Terapia ocupațională, rolul său în ameliorarea impactului dizabilității

Terapia ocupațională (TO) reprezintă profesia care asigură îngrijirea stării de sănătate și susținerea stării optime de funcționare a unei persoane, bazându-se pe necesitățile pacientului respectiv, atunci când acesta se manifestă în mediul propriu de existență. În centrul preocupărilor specialiștilor se află promovarea stării de sănătate și bunăstarea oamenilor, prin utilizarea activităților ocupaționale cotidiene, inclusiv a celor profesionale [1]. Se urmărește îmbunătățirea abilităților de a realiza aceste activități; terapia ocupațională lucrează atât cu oamenii, cât și cu comunitățile din care aceștia fac parte [1].

Cuprins

Ce este terapia ocupațională?

Terapia ocupațională – procesul de evaluare

Cui se adresează terapia ocupațională și unde se desfășoară activitatea?

Terapia ocupațională – în ce constă activitatea?

Terapia ocupațională, domenii de aplicabilitate

Impactul dizabilității asupra desfășurării activităților zilnice (ADL)

Sfaturi practice privind educarea pacientului cu privire la desfășurarea celor mai importante ADL-uri

Bibliografie

Rolul unui terapeut ocupațional diferă de cel al fizioterapeutului deoarece activitatea sa se axează, în principal, pe susținerea nevoilor specifice și necesare, în vederea desfășurării stilului de viață dorit de o persoană [2]. Fizioterapeutul asigură scăderea gradului de dizabilitate în vederea creșterii capacității de participare la activitatea de terapie ocupațională. Acești doi specialiști conlucrează alături de psiholog, logoped, specialistul în protezare sau ortezare, audiolog, asistent medical sau social etc. Rezultatele activității tuturor se regăsesc în reabilitare fizică și neuropsihic, în scăderea impactului disfuncționalității asupra performanței zilnice, cât și în creșterea calității vieții personale.

Ce este terapia ocupațională?

Terapia ocupațională este o activitate și o formă de terapie în același timp; ajută persoanele să dezvolte sau să recupereze abilități necesare desfășurării activităților zilnice la un nivel minim necesar și satisfăcător, cât mai independent posibil și cu cât mai puțină asistență din partea altei persoane. Scopul final constă în a trăi o viață independentă și productivă, de a crește calitatea acesteia.

TO se bazează pe procesul de evaluare a contextului dar și pe acțiunea de intervenție în vederea corectării și/sau minimizării impactului deficiențelor asupra ADL. Presupune un proces de recuperare, menținere și dezvoltare a capacităților sau abilităților de a desfășura activități sau de a avea ocupații semnificative, pentru anumite persoane dar și pentru grupurile sau comunitățile din care acestea fac parte [4,5].

De cele mai multe ori, specialiștii în TO se ocupă de persoane cu probleme de sănătate mintală și/sau cu dizabilități fizice; inclusiv cele dobândite secundar unor boli sau traumatisme. Asociația Americana de Terapie Ocupațională definește un astfel de terapeut, ca fiind persoana care ajută oamenii de-a lungul vieții lor; pentru ca aceștia să participe cât mai optim la activitățile dorite și necesare desfășurării vieții de zi cu zi (ocupații zilnice), indiferent de vârstă (copii, adulți, vârstnici) [5].

Termenii-cheie ai specialității de TO sunt: adaptarea față de mediu, susținerea și facilitarea activității, îmbunătățirea abilității, menținerea stării de sănătate, orientarea către performanța maximă recurgând la restantul funcțional fizic și psihic al unei persoane, autocontrolul, orientarea și integrarea în comunitate, un grad cât mai mare de independență, creșterea calității vieții.

Terapia ocupațională – procesul de evaluare

Pentru a identifica nevoile unei persoane se pornește, în primul rând, de la procesul de evaluare. În general, alături de identificarea nevoilor personale, specialistul în TO analizează și contextul socio-familial, profesional; tot ce se află în legătură cu mediul și anturajul pacientului. Raportat la familie, prieteni, colegi, se vor stabili atât obiectivele de atins, cât și mijloacele de realizare. Principalul scop fiind câștigarea independenței optime și a încrederii în sine [1,2].

Cel mai util mod de evaluare este prin comparație. Se notează nivelul funcțional actual al pacientului, prin efectuarea unui bilanț clinic-funcțional și sunt consemnate tipul și nivelul activităților zilnice desfășurate, inclusiv cele profesionale, interesând și nivelul efortului fizic desfășurat anterior. Specialistul în TO este interesat și de mediul în care își desfășoară viața persoana evaluată. Dacă trăiește alături de familie sau este instituționalizată; dacă este singură sau are anturaj ori aparținători. Se mai are în vedere și faptul că spectrul TO include aspectele fizice dar si pe cele psihice, cognitiv-comportamentale, psihosociale ale unei persoane [1,2].

În final, nivelul funcțional obținut la un moment dat în timp va fi comparat cu cel de la care s-a pornit și se va putea constata prin comparație, eventualul beneficiu obținut.

Cui se adresează terapia ocupațională și unde se desfășoară activitatea?

Paleta de adresabilitate este largă și pornește de la copiii cu dizabilități congenitale (locomotorii sau neuro-psihice) sau dobândite, trece prin vârsta școlară ori adolescentă și ajunge la persoanele adulte sau la cele vârstnice cu afecțiuni cronice degenerative ale aparatului locomotor, oncologice (inclusiv după intervenție chirurgicală), metabolice, cardiovasculare, repiratorii, digestive, status posttraumatism (cazuri ortopedico-chirurgicale, neurochirurgicale), afecțiuni neurologice (AVC) sau boli neurodegenerative (demența senilă, Parkinson, Alzheimer).

„Scena” de desfășurare poate fi reprezentată de locul de domiciliu sau de o instituție dedicată (cămin sau spital de tip cămin ce asigură îngrijiri paliative). Diferența este majoră deoarece în cadrul familiei, susținerea este aproape permanentă, în timp ce în cea de-a doua situație, persoana va interacționa în majoritatea timpului cu specialiștii care își desfășoară activitatea în instituția respectivă. Afirmație valabilă, în special pentru persoanele vârstnice și pentru cele cu afecțiuni cronice dizabilitante. Pentru copii, activitatea de TO se mai poate desfășura și în spitale cămin, clinici dar și în instituția de învățământ (care poate fi și specializată) iar pentru persoanele adulte și active, activitatea de TO se poate desfășura și la locul de muncă [1,2].

Altă categorie de beneficiari o constituie și persoanele cu adicții (alcool, anumite substanțe, comportamente antisociale) ori copiii fără familie, cărora li se oferă atât opțiunea terapeutică cât și cea ocupațională, cu dobândire abilități și încadrare către o activitate productivă sau reconversie profesională, de la caz la caz [1,2]. 

Terapia ocupațională – în ce constă activitatea?

Activitatea de TO este subordonată obiectivului de a oferi ajutor pacientului în scopul ca acesta să își redobândească abilitățile și/sau să se adapteze stilului de viață; activitatea fiind desfășurată la un nivel crescut de independență. Dacă activitatea persoanei se desfășoară în casă/domiciliu sau în anumite locații frecventate în mod constant de acesta, se întocmește un plan al rezidenței sau locației, cunoscându-se traseele preferate aflate în legătură cu anumite activități zilnice. Se vor îndepărtă obstacolele sau obiectele care sunt instabile (piese de mobilier, bibelouri, vaze), cele care predispun la alunecare (covoare, carpete) și se vor adapta ca dimensiune și formă obiectele utilizate frecvent (clanță, robinet, vas toaletă, pat, masă, scaun, trepte).

Se verifică siguranță la deplasarea cu liftul sau pe plan înclinat, ori dacă sunt trepte și este astfel necesară deplasarea către un alt etaj în cadrul unei clădiri. Traseele trebuie să fie bine luminate și este obligatoriu să fie marcate pe timp de noapte. Se apreciază dacă sunt necesare dispozitive care să asiste deplasarea și mersul (căruț, scooter, cadru, baston), se utilizează încălțăminte antiderapantă.

Adaptarea la mediul ambiant

Prin urmare, primul pas este cel de adaptare a mediului ambiant. Mai mult, dacă pacientul merge la locul de muncă sau la plimbare, în parc, pe terenul de sport ori într-un centru pentru activități fizice, la piață sau în supermarket, se au în vedere: modalitatea de deplasare și aspecte privind caracteristicile traseului (trotuar, intersecții, pante). Se apreciază și nevoia de însoțitor sau existența unei persoane care să preia și să interrelaționeze cu pacientul, la locul de destinație [1,2].

Se realizează deci, un bilanț al stilului de viață și al nevoilor aflate în legătură cu desfășurarea activităților cotidiene în condiții optime; adică la parametri așteptați și în siguranță. Sunt preferate activități cunoscute, agreate, interactive, plăcute, de intensitate scăzută a efortului fizic dar de lungă durată, de preferat pe durata întregii zile.

Uneori, persoana aflată în nevoia de a primi asistență prin TO trebuie să fie învățată ori reînvățată activități aflate în legătură cu: (1) autoîngrijirea (îmbrăcat, spălat) și (2) gospodărirea (pregătit hrană, gătit) sau (3) deplasarea (mașină proprie, transport public) și (4) aprovizionarea, (5) activitățile profesionale (recalificare sau reconversie), (6) integrarea în viață de zi cu zi (cu propria familie sau cu membrii colectivității din care face parte – întâlniri cu vecini, prieteni, colegi). Dar toate aceste aspecte trebuie identificate și integrate într-un plan privind TO, în mod coerent și adaptat nevoilor reale ale unei persoane.

Terapia ocupațională, domenii de aplicabilitate

Domeniile de acțiune ale activității de TO sunt: (1) formarea și întreținerea deprinderilor și a bunelor obiceiuri de viață cotidiană (stabilirea unui ritual sănătos al activităților zilnice), (2) cultivarea capacităților și aptitudinilor pentru activitatea profesională, (3) educarea și întreținerea abilităților pentru activitățile cotidiene dar și recreaționale (antrenarea talentelor) din timpul liber [1,2].

Persoanele vârstnice pot beneficia de TO în scopul prevenirii procesului de îmbătrânire, atât a celui fizic, cât și al declinului intelectual și cognitiv prin: exercițiu fizic dedicat (thai chi, înot, aquagimnastică, imersie în realitatea virtuală, excursii în natură, dans), antrenament intelectual (activități recreaționale, club de șah, clase de limbi străine, însușit cunoștințe IT, jocuri interactive, quizz, cărți de colorat, puzzle), prezența permanentă a unui animal de companie sau a unui însoțitor ori a unui membru de familie mai tânăr (nepot). Aceste activități asigură vârstnicului menținerea independenței în familie și societate, îi întrețin starea de sănătate psihică, cognitiv-comportamentală și pe cea fizică [1,2].

Pe de altă parte, toate aceste activități pot constitui și baza de plecare pentru procesul de recuperare după o eventuală îmbolnăvire. Prin aplicarea programelor de reabilitare medicală se asigură diminuarea deficitului funcțional; însă activităților de TO le revine sarcina armonizării restantului funcțional cu solicitările aferente desfășurării activităților cotidiene, a menținerii unui stil de viață și atingerea unui anumit nivel al calității vieții.

Persoanele vârstnice trebuie să evite căderile

Persoana vârstnică trebuie să evite căderile, accidentările, să își dezvolte atenția și memoria, să mențină coordonarea și controlul mișcărilor, echilibrul la mers, să relaționeze mai bine cu anturajul (inclusiv cu persoana care îl însoțește și/sau îl îngrijește), să își îndeplinească la modul independent sarcinile și activitățile de autoîngrijire [1,2]. TO devine deosebit de importantă, atât în cazul îmbolnăvirii acute dar și în situația decompensării și manifestării bolilor cronice degenerative ori al accidentărilor.

Pentru persoanele adulte, TO asigură (re)însușirea unor deprinderi pierdute, învățarea unor abilități noi, chiar și în scop compensator, intensificarea nivelului actual de activitate, (re)integrarea socio-familială și profesională. În această idee, exista doua tipuri de TO: terapia ocupațională asistată și practica profesională la locul de muncă sau ergoterapia [1,2].

TO asistată educă pacientul dar și persoanele din anturajul acestuia (familie, asistent de îngrijire, altă persoană) în scopul de a realiza intervențiile necesare. Intervențiile pot fi în această situație următoarele: terapie prin învățare directă, prin joc sau alte activități care conduc la însușirea unor abilități și deprinderi pierdute sau a unora noi, ori terapia prin activități cu scop lucrativ inspirate din activitățile profesionale. În această ultimă situație ne referim la ergoterapie [1,2].

Reabilitarea și reintegrarea pacienților

Un capitol aparte poate fi dedicat activităților de TO ce vizează reabilitarea și reintegrarea pacienților care au suferit accident vascular cerebral (AVC). Reamintim că AVC-ul poate fi ischemic și este produs prin blocarea aportului de sânge într-o arteră cerebrală (ca urmare a trombozei sau emboliei) sau poate fi hemoragic, prin ruperea unui vas de sânge cerebral și apariția hemoragiei. Principalii factori de risc ai instalării unui AVC sunt: dieta și stilul de viață nesănătos, stresul, hipercolesterolemia, diabetul zaharat, sedentarismul și obezitatea, consumul excesiv de alcool, bolile cardiovasculare, hipertensiunea arterială. Absolut toți acești factori sunt modificabili ei înșiși și prin activitățile de TO aplicate în scop profilactic.

În urma AVC-ului se instalează deficitul motor constând din hemiplegie contralaterală emisferei cerebrale afectate (inițial flască, ulterior spastică). Dizabilitatea fizică poate asocia și afectare neuro-psihică și cognitiv-comportamentală. Programelor de reabilitare medicală și suport psihologic li se alătură activitățile TO în vederea reducerii disfuncției și a impactului acesteia cu privire la desfășurarea activităților zilnice sau cotidiene. Este vizată creșterea gradului de independență al persoanei cu AVC și revenirea la un stil de viață sănătos, menit să promoveze starea de sănătate.

La modul cel mai concret, specialistul în TO trebuie să evalueze capacitatea pacientului de a realiza mișcări controlate și în mod coordonat, precum prehensiunea (prinderea și manipularea obiectelor cu un scop) și posibilitatea de a desfășură activitățile vieții zilnice (activities of daily living – ADL); menținerea posturilor și atitudinilor segmentelor corporale pe parcursul desfășurării mișcărilor; realizarea transferurilor (din pat în scaun, din scaun în picioare); posibilitatea mersului și a menținerii echilibrului pe durata deplasării.

Impactul dizabilității asupra desfășurării activităților zilnice (ADL)

ADL-urile se definesc prin capacitatea sau îndemânarea unei persoane de a desfășură activitățile zilnice sau cotidiene în mod independent, în scopul realizării nevoilor personale și profesionale, familiale și comunitare. Ele se clasifică în ADL-uri de bază și IADL (Instrumental activities of daily living) sau activități derulate pe baza deprinderilor motorii complexe [1,2,4,5]. ADL-urile de bază sunt grupate în 4 categorii: autoîngrijire (îmbrăcare, toaletă, hrănire/alimentare), mobilitate (mers, mișcare la pat, transferuri), comunicare (vorbire, scris, gestualitate), manipulare (clanță, sertar, robineți, chei) [1,2].

După alți autori, principalele domenii ale ADL de bază sunt: hrănirea, îmbrăcarea, igiena corporală și mersul [6]. ADL-urile sunt necesare pentru o viață funcțională bazală iar deficiențele în efectuarea acestora pot indica necesitatea asistenței medicale la domiciliu sau plasarea pacientului într-o unitatea de asistență medicală calificată [6].

IADL-urile sunt adesea confundate cu activitățile de bază ale vieții zilnice, dare ele sunt acele activități care permit unei persoane să trăiască independent într-o comunitate [6]. Deși nu sunt necesare pentru o viață funcțională, totuși, capacitatea de a efectua IADL poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții [6]. IADL-urile sunt împărțite în 5 categorii, în funcție de domeniul în care se derulează: gospodăresc (cumpărături, îngrijirea copiilor, curățarea casei); domeniul vieții comunitare (folosirea banilor, a cardurilor); domeniul sănătății (medicamente, cunoașterea factorilor de risc); domeniul securității casei și al persoanei și manipularea obiectelor moderne (telefon, calculator, aparatura electronică) [1,2,4,6]. După alți autori, principalele domenii includ: gătitul, curățenia, transportul, spălatul rufelor și gestionarea finanțelor [6]. Specialiștii în TO evaluează și aceste activități în cadrul reabilitării unei persoane, pentru a determina nivelul nevoii individuale de asistență și susținere a funcției cognitive [6].

TO îi revine rolul de a asigura buna desfășurare, corectarea sau (re)învățarea acestor ADL-uri și IADL-uri. Acestea reprezintă acțiuni care fac parte din arsenalul prin care TO asigură atingerea obiectivelor de reinserție socio-profesională și familială, inclusiv la pacienții cu hemiplegie post-AVC, asigurând creșterea nivelului de independență a pacientului.

Utilizarea mijloacelor ajutătoare pentru mers și posibilitatea de desfășură ADL (fotoliu rulant, cârje, bastoane, orteze, proteze, membre artificiale) și amenajarea mediului extern/ambiant reprezintă un alt punct important al terapiei ocupaționale. De aceea, terapeutul va comunica și va învață atât pacientul, cât și aparținătorii în ceea ce privește prevenirea factorilor de risc, amenajarea locuinței (conform necesitații bolnavului) și vă readapta solicitărilor anturajului la cerințele pacientului [1,2].

Sfaturi practice privind educarea pacientului cu privire la desfășurarea celor mai importante ADL-uri

Specialistul în TO va educa pacientul cu privire la desfășurarea în siguranță a celor mai importante ADL-uri: hrănirea, îmbrăcarea, igiena corporala și mersul [6].

Vestimentația și încălțămintea

Pacientul va purta haine cu o mărime mai mare, bluzele au deschidere în față și se utilizează fermoar în locul nasturilor, se înlocuiesc șireturile pantofilor cu clape din material aderent. Se îmbracă cămașă sau bluza utilizând membrul bolnav și se dezbracă cu membrul sănătos. Se îmbracă pantalonii punând piciorul sănătos la nivelul liniei mediane a corpului cu genunchiul flectat (din șezând), iar piciorul bolnav se va pune cu ajutorul mâinilor peste piciorul sănătos și se începe îmbrăcatul cu membrul bolnav, iar dezbrăcatul cu membrul sănătos. Pacientul este învățat să folosească mijloace ajutătoare pentru încălțarea șosetelor și pantofilor. Se preferă pantofii sport dar cu textură ferma și impermeabilă a materialului, și talpă din crep.

Servirea mesei

Nu se folosesc tacâmuri ascuțite sau care taie, farfuria se fixează pentru a nu aluneca de pe masă, va fi confecționată din material rezistent la lovituri, se folosesc vase adânci sau boluri pentru ca alimentele să nu se împrăștie. Se supradimensionează mânerele tacâmurilor prin îngroșare, astfel încât pacientul să le poată cuprinde pentru a mânca singur sau se fixează tacâmul în palma; se folosesc căni cu doua toarte pentru a putea fi preluate cu ambele mâini și se poate folosi paiul la băut lichide. Depozitarea veselei și alimentelor în bucătărie la un nivel accesibil, în funcție de fiecare pacient.

Igiena personală

Se prefera dusul, în locul căzii. În duș să existe un covoraș antiderapant și un scăunel. Pe gresia din baie se așază covorașe antiderapante, iar pe pereți se vor monta suporturi și mânere fixe. Săpunul să fie pus în recipient cu pompă și se va folosi periuța de dinți electrică. Vasul de toaletă vă fi adaptat cu un înălțător. Pacientul este învățat să realizeze toate transferurile, inclusiv din scaun pe vasul de toaletă, când este cazul.

Deplasarea

Se îndepărtează covoarele mici care pot aluneca, se preferă covoare mari sau mocheta. Se îndepărtează obiectele mici lăsate pe jos, care pot favoriza împiedicarea și căderea. Papucii de casă prezinta partea din spate închisă pentru siguranță la mers (papuci sau pantof sport cu carâmb înalt pentru susținerea gleznei). Se îndepărtează din casă obiectele cu colțuri, muchii, cele care alunecă sau obiectele mici. Se preferă mobila simplă de dimensiuni corespunzătoare persoanei care beneficiază de prezența acesteia.

Referințe bibliografice:

  1. https://www.terapieocupationala.ro/ce-este-terapia-ocupationala/;
  2. https://despre-medicina.com/terapia-ocupationala-ce-este-cu-ce-se-ocupa/;
  3. https://bioclinica.ro/pentru-pacienti/articole-medicale/recuperarea-cu-ajutorul-terapiei-ocupationale;
  4. „What is Occupational Therapy”. Canadian Association of Occupational Therapists | Association canadienne des ergothérapeutes. Retrieved 2017-05-24;
  5. „About Occupational Therapy”. American Occupational Therapy Association. Retrieved 2017-05-24;
  6. Hopkins RO, Suchyta MR, Kamdar BB, Darowski E, Jackson JC, Needham DM. Instrumental Activities of Daily Living after Critical Illness: A Systematic Review. Ann Am Thorac Soc. 2017 Aug;14(8):1332-1343. [PMC free article] [PubMed].

medic primar recuperare medicală

Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate