Zona vizuală de formare a cuvintelor, conectată la rețeaua responsabilă de limbaj a creierului

Cercetătorii au descoperit că, încă de la naştere, oamenii au o parte a creierului receptivă la „a vedea” cuvinte şi litere. Analizând rezultatele imagisticii cerebrale a nou-născuţilor, oamenii de ştiinţă au realizat că această parte a creierului este numită zona vizuală de formare a cuvintelor şi este conectată la reţeaua responsabilă de limbaj a creierului. Această zonă a creierului dezvoltă o sensibilitate la cuvinte, înainte de orice expunere la limbaj.

Zona vizuală de formare a cuvintelor

Zeynep Saygin, autor principal al studiului și profesor asistent de psihologie la Universitatea de Stat din Ohio, a afirmat că unii cercetători au emis o ipoteză conform căreia zona vizuală de formare a cuvintelor nu este diferită de alte părţi ale cortexului vizual, precum zona creierului capabilă să recunoască feţele sau obiectele. El contrazice această teorie şi afirmă că zona vizuală de formare a cuvintelor este conectată încă de la naştere la reţeaua lingvistică a creierului și mai puțin la alte zone.

Rezultatele studiului asupra zonei vizuale de formare a cuvintelor

Cercetătorii au analizat scanările IRM ale creierului a 40 de nou-născuţi. Rezultatele obținute au fost comparate cu scanări similare provenite de la 40 de adulți. Potrivit altor  oameni de ştiinţă, recunoaşterea facială are aceleași proprietăți precum procesul de recunoaştere a cuvintelor. Însă, Saygin a descoperit că zona vizuală de formare a cuvintelor este diferită de partea cortexului responsabilă cu recunoaşterea feţei, ca urmare a conexiunii sale funcționale cu partea de procesare a limbajului.

Prin intermediul studiului, cercetătorii au subliniat faptul că, încă de la naştere, în creierul uman sunt formate conexiuni cerebrale menite să ajute la dezvoltarea specializării funcţionale.

Cercetările continuă în laboratorul Saygin din Statul Ohio, fiind incluşi în studiu copii de 3 şi 4 ani, cărora li se scanează creierul pentru a afla mai multe despre proprietăţile vizuale la care reacționează zona vizuală de formare a cuvintelor, înainte ca cei mici să înveţe să citească. Aceste cercetări vor putea fi folosite în studiul dislexiei și al altor tulburări de dezvoltare.

Sura: sciencedaily.com

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.