Cotrimoxazol

Medicamente/dispozitive medicale

  • BITRIM (Arena, România). Compr. 400 mg/80 mg.
  • CO‑TRIM EEL; (Bio Eel SRL‑ România). Cpr. 400/80 mg.
  • EPITRIM (EIPICO, Egipt). Susp. orală 200/40mg/5 ml.
  • SUMETROLIM  (Egis Pharmaceuticals PLC, Ungaria). Sirop 125/25 mg/5 ml. Compr. 400/80 mg.
  • TAGREMIN (Zentiva SA, România). Compr. 400/80 mg.

Indicații

Infecţii ale tractului respirator superior şi inferior: inclusiv la pacienți cu fibroză chistică sau HIV. În cazul faringo-amigdalitei cauzate de streptococul beta-hemolitic tip A, medicamentul de primă intenţie este penicilina. Infecţii gastrointestinale: tifos abdominal, enterită, diareea călătorului, izosporiază asociată cu SIDA. Infecţii ale tractului urinar şi renal: infecţii urinare bacteriene necomplicate (cistita acută/cronică, profilaxia recurenţei cistitei, uretrită). Infecţii genitale: uretrită gonococică, prostatită, anexită, şancru cauzat de Haemophilus ducreyi, granulom inghinal. Infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi: piodermită, furuncule, abcese, leziuni infectate. Alte infecţii bacteriene: bruceloză acută (în combinaţie), boala zgârieturii de pisică,melioidoză, nocardioză, profilaxia şi tratamentul toxoplasmozei.
Profilaxia antimicrobiană a pacienţilor neutropenici, decontaminarea selectivă a florei orale, faringiene şi intestinale, pentru tratamentul muşcăturii de câine sau pisică (după o debridare corespunzătoare).

Doze și mod de administrare

Adult, oral 2 compr. × 2/zi. În cazuri severe 3 compr. × 2/zi. Pneumocistis carinii 100 mg/kg sulfametoxazol şi 20 mg/kg trimetoprim/zi în 4 prize, timp de 2 săptămâni. Gonoree, 4 compr. la fiecare 12 ore timp de 2 zile. Copii: Suspensie pediatrică (480 mg cotrimoxazol/5 ml sau 240 mg cotrimoxazol/5 ml): 6 săptămâni-5 luni, 120 mg cotrimoxazol la 12 ore; 6 luni-5 ani, 240 mg la 12 ore; 6-12 ani, 480 mg la 12 ore. Se recomandă consumul unei cantităţi mari de lichid pe tot parcursul tratamentului pentru a evita cristaluria.

Reacții adverse

Candidoză. Hiperkaliemie. Cefalee. Vărsături. Erupție cutanată.

Contraindicații

Hipersensibilitate la sulfafurazol, la alte sulfamide sau la oricare dintre excipienţi. Insuficienţă hepatică. Insuficienţă renală. Porfirie. Hematopatii cu leucopenie.
Sarcină şi alăptare.

Caută un medicament

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.