World Doctors Orchestra concertează, în premieră, în România. Sprijină înființarea rețelei naționale de telemedicină pentru epilepsie

res-poster WDOWorld Doctors Orchestra (WDO), un ansamblu format din aproximativ o mie de medici din peste 50 de țări din întreaga lume, vine pentru prima dată în țara noastră, cu trei concerte caritabile. Spectacolele vor avea loc pe 26 mai, în Cluj-Napoca, la Casa Universitarilor, pe 27 mai, în Brașov, la Biserica Neagră, și pe 28 mai, în București, la Ateneul Român, iar banii strânși vor fi donați pentru crearea rețelei naționale de telemedicină pentru epilepsie.

Proiectul înființării rețelei de telemedicină pentru epilepsie este inițiat de neurologul clujean Bogdan Florea, cu sprijinul Cluburilor Lions, și urmărește dotarea a cinci centre din țară cu aparate video-EEG performante, realizarea unei baze de date naționale a pacienților cu epilepsie și instruirea personalului medical și a asistenților cu privire la folosirea corectă a acestor aparate. Investițiile se vor realiza atât prin strângerile de fonduri organizate de Clubul Lions Transilvania, cât și prin vânzarea biletelor la cele trei concerte World Doctors Orchestra.

Oportunitate unică pentru medicii neurologi

Odată cu strângerea fondurilor necesare achiziționării aparatelor EEG, se organizează un concurs de selecție pentru medicii care vor prelua în regim de comodat cele cinci aparate video-EEG. Astfel, toți specialiștii neurologi pasionați de meseria lor, responsabili și implicați, cu experiență anterioară în studiul epilepsiei și competențe EEG vor avea ocazia să beneficieze de programul demarat de Cluburile Lions, fiind implicați și în ajutarea comunității printr-un număr de consultații gratuite destinate persoanelor din medii defavorizate.

EEG-urile, indispensabile în diagnosticarea epilepsiei

Afecțiune care se manifestă prin apariția unor crize de descărcări electrice paroxistice în creierul unei persoane, la intervale variabile de timp, epilepsia poate apărea atât în copilărie, cât și la vârsta adultă, iar cauza declanșării este deseori necunoscută. Diagnosticul corect se pune doar în urma efectuării unei electroencefalograme (EEG) și a examenelor imagistice specifice. Epilepsia nu este întotdeauna o boală vindecabilă, însă crizele epileptice pot fi controlate cu ajutorul medicației, iar pacientul poate avea o viață normală.

În lume se estimează aproximativ 65 de milioane de pacienți cu epilepsie, însă, pentru România, numărul total al pacienților rămâne incert din cauza lipsei unui registru național al pacienților cu epilepsie. Specialiștii români aproximează 400.000 de pacienți, iar dintre aceștia, doar 150 000 sunt înregistrați și urmează tratament medicamentos.

Mai multe detalii despre cauzele și tratamentul epilepsiei, concertele World Doctors Orchestra în România și achiziția de bilete, modalitățile de susținere a înființării rețelei de telemedicină pentru epilepsie puteți găsi pe www.epilepsy.ro.

Text: Natalia Talmacec

Cuvinte-cheie: , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.