită (concentraţii medie şi maximă admisă) pentru noxele chimice [1], valori utilizate iniţial de cele şase state fondatoare, care au devenit un model de comparare cu listele normate din S.U.A. (Threshold limit values – TLVs [2]) sau U.R.S.S. [3]. În România, în 1975 erau liste cu concentraţii maxime admise şi medii (denumite în prezent valori limită maximă pe termen scurt – 15 minute şi pe termen lung – ponderată pe 8 ore) determinate de laboratoare de toxicologie industrială (abilitate sau acreditate conform standardelor tehnice ale vremii), sub forma unor norme republicane [4] stabilite de ministerele muncii şi sănătăţii, completate în 1982 cu lista de servicii medicale cu rol profilactic pentru stabilirea impactului fiecărei noxe chimice, fizice, fizico-chimice, asupra stării de sănătate a unui lucrător. Am selectat spre exemplificare a abordării anilor ’80 fişa toxicologică pentru toluen [3] – substanţă chimică la care sunt expuşi lucrătorii din industria încălţămintei, industria chimică, laboratoarele medicale, aşa cum era folosită de medicii de medicina muncii din întreprinderi pentru a aborda prevenirea intoxicaţiilor cronice/acute (figurile 1 şi 2); reamintim că încă se utilizau în diverse sectoare economice unele substanţe chimice a căror nocivitate a fost demonstrată şi astăzi sunt interzise, cum ar fi D.D.T.-ul [3] larg utilizat în agricultura pentru combaterea dăunătorilor, şi, la care un numar important de lucrători au fost expuşi în acei ani (figurile 3 şi 4). Astăzi, beneficiem de acces la baze de date complexe (ex. TOXNET), ce permite clinicianului să integreze efectul unor expuneri profesionale multiple (concomitente sau succesive) spre o selecţie adecvată a examinărilor clinice [5] şi paraclinice şi un diagnostic precoce al îmbolnăvirii profesionale, dar mai ales, pentru a consilia angajatorul în acţiunile preventive, şi, a ajuta lucrătorul să se protejeze adecvat (figurile 5 şi 6).