Lipsa somnului ne transformă: devenim iritați și instabili emoțional

Somnul are un impact semnificativ în ceea ce privește performanțele individuale în plan profesional, social, personal, dar și în gestionarea emoțiilor. În urma unor noi cercetări realizate de către experții de la Universitatea British Columbia, Canada, s-a observat faptul că după o noapte de nesomn, oamenii cad pradă emoțiilor negative provocate de evenimentele stresante și nici nu mai găsesc aceeași bucurie în lucrurile care le fac, în mod normal, plăcere.

Lipsa somnului și emoțiile negative

Acest aspect are implicații importante din punct de vedere al sănătății, mai ales că studii anterioare au indicat că emoțiile negative provocate de stres cresc riscul de inflamație la nivelul organismului și chiar de deces prematur. Studiul a fost condus de către psihologul Nancy Sin și a analizat modul în care lipsa somnului afectează reacțiile oamenilor la evenimentele stresante, cât și la cele pozitive din viața de zi cu zi.

S-a constatat că atunci când o persoană doarme puțin și nu se odihnește corespunzător, starea de spirit se va modifica, astfel încât nu va putea reacționa corespunzător la aspectele pozitive din jurul său, iar momentele tensionate o vor acapara. Utilizând datele a 2.000 de americani, Nancy Sin a analizat durata somnului și modul în care oamenii reacționează la evenimentele din ziua următoare.

Actualități în tratamentul și managementul insomniei

Specialiștii recomandă cel puțin 7 ore de somn pe noapte, iar insomniile cresc riscul tulburărilor mintale, al problemelor cronice de sănătate. Se pare că până și fluctuațiile minore, de la o noapte la alta, pot avea consecințe în ceea ce privește modul în care oamenii reacționează la unele evenimente.

Sursa: Sciencedaily.com

Cuvinte-cheie: , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.




Comentarii

Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Politica de confidentialitate