A fost coronavirusul creat în laborator? Oamenii de ştiinţă au dat răspunsul!

În ultima perioadă, au fost voci care au susţinut ipoteza că virusul SARS-CoV-2, care duce la noul tip de pneumonie COVID-19, a fost de fapt eliberat dintr-un laborator sau manipulat genetic de om. Pentru a confirma sau infirma aceste zvonuri, cinci oameni de ştiinţă din SUA, Marea Britanie şi Australia au realizat o cercetare care a fost ulterior publicată, în data de 17 martie 2020, în prestigiosul jurnal medical Nature.

„SARS-CoV-2 nu este un construct de laborator sau un virus manipulat cu intenţie”

Cercetătorii au anunţat că sunt siguri că noul coronavirus nu este creat în laborator sau modificat de oameni.

„Analizele noastre arată clar că SARS-CoV-2 nu este un construct de laborator (nu a fost creat în laborator) sau un virus manipulat cu intenţie. Este improbabil ca SARS-CoV-2 să fi apărut în urma modificărilor de laborator asupra unui coronavirus asemănător cu SARS-CoV. În schimb, propunem două scenarii care pot explica plauzibil originile SARS-CoV-2: (i) selecţia naturală a gazdei animale înainte de transferul zoonotic (n.r. transmiterea unei boli de la o gazdă animală, către o gazdă umană) şi (ii) selecţia naturală a oamenilor în urma transferului zoonotic”, se arată în lucrare.

Coronavirusul și gripa: asemănări și diferențe

Cei cinci cercetători care au realizat acest studiu sunt: Kristian G. Andersen (Institutul de Cercetare Scripps, Departamentul de Imunologie şi Microbiologie, SUA), Andrew Rambaut (Universitatea din Edinburgh, Institutul de Evoluţie Biologică, Marea Britanie), W. Ian Lipkin (Școala de Sănătate Publică Mailman a Universității Columbia, Centrul pentru Infecţii şi Imunitate, SUA), Edward C. Holmes (Universitatea din Sydney, Institutul Marie Bashir pentru Boli Infecţioase şi Biosecuritate, Australia), Robert F. Garry (Universitatea Tulane, Departamanetul de Microbiologie şi Imunologie, SUA).

Sursa: nature.com

Cuvinte-cheie: , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.