Meningita, una dintre cele mai fulminante infectii cunoscute in practica medicala

• In lume, peste 10.000 de oameni mor anual din cauza meningitei ;

• In Romania, meningita bacteriana are o rata de mortalitate de peste 50%.

Meningita afecteaza aproximativ 10.000 de oameni in intreaga lume. In Romania, meningita bacteriana are o rata de mortalitate de peste 50%, cei mai afectati fiind copiii cu varste de pana la 5 ani, cu o incidenta de 15 cazuri la 100.000 de locuitori intr-un an. Societatea Romana de Pneumologie sustine comportamentul preventiv in lupta cu meningita si complicatiile sale severe asupra sanatatii si se alatura astfel proiectului initiat de The Confederation of Meningitis Organizations (COMO), denumit„Join Hands”, creat cu obiectivul de a face cunoscut pericolul pe care meningita il reprezinta pentru sanatatea oamenilor si a copiillor, in general.

Incepand din 2010, COMO se implica activ la nivel international prin actiuni educative cu privire la pericolul meningitei, iar proiectul „Join Hands” este o dovada in acest sens. Astfel ca, sambata 24 aprilie, a fost cel de-al doilea an in care a fost sarbatorita ZIUA MONDIALÅ IMPOTRIVA MENINGITEI, proiectul „Join Hands” punand un accent important pe complicatiile majore pe care aceasta boala le are asupra sanatatii oamenilor. Este mai bine sa previi decat sa tratezi, mai ales cand vorbim de o boala precum meningita, care poate avea consecinte extrem de grave. Mai multe detalii despre „Join Hands”, gasiti pe: http://comoonline.org

„In lume, dar si in Romania, meningita bacteriana reprezinta o boala extrem de grava prin rata mare de mortalitate (peste 50L%) si prin sechelele neurologice severe care se formeaza. Cele mai semnificative sechele care apar sunt: surditate, retard mental si/sau motor, convulsii etc. Populatia cea mai expusa la aceasta infectie grava este reprezentata de copiii anteprescolari (0-3 ani) la care apararea antiinfectioasa este insuficient maturata”, a declarat Prof. Dr. Doina Plesca, Vicepresedinte al Sectiei de Pneumologie Pediatrica din cadrul Societatii Romane de Pneumologie. „Meningita este o inflamatie a meningelui, de etiologie variata (bacteriana, virala, fungica etc.). Meningita bacteriana se instaleaza brusc si este insotita de un tablou clinic caracterizat prin: febra mare (40-41°C), alterarea starii generale, pacientul nu suporta lumina (fotofobie), cefalee difuza, progresanta si chinuitoare, somnolenta, varsaturi. Progresiv, starea generala se agraveaza, pacientul devine comatos si apar crizele de convulsii. La sugari, tabloul clinic se instaleaza rapid, fiind oarecum diferit fata de alte varste: modificari ale starii generale cu perioade de somnolenta alternand cu agitatie extrema (plans inconsolabil), varsaturi, febra sau hipotermie, refuz alimentar, convulsii. In fata unei infectii severe, care are o rata semnificativa de mortalitate si morbiditate, se impune intensificarea masurilor de preventie. In acest sens, cea mai eficienta modalitate de a preveni meningita bacteriana este imunizarea prin vaccinare, cu atat mai mult cu cat copiii, in primii 5 ani de viata, nu dispun de o aparare antiinfectioasa solida.”, a adaugat Prof. Dr. Doina Plesca Vicepresedinte al Sectiei de Pneumologie Pediatrica din cadrul Societatii Romane de Pneumologie.

In intreaga lume, desi au fost facuti pasi importanti in directia educarii spre un comportament preventiv, sunt tari care nu au inca acces la vaccinuri preventive care ar putea salva vieti si ar putea preveni efectele secundare puternice ale bolii. Meningita virala este mai putin grava. De cele mai multe ori pacientii se recupereaza complet. In schimb, meningita cauzata de bacterii poate determina infectii severe, cu complicatii majore sau chiar deces.

Care sunt bacteriile care cauzeaza meningita?
• Neisseria meningitidis – meningococul;
• Streptococcus pneumoniae – pneumococul;
• Haemophilus influenzae , tipul b (Hib);
• Eschericia coli (E. Coli), prezenta la nou-nascuti;
• Streptococcus agalactiae B, (Group B Strep or GBS), prezent la nou-nascuti;
• Listeria monocytogenes, prezent la nou-nascuti sau la persoanele cu imunitate scazuta;
• Mycobacteria tuberculosis (Tuberculosis or TB), frecventa in tarile in care tuberculoza este frecventa.

Cele mai periculoase bacterii sunt: meningococul, pneumococul si Haemophilus influenzae. Neisseria meningitidis (meningococul) este o bacterie care se transmite pe cale aerogena (picaturi de saliva) si care se cantoneaza la nivelul mucoasei nazofaringiene. De aici, in anumite circumstante, se propaga mai departe infectand plamanii, pleura, urechea interna sau meningele. Streptococul pneumoniae (pneumococul) este o bacterie localizata in tractul respirator superior (nazo-faringe). Este unul din principalii agenti patogeni infectiosi la varsta copilariei, transmisibil de la om la om. Haemophilus Influenzae tip b (Hib) este o bacterie care se gaseste si la oamenii sanatosi, la nivelul nasului si al gatului. Doar in conditii speciale bacteria Hib devine patogena (sistem imun imatur sau afectat) si provoaca infectii foarte grave, cum este meningita. Un procent de 2-5% din populatie sunt purtatori sanatosi cu HIb . Singura modalitate prin care poate fi prevenita meningita este prin vaccinare. Vaccinul are rolul de a imuniza organismul inainte de expunerea la aceste bacterii. Meningococemia severa este una dintre cele mai fulminante infectii cunoscute in practica medicala. Pericolul este cu atat mai mare cu cat, conform avertismentelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, exista o rezistenta din ce in ce mai mare a bacteriei la tratamentele clasice, cu antibiotice.

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.