Sindromul Behçet: cauze, manifestări clinice și opțiuni terapeutice

Sindromul Behçet (boala Behçet) este o vasculită sistemică cronică, de etiologie necunoscută, caracterizată printr-o triadă clasică de ulcerații bucale recurente, ulcerații genitale și uveită, dar care poate implica, practic, orice segment al arborelui vascular, indiferent de calibru sau de tip (vene sau artere). Afectarea multisistemică a acestei entități nosologice a fost pentru mult timp extrem de complexă atât din punct de vedere clinic, cât și terapeutic. Sindromul Behçet este în momentul de față clasificat drept vasculită de tip variabil, conform criteriilor CHCC din 2012. Din cauza ulcerațiilor bucale și genitale, boala mai este denumită, deși mai rar, aftoză malignă.

Sindromul Behçet – cauze și factori de risc

Descrisă pentru prima dată de către medicul dermatolog turc Hulusi Behçet în 1937, inițial s-a considerat că sindromul Behçet este o afecțiune dermatologică cu implicare oculară. Ulterior a fost recunoscut caracterul său sistemic, fiind considerată o entitate aparte în cadrul afecțiunilor autoimune sau autoinflamatorii. Sindromul Behçet are o distribuție geografică tipică, fiind mai frecvent întâlnit în regiuni situate de-a lungul vechiului Drum al Mătăsii – Asia de Vest și Asia Centrală, Orientul Mijlociu, țările din bazinul Mediteranei, cu o incidență mai crescută mai ales în Turcia (până la 420 de cazuri la 100.000 de locuitori), comparativ cu Europa Occidentală.

Diagnosticul sindromului Behçet este eminamente clinic, deoarece nu există niciun biomarker specific bolii. Se bazează pe criterii de clasificare elaborate de International Study Group (ISG) în 1990 și ulterior revizuite (ICBD – International Criteria for Behçet’s Disease). Întrucât boala are o heterogenitate semnificativă, se poate prezenta cu remisii spontane, cu afectare sistemică disociată, dar mai ales pentru că nu dispune de un test diagnostic patognomic, aceasta, chiar și în momentul de față, reprezintă o provocare diagnostică și terapeutică semnificativă în practica medicală. Pe de altă parte, cauzele care duc la sindromul Behçet sunt incomplet elucidate.

Cu toate acestea, se consideră faptul că sindromul Behçet ar fi rezultatul unei interacțiuni între predispoziția genetică și anumiți factori de mediu, în special infecțioși. Aceste considerente par a fi susținute de următoarele constatări:

• prevalența crescută de-a lungul vechiului Drum al Mătăsii și agregarea familială a bolii, cu toate că sindromul Behçet nu pare a se transmite tipic mendelian;
• HLA-B51 este cel mai puternic factor de susceptibilitate genetică identificat, cu precădere în populațiile din Orientul Mijlociu și Asia Centrală; alte gene implicate pot fi IL10, IL23R, ERAP1 (gene care dictează răspunsul imunitar înnăscut);
• expunerea la agenți infecțioși (Streptococcus sanguinis, Herpes simplex, citomegalovirus, Staphylococcus aureus, Prevotella) ar putea reprezenta un declanșator al bolii, însă această asociere nu a fost confirmată în totalitate (convingerea actuală este că expunerea la agentul infecțios, ca urmare a mimetismului molecular, induce răspuns autoinflamator la pacientul cu predispoziție genetică).

Sindromul Behçet afectează de obicei adulții tineri cu vârsta cuprinsă între 20-40 de ani. Foarte rar, este observat la copii. Ambele sexe sunt afectate în mod egal de boală; o predominanță clar masculină este observată în populațiile arabe, în timp ce predominanța feminină este clară mai ales în Coreea, China, Statele Unite ale Americii și unele țări din nordul Europei. De asemenea, boala Behçet are o evoluție mai severă la bărbați și la populațiile mai tinere. Declanșarea bolii are loc adesea între a treia și a patra decadă de viață, cu o evoluție cronică, ondulantă – descrisă prin pusee de acutizare care alternează, periodic, cu episoade de remisiune ale bolii.

Sindromul Behçet – simptome și manifestări clinice

Manifestările clinice ale sindromului Behçet sunt polimorfe, în strânsă dependență de teritoriul afectat. De regulă, afectarea este multisistemică. Debutul este frecvent insidios cu leziuni tipice mucocutanate, urmate de afectarea articulară, oculară, vasculară sau neurologică. În funcție de aceste manifestări, sindromul Behçet poate fi clasificat în formele clinice predominante, astfel:

Manifestări mucocutanate

În această formă, apar ulcerații bucale recurente (90-100% din cazuri): afte dureroase, deseori localizate superficial, rotunde/ovale, cu halou eritematos, localizate la nivelul mucoasei bucale sau faringiene. Ulcerațiile genitale (60-80%) sunt similare celor orale, dar mai profunde, având și potențial de lezare cicatricială. Eritemul nodos (plăci eritematoase dureroase) este relativ mai frecvent la femei. Alte manifestări sunt pseudofoliculita, leziunile papulo-postuloase și nodulii acneeiformi. Testul patergiei evidențiază reacția inflamatorie cutanată exagerată la traumatism minor (pozitiv în 40-70% din cazuri, mai frecvent în populațiile din Orientul Mijlociu).

Manifestări oculare

Uveita anterioară și/sau posterioară recurentă, adesea bilaterală, este cel mai frecvent simptom asociat. Vasculita retiniană ocluzivă, panuveita, cu diferite complicații (hipoacuitate vizuală și atrofia nervului optic, orbirea – fără tratament prompt) pot să apară. Peste 50% dintre pacienții cu sindromul Behçet au manifestări oculare (mai frecvente la bărbați și la populația tânără).

Manifestări articulare

Artita inflamatorie, neerozivă, recurentă, cel mai frecvent la nivelul genunchiului, gleznelor și coatelor, este observată la 50% dintre pacienții cu sindromul Behçet. De obicei, oligoartrita tinde să fie simetrică (poate fi și asimetrică). Alte forme sunt poliartrita și monoartrita.

Manifestări vasculare

Vasculita asociată sindromului Behçet este panvasculară, adică afectează arterele și venele fără a ține cont de calibrele acestora. Se asociază cu tromboze venoase profunde și cu tromboflebite superficiale. Alte complicații sunt anevrismul aortic, ocluzia arteriale, sindromul Budd-Chiari, precum și implicarea arterei pulmonare cu formarea anevrismului – unică pentru boala Behçet. De altfel, complicațiile vasculare sunt principala cauză de morbiditate și mortalitate.

Manifestări neurologice (neuro-Behçet)

Predomină semnele de afectare parenchimatoasă – encefalită, meningoencefalită, disfuncție de trunchi cerebral. Afectarea non-parenchimatoasă ia forma trombozelor sinusurilor venoase care pot duce la dureri de cap și edem papilar. Simptome sunt cefaleea, hemipareza, diplopia (vedere dublă), tulburările de personalitate.

Manifestări gastrointestinale

Pacientul cu sindrom Behçet prezintă și ulcerații asemănătoare aftelor orogenitale localizate la nivelul ileonului terminal, cecumului, colonului sau esofagului. Ulcerațiile extinse pot duce, de asemenea, la perforații și hemoragii, dar acestea sunt mai rare la pacienții cu sindromul Behçet.

Sindromul Behçet – opțiuni terapeutice

Sundromul Behçet nu dispune de tratament curativ, iar scopul terapeutic este, înainte de toate, de a preveni complicațiile asociate bolii și de a controla simptomele acesteia. Convențional, în primă instanță se intervine prin corticoterapie.

Imunosupresoare convenționale sunt azatrioprina, ciclosporina A, ciclofosfamida, metotrexat. Toate acestea au indicații în diferitele forme ale sindromului Behçet, dar și contraindicații (spre exemplu, ciclosporina A este benefică în uveita asociată, însă contraindicată în neuro-Behçet). Terapia biologică este rezervată formelor refractare sau severe, incluzând:

• anti-TNF-α: infliximab, adalimumab;
• blocanți IL-1 și IL-6: anakinra, canakinumab, tocilizumab;
• alfa-interferoni.

Terapia sistemică și adjuvantă se individualizează în funcție de simptomele asociate și de riscul de complicații – colchicină (eritem nodos, artralgii), inhibitori ai agregării plachetare, inhibitori ai pompei de protoni și altele. Tratamentul trebuie individualizat în funcție de particularitățile clinice ale pacientului cu sindromul Behçet.

Sindromul Behçet – prognostic, complicații și riscuri

Sindromul Behçet nu dispune de tratament curativ și este asociat cu morbiditate și mortalitate crescute. Prognosticul nefavorabil asociat cu sindromul Behçet se observă mai ales la pacienții de sex masculin și la cei la care vârsta de debut a bolii a fost mai redusă. Sindromul Behçet are un risc mare de mortalitate în special din cauza anevrismelor pulmonare și periferice rupte și a implicării neurologice și gastrointestinale. Afectarea renală asociată cu sindromul Behçet, mai ales amiloidoza, are, de asemenea, un prognostic nefavorabil. Pe lângă riscul de mortalitate, la pacientul cu sindromul Behçet apar complicații din cauza implicării oculare sau neurologice.

Spre exemplu, pacienții cu uveită legată de hipopion și afectarea retinei prezintă un risc ridicat de orbire permanentă. Ruptura anevrismală coronariană sau arterială pulmonară, un risc crescut la pacienții cu sindromul Behçet, este principala cauză a decesului. Implicarea nervoasă (neuro- Behçet) poate duce la sechele permanente și deces. O altă complicații a bolii Behçet este faptul că femeile diagnosticate au un risc crescut de avort spontan, din cauza vasculitei placentare. În egală măsură, există și riscuri asociate tratamentului pentru sindromul Behçet – necesitatea de a urma tratament prelungit cu corticosteroizi care, în esență, alterează răspunsul imunitar.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Referințe bibliografice:

1. Adil A, Goyal A, Quint JM. Behcet Disease. [Updated 2023 Feb 22]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470257/;
2. Nair JR, Moots RJ. Behcet’s disease. Clin Med (Lond). 2017 Feb;17(1):71-77. doi: 10.7861/clinmedicine.17-1-71. PMID: 28148585; PMCID: PMC6297594. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6297594/;
3. Lavalle S, Caruso S, Foti R, Gagliano C, Cocuzza S, La Via L, Parisi FM, Calvo-Henriquez C, Maniaci A. Behçet’s Disease, Pathogenesis, Clinical Features, and Treatment Approaches: A Comprehensive Review. Medicina (Kaunas). 2024 Mar 29;60(4):562. doi: 10.3390/medicina60040562. PMID: 38674208; PMCID: PMC11051811. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11051811/;
4. Alibaz-Oner F, Direskeneli H. Update on the Diagnosis of Behçet’s Disease. Diagnostics (Basel). 2022 Dec 23;13(1):41. doi: 10.3390/diagnostics13010041. PMID: 36611332; PMCID: PMC9818538. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9818538/;
5. Alpsoy E, Leccese P, Emmi G, Ohno S. Treatment of Behçet’s Disease: An Algorithmic Multidisciplinary Approach. Front Med (Lausanne). 2021 Apr 28;8:624795. doi: 10.3389/fmed.2021.624795. PMID: 33996847; PMCID: PMC8115406. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8115406/.

Foto: Shutterstock