Sfaturi pentru îngrijirea corectă a escarelor

Escarele sau ulcerele de presiune sunt leziuni apărute la nivelul tegumentelor din cauza presiunii prelungite asupra pielii. De cele mai multe ori, escarele apar la nivelul călcâielor, gleznelor, șoldurilor, coloanei vertebrale sau coccisului. Persoanele afectate sunt cele care petrec mult timp într-o singură poziție, motivele acestor imobilizări prelungite variind de la anumite boli sau condiții la vârsta înaintată și incapacitatea de a se ridica din pat.

Stadiile dezvolării escarelor

Escarele prezintă patru stadii de dezvoltare iar identificarea stadiilor incipiente permite tratamentul eficient al acestora și reduce riscul de apariție a complicațiilor. Dacă în stadiul I zona afectată prezintă doar o înroșire a pielii și durere la atingere, în stadiul IV escara se adâncește și poate afecta atât mușchii cât și osul. În afară de presiunea constantă asupra pielii care poate afecta circulația sangvină, escarele mai pot fi cauzate și de fricțiune, care apare atunci când pielea se freacă de haine sau saltea din cauza schimbării incorecte a poziției persoanei în pat.

Îngrijirea generală a escarelor

Escarele aflate în stadiile I și II pot fi vindecate dacă sunt îngrijite corespunzător. În ceea ce privește escarele din stadiile III și IV însă, vindecarea acestora va fi mult mai dificilă și mai lentă. Primul pas în îngrijirea escarelor este de a reduce presiunea de pe zona afectată. Acest lucru poate fi realizat prin schimbarea regulată a poziției persoanei imobilizate sau prin folosirea produselor special concepute pentru prevenirea escarelor cum ar fi saltele antiescare. Este recomandat ca poziția persoanei imobilizate la pat să fie schimbată o dată la două ore, iar escara să fie curățată la fiecare schimbare de pansament.

Primul ajutor în caz de arsuri

Îngrijirea escarelor aflate în diferite stadii

Pentru escara aflată în stadiul I, se poate spăla zona ușor cu apă caldă și săpun. În acest stadiu, escarele produc roșeață și mâncărime.

Pentru escarele în stadiul al II-lea, toaletarea rănii se va realiza prin utilizarea soluțiilor saline pentru a îndepărta țesutul mort, după care se va acoperi escara folosind comprese speciale. Acestea au rolul de a proteja împotriva infecțiilor și de a promova vindecarea.

În ceea ce privește escarele din stadiile III și IV (care sunt mai adânci, riscul de infecție fiind foarte mare), de cele mai multe ori acestea vor necesita tratament chirurgical pentru a le curăța, indicațiile de îngrijire fiind oferite direct de către medic, în funcție de caz.

Prevenirea escarelor

Prevenirea escarelor este mai ușor de realizat decât tratarea acestora. Chiar și atunci când îngrijirea medicală este foarte bine realizată, există cazuri când escarele pot fi greu de prevenit, în special în rândul pacienților vulnerabili.

Cu toate acestea însă, riscul de apariție a escarelor poate fi redus prin:

  • schimbarea poziției o dată la două ore atunci când persoana imobilizată se află în pat, și la fiecare 15 minute atunci când persoana se află în scaunul cu rotile;
  • inspectarea zilnică a pielii;
  • renunțarea la fumat și la consumul de alcool;
  • lenjeria de pat trebuie să fie bine întinsă și aranjată.

ASISTENT MEDICAL, DGASPC

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.